Ma gandeam ca "suferinta" aferenta vaccinului de 6 luni va aduce un plus de maraiala odata cu omagiile pentru primii incisivi rasariti. Asa imi place cand ma gandesc la ce-i mai rau si ma pregatesc sarguincios pentru cele mai aprigi momente si totul se dovedeste a fi contrar asteptarilor mele... De data asta vaccinul a fost facut de catre medicul de familie, cum n-am reusit sa fac programare la pediatru decat luni, iar interesul pentru cele 2 carioci pe care i le balanganeam prin fata a fost atat de mare, incat intepatura n-a starnit decat cateva scancete. Atat. Fara lacrimi, plimbat prin cabinet, cantat si altele destinate linistirii. Acum punctul rosu lasat ca marturie sta acoperit c-un plasture colorat cu betadina.
Cu 6 luni si ceva in urma ne alinam unul altuia tristetea mutarii din camera ce urma a fi a lui V., ii faceam poze lui M. care, cu trafaletul in mana, transpira zugravindu-i peretii. Acum toata casa e colorata si animata. Peste tot dai peste o gramajoara de jucarii pe care le dai la o parte sa te asezi, ca doar trebuie diversificat peisajul copilului care-i plimbat dintr-o parte in alta in functie de nevoile noastre. Si-atunci caram jucarii in scaunul de masa, in sufragerie in locul lui de joaca, in colac, in patul nostru, in patul lui, in baie, in leagan, pe masa de infasat. Din cand in cand mai ajung toate la un loc intr-un spatiu al lor, unul improvizat pana una alta, o punga mare de cadouri unde le indesam pe toate, ca sa fie scoase din nou dupa doar cateva minunte spre fi zdranganite, roase, sucite pe toate partile din nou. Pastram cate-o surpriza in fundul pungii, de fiecare data alta, pe care-o scoatem rar pentru a retrezi interesul pentru lucrurile pe care la un moment dat le-a considerat neinteresante. Si-asa rotim dupa caz majoritatea jucariilor, evitand disparitia celor preferate.
Azi, pentru prima data, am reusit sa-i dau sa manance fara sa murdaresc nici macar baveta. Nu si-a mai indesat mainile in gura, n-a mai balanganit capul in stanga si-n dreapta dupa diferite lucruri. Se uita la mine cum dadeam ca nebuna din cap cantand c-o mare veselie in ochi si gesturi.
Cu 6 luni in urma credeam ca a creste un copil inseamna mari sacrificii si multa maturitate. Ulterior am vazut ca nu e chiar asa, ca trebuie sa fii usor dus cu pluta pentru a te putea distra, sa nu iei totul in serios pana te acopera epuizarea psihica. Bine, nici sa nu dai in inconstienta, dar sa stii sa-ti dozezi actiunile astfel incat sa traiesti inca o data cei mai frumosi ani.
In 6 luni V. a invatat sa obtina ceea ce vrea, in diferite moduri, fie prin plans, fie prin zambete de santaj. A invatat intr-un sfarsit sa se intoarca si de pe burta pe spate, dar doar intr-o singura directie deocamdata si-atunci se invarte de pe spate pe burta si iar pe spate si tot asa pana ajunge la marginea patului cand iar il iau si-l duc in partea cealalta s-o ia de la capat. Se rostogoleste si rade cat il tin falcile. Eu rad de rasul lui, el cand ma vede pe mine razand rade si mai tare... A invatat sa doarma singur, sa se lase masat, sa se joace singur, sa stea cuminte la curatarea diverselor cavitati ca oricum n-are sanse sa scape, iar agitatia n-ar face decat sa inrautateasca lucrurile, a invatat sa dea din picioare pana face o mare balta la baie, iar noi iesim mai de fiecare data uzi, a invatat sa manance cu lingurita, sa scuipe atunci cand s-a saturat, sa se ridice in scaunul de masa pentru a-si lua jucariile pe care le-a impins ceva mai departe... a invatat sa ne faca fericiti.
Cu 6 luni si ceva in urma ne alinam unul altuia tristetea mutarii din camera ce urma a fi a lui V., ii faceam poze lui M. care, cu trafaletul in mana, transpira zugravindu-i peretii. Acum toata casa e colorata si animata. Peste tot dai peste o gramajoara de jucarii pe care le dai la o parte sa te asezi, ca doar trebuie diversificat peisajul copilului care-i plimbat dintr-o parte in alta in functie de nevoile noastre. Si-atunci caram jucarii in scaunul de masa, in sufragerie in locul lui de joaca, in colac, in patul nostru, in patul lui, in baie, in leagan, pe masa de infasat. Din cand in cand mai ajung toate la un loc intr-un spatiu al lor, unul improvizat pana una alta, o punga mare de cadouri unde le indesam pe toate, ca sa fie scoase din nou dupa doar cateva minunte spre fi zdranganite, roase, sucite pe toate partile din nou. Pastram cate-o surpriza in fundul pungii, de fiecare data alta, pe care-o scoatem rar pentru a retrezi interesul pentru lucrurile pe care la un moment dat le-a considerat neinteresante. Si-asa rotim dupa caz majoritatea jucariilor, evitand disparitia celor preferate.
Azi, pentru prima data, am reusit sa-i dau sa manance fara sa murdaresc nici macar baveta. Nu si-a mai indesat mainile in gura, n-a mai balanganit capul in stanga si-n dreapta dupa diferite lucruri. Se uita la mine cum dadeam ca nebuna din cap cantand c-o mare veselie in ochi si gesturi.
Cu 6 luni in urma credeam ca a creste un copil inseamna mari sacrificii si multa maturitate. Ulterior am vazut ca nu e chiar asa, ca trebuie sa fii usor dus cu pluta pentru a te putea distra, sa nu iei totul in serios pana te acopera epuizarea psihica. Bine, nici sa nu dai in inconstienta, dar sa stii sa-ti dozezi actiunile astfel incat sa traiesti inca o data cei mai frumosi ani.
In 6 luni V. a invatat sa obtina ceea ce vrea, in diferite moduri, fie prin plans, fie prin zambete de santaj. A invatat intr-un sfarsit sa se intoarca si de pe burta pe spate, dar doar intr-o singura directie deocamdata si-atunci se invarte de pe spate pe burta si iar pe spate si tot asa pana ajunge la marginea patului cand iar il iau si-l duc in partea cealalta s-o ia de la capat. Se rostogoleste si rade cat il tin falcile. Eu rad de rasul lui, el cand ma vede pe mine razand rade si mai tare... A invatat sa doarma singur, sa se lase masat, sa se joace singur, sa stea cuminte la curatarea diverselor cavitati ca oricum n-are sanse sa scape, iar agitatia n-ar face decat sa inrautateasca lucrurile, a invatat sa dea din picioare pana face o mare balta la baie, iar noi iesim mai de fiecare data uzi, a invatat sa manance cu lingurita, sa scuipe atunci cand s-a saturat, sa se ridice in scaunul de masa pentru a-si lua jucariile pe care le-a impins ceva mai departe... a invatat sa ne faca fericiti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu