Somnul in 1, 2, 3 sau 4

Cand soarele stirbeste in dreptul antenelor de pe blocul de vis-a-vis, fortandu-ne sa aruncam ochii pe geam, sa ramanem fixati cateva secunde urmarind mica incantare, V., insensibil, se culca. Sare cu gratie peste somnul de dupa-amiaza, pe care oricum nu prea mai are cand sa si-l faca daca se trezeste aproape de 10. Seara, isi freaca ochii des, se lungeste pe orice suprafata cautand-o pe cea moale si confortabila, ma apuca de pantaloni urmarindu-ma peste tot strans legat de mine, se hlizeste aratandu-si dintii ascutiti la fiecare cuvant care-i e adresat, sperand ca prin dragalasenia lui sa-l ia cineva in brate. O secunda daca-l ridici sau ii permiti sa-si sprijine greutatea pe tine incepe sa presare vise indicandu-le prin mici tresariri si strangeri de maini. E carat spre pat cu un zambet fad in colturile gurii si asezat intr-o pozitie cat mai confortabila, ca asa cum il pui, asa ramane cateva ore, pana incepe sa caute biberonul ca un bebelus, mult prea lenes si somnoros ca sa mai deschida si ochii.

Asta scriam candva saptamana trecuta, cand serile noastre se restransesera la unele in doi, ca acum mult timp, parca niciodata. Ne cautam locul printre jucarii, dupa care le strangem, dar pastrandu-ne aproape cate-un reper al vietii in 3 de care ne e greu sa ne despartim, desi nu recunoastem decat dupa ce V. a adormit si parc-am vrea sa ne "traga de maneca" c-un tiuit ca nu reactionam indeajuns de repede la intrebarile lui "apasatoare" cu degetul. Intre timp s-au mai reglat un pic orele de somn; vantul a fost mai bland, soarele mai prietenos, ghetele au inceput sa stearga din ce in ce mai mult asfaltul si mai avem parte, din cand in cand, de seri linistite in 3, cu dansuri, rasete, jocuri si bucatele de filme sau emisiuni urmarite cu coltul ochiului, doar cat sa nu pierdem sirul.

Din ce in ce mai des ma intreb cum va reactiona V. atunci cand nu va mai fi toata atentia indreptata spre el, cand timpul nostru va trebui impartit, cel putin la inceput cand activitatile nu pot fi comune, cand viata in 3 se va transforma in viata in 4. C. lasa impresia unei personalitati aparte, racaind in fiecare colt al burtii mele, intr-o zi extrem de activ si puternic, in alta abia sesizabil, mai putin receptiv la vocea lui M., dar sensibil la chiotele lui V. Si desi se dezvolta normal, ba e chiar cu cateva zile mai mare decat ar trebui sa fie, burta e la fel de mica cum a fost si la prima sarcina. S-a vazut mai devreme, dar dupa boom-ul initial, acum creste insesizabil. Macar de data asta sunt linistita si nu-mi mai fac griji in privinta asta, iar lumea s-a obisnuit.

Speram la un week-end cu cat mai multe grade, cu rabdare si creativitate pt a inventa activitati noi.

Sarbatori fericite!

Azi, din nou la normal

Cu nasul infundat de muci, cu sufletul umplut de dor, V. domina patul in fiecare dimineata in care-l iau langa mine. Isi incolaceste picioarele pe dupa gatul meu, in pozitii complicate, ma impinge, isi face fara rezerve loc, fortandu-ma sa ma chircesc pe o bucatica de pat in speranta de a-mi regasi confortul, fara sa-l deranjez, dupa care sa-mi gasesc ocupatii la ore carora chiar si eu le pun cateva semne de intrebare. Si, aproape intotdeauna, dupa ce ma ridic, fara ganduri de intoarcere, se muta in celalalt capat al patului inghesuindu-se picior peste picior langa o perna, intr-un colt, lasand liber tot restul patului.

Muci de 2 zile, fara nici o alta complicatie. Muci limpezi, care nu ies cu aspiratorul, dar care improsca totul in cale la cel mai mic chiot brusc.

Dor de mai multe zile, de cand M. ne-a abandonat in numele stiintei, pentru un targ in domeniu, tinut departe, departe de noi. In fiecare dimineata, dupa strigarile zambitoare cu care m-am obisnuit: "mama, mama" "da, mama", urmeaza intrebator "tata?" "Da, mama, vine si tata". In fiecare zi trage de cheile din usa de la intrare si bate de cateva ori repetand aproape fara oprire "tata, tata, tata...". In fiecare seara, la culcare, verifica toata casa, si-l cheama pe M. sa vina si el sa-l culce. Azi vine "tata". Cu promisiunea unor "super jucarii", sper cu forte proaspete pentru invartelile in aer pe care eu nu pot sa le fac cu V., cu regret ca n-a fost aici, la ecografia de 22 saptamani a fratelui lui V., dar cu mari sperante intr-o poza chiunta si umilele mele amintiri de femeie gravida cu neuronul ingropat in hormoni, azi vine "tata".

Si pentru ca n-a mai fost nimeni de backup, toate nevoile, dragostea si revoltele lui au fost directionate catre mine. Si-a mai descoperit o urma vaga de rabdare, o pasiune pentru Bucsa si pentru 2 episoade din Mickey, o sila exagerata pentru fierul care-i e pompat pe gat in fiecare zi impotriva minunatei anemii inexplicabile, o dragoste mare pentru capul de rata al olitei pe care-l pupa de fiecare data cand o intalneste, dar doamne fereste sa se aseze pe ea in scopuri utile, o obsesie din a repeta "pa-pa" si-a flutura cateva degete, de fiecare data cand iese dintr-o camera tragand usa dupa el.