Cand soarele stirbeste in dreptul antenelor de pe blocul de vis-a-vis, fortandu-ne sa aruncam ochii pe geam, sa ramanem fixati cateva secunde urmarind mica incantare, V., insensibil, se culca. Sare cu gratie peste somnul de dupa-amiaza, pe care oricum nu prea mai are cand sa si-l faca daca se trezeste aproape de 10. Seara, isi freaca ochii des, se lungeste pe orice suprafata cautand-o pe cea moale si confortabila, ma apuca de pantaloni urmarindu-ma peste tot strans legat de mine, se hlizeste aratandu-si dintii ascutiti la fiecare cuvant care-i e adresat, sperand ca prin dragalasenia lui sa-l ia cineva in brate. O secunda daca-l ridici sau ii permiti sa-si sprijine greutatea pe tine incepe sa presare vise indicandu-le prin mici tresariri si strangeri de maini. E carat spre pat cu un zambet fad in colturile gurii si asezat intr-o pozitie cat mai confortabila, ca asa cum il pui, asa ramane cateva ore, pana incepe sa caute biberonul ca un bebelus, mult prea lenes si somnoros ca sa mai deschida si ochii.
Asta scriam candva saptamana trecuta, cand serile noastre se restransesera la unele in doi, ca acum mult timp, parca niciodata. Ne cautam locul printre jucarii, dupa care le strangem, dar pastrandu-ne aproape cate-un reper al vietii in 3 de care ne e greu sa ne despartim, desi nu recunoastem decat dupa ce V. a adormit si parc-am vrea sa ne "traga de maneca" c-un tiuit ca nu reactionam indeajuns de repede la intrebarile lui "apasatoare" cu degetul. Intre timp s-au mai reglat un pic orele de somn; vantul a fost mai bland, soarele mai prietenos, ghetele au inceput sa stearga din ce in ce mai mult asfaltul si mai avem parte, din cand in cand, de seri linistite in 3, cu dansuri, rasete, jocuri si bucatele de filme sau emisiuni urmarite cu coltul ochiului, doar cat sa nu pierdem sirul.
Din ce in ce mai des ma intreb cum va reactiona V. atunci cand nu va mai fi toata atentia indreptata spre el, cand timpul nostru va trebui impartit, cel putin la inceput cand activitatile nu pot fi comune, cand viata in 3 se va transforma in viata in 4. C. lasa impresia unei personalitati aparte, racaind in fiecare colt al burtii mele, intr-o zi extrem de activ si puternic, in alta abia sesizabil, mai putin receptiv la vocea lui M., dar sensibil la chiotele lui V. Si desi se dezvolta normal, ba e chiar cu cateva zile mai mare decat ar trebui sa fie, burta e la fel de mica cum a fost si la prima sarcina. S-a vazut mai devreme, dar dupa boom-ul initial, acum creste insesizabil. Macar de data asta sunt linistita si nu-mi mai fac griji in privinta asta, iar lumea s-a obisnuit.
Speram la un week-end cu cat mai multe grade, cu rabdare si creativitate pt a inventa activitati noi.
Sarbatori fericite!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu