sâmbătă, 13 mai 2017

Ganduri bune de la administratie

E o zi frumoasa azi. A plouat ceva dimineata. Pare ca incepe sa se incalzeasca putin. A fost al dracu' de urat zilele astea. Innorat, ploaie, innorat, frig de crapa pielea pe mine, ca, deh, ma obisnuisem cu binele si temperaturi de peste 20 grade... 
Abandonez gastele la activitati si ma duc acasa chitita sa-mi ascult bataile inimii si respiratia. O ora de tiuit in urechi. 
La scara imi tine usa un vecin. Nu stiu cine e. E unul dintre cei noi. Unul dintre cei care merg vesnic grabit, cu capul in pamant, atenti probabil la obstacolele care le-ar putea sari brusc din podea. Unul dintre cei care nu raspund la salut. 
Noi aici, de cand ne stim, ne salutam cand ne-ntalnim pe scara. Poate mai schimbam doua vorbe doar de complezenta. Nu iesim la cafea si nici nu ne stim intimitatile. Dar ne salutam. Asa cum se saluta oamenii la tara, ca se cunosc intre ei de mult sau daca nu ii cunosti tu, te cunosc ei ca-ti cunosc parintii sau copiii. Vecinii cei noi, vreo 3 apartamente, nu saluta niciodata. Nici nu te privesc, nici nu te saluta. Eu ii salut intotdeauna. C-asa imi place mie, ca la tara. 
De data asta, vecinul cel nou da semne de politete. Imi tine usa larg deschisa,varandu-se in spatele ei sa pot trece eu toata, fara piedici. Ii zambesc, il salut, ii multumesc. M-as fi asteptat sa-mi raspunda, mai ales ca, de data asta, ma privea in ochi. Dar nu. N-a spus nimic. A asteptat sa ma derulez inauntru, dupa care s-a strecurat in sens opus si-a lasat usa sa se tranteasca in urma lui. 
In fata mea, mare si murdar, avizierul. "Smangaleala" din josul unei pagini A4, parea sa anunte ceva maret. 
Ma apropii si citesc de cateva ori textul.

I-as aloca un titlu informativ, generalul "asa trebuie facut", cum sunt decorate tramvaiele cu "circulati pe linia anticoruptie", dar ceva din constiinta mea nu-mi ingaduie. L-as impinge catre un anunt pentru toti locatarii, dar revine rapid, ca un resort, in aria destinatiei personale. 
Simt ca asta-i pentru noi si, daca n-ar fi fost asa obositor sa urci atatea etaje cred ca l-am fi gasit lipit pe usa. 
Dupa dimensiunea caracterelor si rasfirarea textului pe toata foaia, poti s-o iei ca disperare. Serios vorbind, nu cred ca e scris cu grija pentru doamnele mioape pentru care avizierul da tonul zilei. Si cand vine preotul, de boboteaza, e scrisul mic, inghesuit pe-un rest de hartie.
Ei sunt! Vecinii noi si tacuti care-au fiert la foc mic pana acum. Si-au facut publica revolta si-au afisat-o in vazul tuturor. 
Se duce de rapa comunicarea interapartamentala! Unde-s zgomotele metalice din calorifere, clinchetul serilor intarziate? Unde-s discutiile rastite din bucatarie, camera cu cea mai buna acustica, cu ocare aduse vecinilor special pentru urechilor lor? Unde-s bataile precipitate in usa, in capot, cu parul zburlit, in mijlocul crizelor ca vrea doar un pic de liniste? 
Bai, da', nu suntem chiar asa galagiosi! Dar, la naiba, suntem cam singurii la care se joaca leapsa sau se fac sprinturi in casa. Mai sunt unii care mai dau muzica tare, dar nu m-a preocupat sa-i identific si nici nu pot sa spun ca m-au trezit din somn.
Intr-adevar, si eu vreau cateodata sa-mi aud gandurile. Altadata ii las sa-si arate toate fetele, fie ele oricat de demonice, ca se joaca frumos, cu scop comun, intr-un singur sens, nu contradictoriu. Sunt sigura ca tropotele migratiei nu tulbura prea des pacea savanei. 
Totusi, am luat la rand toate etajele si oricat m-am chinuit, tot la antilopele mele am ajuns. 

Asa ca, voi astia nou-veniti, va transmit c-a venit anotimpul ala cu liber la trotinit si de acum incolo zgomotele vor fi doar de la zvacnirile spasmotice ale muschilor suprasolicitati. Si, fir-ar sa fie, ceaiul de tei nu le place. 
Urmatorul anunt rog sa fie scris cu rosu! 

Ganduri bune back!

P.S. Intre copacul marcat cu x si cel care-a scapat sunt doua locuri de parcare!