joi, 10 martie 2011

D-ale lui V. (Veisme)

In leagan sau nu, cu multe cantece sau fundalul de la bebe tv, izbit de caldura din casa dupa o mini plimbare pe doar cateva grade, mancand biscuit dupa biscuit sau bucati de paine, molesit de masa copioasa, V. adoarme greu la pranz. Si cand, dupa 2 ore, incerc sa-l trezesc, ca el n-are de gand si-l uita d-zeu dormind, iar pe noi ne uita pana pe la 11 si ceva incercand sa-l adormim pe V. care-i mai odihnit ca niciodata iar noi abia ne mai tinem pe picioare, se fataie intorcandu-se cu fundul la mine, da din picioare, mormaie niste injuraturi proprii pana e lasat in pace. Ieri a parut sa reactioneze aratandu-mi cu degetul, inca fara putere, inspre usa. La usa sta bine infipt in perete aparatul de aer conditionat. Ma duc pe hol, caut telecomanda de la aer, continuuandu-mi marele monolog glumet despre cum o sa dau eu drumul la aer si cum reglez temperatura. Deja ma bucuram de succes cand l-am vazut in 4 labe tarandu-se pe genunchi, cu fundul inainte, spre marginea patului sa se dea jos. In cateva secunde aud usa trantindu-se in spatele meu. Continuu in acelasi stil glumet, comentand asupra usii inchise. Intru in camera usor, sa nu-l lovesc, ca sigur impinge in usa cum face de obicei cand te joci cu el, sa-l alerg si sa-l gadil. Apas clanta si imping din ce in ce mai mult usa inspre camera. Nu opunea nici cea mai mica rezistenta. In pat se vedeau 2 picioare incolacite, nemiscate. Pe masura ce inaintam in camera descopeream din ce in ce mai mult dintr-un V. adormit bustean, cu barbia cazuta, pierdut deja prin cearceaf, fara farama de ganduri de trezire. Si cand eu ma gandeam ca el s-a trezit chitit pe aerul conditionat, el imi arata de fapt usa sa plec, sa-l las in pace sa doarma ca lui i-e somn. M-am simtit si l-am mai lasat o ora.

vineri, 4 martie 2011

Am cel mai cuminte copil

Sau poate, odata cu fasiile de soare, cu cele cateva grade, cu plus, darnice, au crescut rabdarea, ingaduinta si gradul meu de suportabilitate. De 2 zile V. e o minunatie de copil. Ca mai tipa uneori, cand nu-l bagi in seama, cand vrea ceva, cand faci orice altceva decat sa fii cu atentia indreptata spre el, asta poate fi pentru altii un soc, dar pentru mine e doar modul lui natural de manifestare pentru cererea respectiva. 
Azi a fost pe "silence". Nu s-a auzit nici macar cel mai mic tipat. Totul a fost presarat cu zambete si doar usoare incruntari cand nu-i iesea ceva, fara jucarii trosnite sau lovituri. Cum s-a trezit ca dupa club, dupa ora 11 dimineata, n-a mai dormit la pranz, iar la 9 fara un sfert, seara, V. deja dormea. Si pentru ca eram obisnuiti ca abia pe la 10 jumatate sa apara primele semne de oboseala superficiala, in timp ce-l adormeam, deja ma gandeam la cum ne vom petrece timpul ramas; cum M. va ramane absorbit in fata meciului de tenis, cum eu dupa micul post, ma voi tolani pe toata lungimea patului sa citesc din noua si minunata, nou inceputa, carte; cum vom respira momentele noastre. 
V. e fun bucatarie. El trebuie sa participe la orice gateala, fie ca se joaca cu cojile de morcov, fie ca-ti aduce ce-ti trebuie pentru mancarea respectiva. Trebuie sa aiba ceva de facut pe langa tine. Cand n-am ce sa-l pun sa faca si se plictiseste, isi cara cateva jucarii si isi face de lucru pe langa mine cerandu-mi insistent participarea. Azi a ales frunza cu frunza 2 legaturi zdravene de patrunjel pentru minunata placinta pe care, de altfel, tot el a sarat-o si piperat-o. Le smulgea regulat, una cate una, si le aseza in fata lui, pe masa scaunului lui, iar cand se strangea o gramajoara considerabila, le punea in castronul care-i era pus aproape. Cand termina fiecare fir se aplauda, zambea si-mi arunca privirile de verificare.
Am fost afara, la piata, ne-am plimbat printre tarabe ca 2 oameni mari, de mana, scrutandu-le suprafetele cu ochi ageri, parca de cunoscatori. Am ales cele mai gustoase rosii si-am primit remarci, toate cu un zambet fals pe buze, ca niciodata n-am stiut cum sa reactionez, indiferent ca-mi spune cineva ceva de bine sau de rau. Si caut de fiecare data sa-i explic lui V. anumite lucruri, fara sa ne auda cineva, fara sa stie nimeni ce-i explic eu lui, si caut sa-l invat asa cum consider eu ca-i bine si politicos, dar azi, cand o doamna l-a facut mic si indesat, as fi dorit sa fie acel copil needucat si rautacios care loveste cu varful ghetelor tibiile persoanelor si-o zbugheste in multime. As fi fugit dupa el, laudandu-l putin mai incolo. Aceeasi doamna m-a intrebat daca nu mi-e greu sa-mi cresc copilul singura, ca ma vede tanara si cam asa se intampla in ziua de azi cu mamele prea tinere. Acum, nu stiu unde-o fi vazut ea atata tinerete, poate in cele cateva cosuri impinse de noii hormoni care colcaie in mine, poate in mizeria blugilor pe care isi sterge V. picioarele mocirloase atunci cand il iau in brate, dar mi-as fi dorit sa am puterea sa-i lipesc obrazul de primul zid.
Si-am facut multe si multe lucruri cu rabdare din partea amandurora, a lui V. depasind-o pe a mea si depasindu-se pe sine. Si-a adormit asa frumos, cu binecunoscutul cantat fals pe care-l adora si care-l linisteste de fiecare data. 

miercuri, 2 martie 2011

De dimineata

Dupa mica rutina de dimineata, V. ia casa la inspectat. Deschide toate usile, verifica toate camerele, mestereste putin la jucarii, mai tipa dupa ceva ce i se pare interesant, dar e inaccesibil inaltimii lui. Cosul de gunoi e printre favorite. Deschide bufetul, baga capul sa-i verifice continutul, arunca cateva "gunoaie" si inchide la loc. Din cand in cand mai ia cate-un ambalaj doar cat sa ni-l arate si sa-l arunce din nou atunci cand nu are nici o misiune, adica nimic nou de aruncat. Azi a venit triumfator la mine cu un bat de urechi infipt bine in pavilion, sucindu-l de zor si aratandu-si rasfatul micului scarpinat. Usor ingrozita de cat de bine era pozitionat si de faptul ca era un bat normal, nu cu opritor, sar sa i-l smulg din ureche, gandindu-ma la eficienta curatatului atunci cand observ capetele clar folosite corect. Totusi ma intrebam de unde are un bat si mai ales unul normal. Ma indrept catre gunoi sa-l arunc, il vad ravasit si imi amintesc cum M. isi infigea dimineata un bat in urechi, curatandu-se dupa clasicul dus, mai mult ca sigur acelasi bat pe care V. il furase din gunoi si de care se folosise in acelasi mod. Hm, bravo, copile!