V. a tipat in somn. Am sarit ca arsa si-n cateva secunde eram deja in camera lui. Cand am ajuns langa pat era doar putin agitat, de parca iar s-ar fi suprapus frecventele interfoanelor si-am auzit copiii altora din bloc, cum s-a mai intamplat. L-am luat in brate si m-am asezat in balansoar sa-mi astampar tremurul incontrolabil al picioarelor. N-a plans, doar a tipat. Un tipat pe care nu l-am mai auzit niciodata pana acum. Un tipat puternic, neprelungit, care mi-a trezit angoasele si-am vrut sa-l tin langa mine toata noaptea sa-l simt in siguranta. De fapt, nu stiu a cui siguranta, a mea sau a lui. N-am mai cedat slabiciunilor, asa cum fac deseori, si l-am repus in patul lui. Acum nu mai pot sa dorm.
S-au intamplat multe lucruri intr-o zi agitata care m-a scos din linistea rutinei. Totusi, m-a acoperit o nevoie acuta de-a face ceva in plus. Ceva pentru mine. Ma simt blocata intr-un sens giratoriu. E o forfota placuta in jurul meu, in afara sensului, la care eu nu pot participa. Parca m-a acoperit prea tare numarul linguritelor cu piureuri. M-am schimbat ca persoana, mi-am reorientat interesele, mi-am transfigurat valorile, m-am detasat de orice altceva, m-am "superficializat" si m-am indobitocit rau de tot. Si e trist...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu