2011 mi-a adus mult asteptata titulatura de mama. Acel "mama" rostit clar, natural, articulat, la sigur, c-o mana zgaltaindu-mi pantalonii, cu alta flutarand sticluta de prenadez pe care i-o daduse M. sa mi-o aduca s-o pun la loc, cu privirea tintuind-o pe-a mea si asteptandu-mi raspunsul, care n-a intarziat deloc, desi surpriza imi taiase rasuflarea. Primesc "pup-uri" la cerere, adica atingeri lipicioase de buze umede si nas mucios, pe obraz, fie ca niste usoare suflari sau mici inspiratii. V. a dezvoltat relatii speciale atat cu cana cu pai de care se desparte cu greu, chiar daca nu bea tot timpul si doar roade paiul, cat si cu olita pe care o cere atunci cand vrea sa faca caca, dar de cele mai multe ori pana ne miscam noi e prea tarziu.
2011 ne-a adus un copil care doarme la pranz cate 2-3 ore legate, dupa doar cateva mangaieri pe nas si pleoape.
Ne apropiem in fiecare zi mai mult. Ne aratam dragostea pe la toate colturile prin imbratisari lungi. Primim zambete limpezi de fericire pura doar atunci cand ne vede. Si e minunat sa stii ca cineva se bucura atat doar pentru ca tu esti acolo, fara sa faci nimic.
Si cum iarna se anunta lunga si geroasa, avem tot timpul din lume sa ne apropiem si mai mult. Cum iesim din casa cum se intetesc mucii, revine tusea, care pe mine ma inneaca de fiecare data cand respir 3 secunde aproape de 0 grade. Sfarsitul anului ni l-am petrecut infasurati in servetele, suflandu-ne nasul pe rand, cu medicamente imprastiate prin toata casa, cu tuse epuizanta si, bonus, c-o conjunctivita extra-acuta, probabil transferata din nasul minunat siroitor, asta ca cireasa peste toate cele ale lui V.
Acum e bine. Nici nu se mai recunoaste urma de copil cu ochii injectati; continua insa chinul picaturilor in ochi de n ori pe zi, dupa manevre grele de curatare.
La anul si la multi ani!
