miercuri, 17 noiembrie 2010

Robocop loveste

Mania butoanelor pare sa fie infinit de lunga. Ca sunt colorate, luminoase, la vedere sau ascunse discret in spatele unor aparatori speciale, le gaseste pe toate, le pipaie pe lung, usor, cu buricul degetului aratator si apasa puternic asteptand sa se intample ceva. Si cum tehnologia casei noastre are inca butoane, intrerupe orice atunci cand isi aduce aminte de televizor, isi zdrobeste genunchii in alergaturi de pitic chiuitor, se ridica viteaz pe marginea mesei si "pac", ti-a stins imaginea. Daca ai noroc il aprinde si-l stinge de cateva ori, pana se plictiseste si revine la treburile lui mai serioase, dar, de cele mai multe ori, dupa mangaierile de recunoastere, il apasa sters, intr-un zbor perfect spre genunchi si fuge apoi cu limba scoasa in coltul gurii, chicotind mandru de realizarea lui.
Casa se aglomereaza pe zi ce trece. Apar noi colturi colorate pe care V. le transforma in zone de refugiu. Paloarea sufrageriei a fost acoperita de-un cort mic si verde care zace in mijlocul camerei pentru nenumarate rotocoale regulate. Il fosneste, isi ascunde jucarii, te alearga in jurul lui pana cedezi si cazi la pamant asteptand asalturi piticesti, se arunca pe burta pe fiecare latura in parte, amuzandu-se de mica lansare cu care raspunde marginea de fas.
Frica ii tine inca in lanturi abilitatile echilibristice. Daca pana acum cateva zile fiecare pas era unul sigur, ancorat bine de obiectul catre care se indrepta, sau cu palma lipita perfect de perete, acum se arunca vijelios catre un obiect mai indepartat, grabind cei 2 pasi pe care-i face nesustinut de nimic. Aseara, a stins televizorul cu repezeala obisnuita si intr-un puseu de energie, extrem de amuzant, si-a ridicat mainile ca pentru a se tine de o bara imaginara, si-a bagat barbia in piept si-a facut ceva mai multi pasi robotesti pana la marginea cortului pentru a se arunca in gol. Sigur c-au urmat ropote extreme, laude, mai ca nu aruncam floricele in semn de apreciere pentru efortul sustinut. Seara a continuat in acelasi stil, cu vizitatori "zapaciti" care i-au luat mintile lui V. facandu-l sa-si calce frica si rusinea si sa-si exerseze miscarile clatinate, dar independente.
Si daca dupa multe cucuie de moment sau vanatai staruitoare, la cele mai simple gesturi manevrate necontrolat de V. (incercarea de-a-si scoate ciorapii, dansuri pe genunchi, ridicari artistice de picioare din diferite pozitii etc.), il chinuim c-o casca pentru care primim sprancene ridicate si figuri inexpresive atunci cand e mentionata prin vreo conversatie, aseara ne intrebam, ironizand situatiile viitoare, de un sistem de protectie facial... Acum, deh, pentru ce sa aiba nevoie de dinti pana la urma, ca oricum in continuare ii pasez mancarea ca unui bebelus de 6 luni :). Speram totusi la niste tactici complexe de redresare completa a dezechilibrarilor.