Sunt casnica (cum imi vine de fiecare data sa spun cand sunt intrebata de catre vreun curios) si nu ma pricep foarte bine la asta. Nu-mi vine sa cred c-au trecut 7 luni de cand nu-l mai inham pe Falfaila in fiecare dimineata sa urmam calea batatorita spre cladirile sticloase din Baneasa. 7 luni pe care mi le-am petrecut in cea mai mare parte acasa, asteptand sa vina primavara, sa creasca V., sa facem lucruri impreuna. Imi place acasa, dar, totusi, nu atat de mult. M-am plafonat. Nu, inca nu ma uit la telenovele, nu citesc nici practic in bucatarie, nu stiu la ce ora pleaca sau vin vecinii mei si nici nu comand cutite de la teleshopping (asta-i "pasiunea" lui M. :) ), dar calc toate hainele, inclusiv pijamalele, si cu asta am spulberat orice tentativa de obiectie din partea cuiva. Mancarea nu mai are gust. M. e din ce in ce mai ocupat, timpul lui liber rezumandu-se strict la week-end si nici atunci in intregime. Concediile, in cazul in care vor putea fi realizabile, sunt mult prea indepartate...
Nu stiu si nici nu vreau sa scriu dupa noile reguli gramaticale, iar peste ceva timp mi se va cunoaste varsta dupa greselile pe care le fac, asa cum intuiesc eu varsta celor care scriu inca cu i din i.
Ma ingrijorez mult prea repede. Verific de multe ori somnul linistit al lui V. inainte sa adorm, facand zeci de drumuri intre camere. Cant si bat din palme c-o falsa voiosie de multe ori, numai pentru a-i arata lui V. doar partea frumoasa a vietii. Desi n-au mai fost probleme de mult timp eu scobesc in continuare in fiecare pampers sa nu cumva sa se ascunda ceva nedecelabil la prima vedere. Vorbesc des cu oameni cu care, in mod normal, as pastra legatura mai putin apropiata. Citesc revistele in intregime, nu doar lucrurile care ma intereseaza intr-o oarecare masura.
De bine, de rau, a venit primavara. Am inceput sa ies cu V. afara in fiecare zi cu soare sau temperaturi cat de cat prietenoase. Nu cred ca mi-a pasat niciodata atat de mult cat de tare bate vantul sau directia din care bate, dar acum il simt zbatandu-se deasupra caciulii lui V., iar fiecare rafala aduce un nou val de nemultumire din partea lui. Il iau in brate sa-l calmez, lui ii e mai bine, iar incerc sa-l pun la loc, dar cum stie ca acolo parca il pleznea ceva peste ochi nu mai vrea sa stea, port discutii de convingere cu mine insami sa nu ma enervez, sa-mi iau jucariile si sa plec acasa si iar ma zbat si tarai carutul impotriva vantului. Dilema lunii: cum stau unii copii atat de cuminti si par nederanjati de nimic in carucioarele lor?Si acum...?
Nu stiu si nici nu vreau sa scriu dupa noile reguli gramaticale, iar peste ceva timp mi se va cunoaste varsta dupa greselile pe care le fac, asa cum intuiesc eu varsta celor care scriu inca cu i din i.
Ma ingrijorez mult prea repede. Verific de multe ori somnul linistit al lui V. inainte sa adorm, facand zeci de drumuri intre camere. Cant si bat din palme c-o falsa voiosie de multe ori, numai pentru a-i arata lui V. doar partea frumoasa a vietii. Desi n-au mai fost probleme de mult timp eu scobesc in continuare in fiecare pampers sa nu cumva sa se ascunda ceva nedecelabil la prima vedere. Vorbesc des cu oameni cu care, in mod normal, as pastra legatura mai putin apropiata. Citesc revistele in intregime, nu doar lucrurile care ma intereseaza intr-o oarecare masura.
De bine, de rau, a venit primavara. Am inceput sa ies cu V. afara in fiecare zi cu soare sau temperaturi cat de cat prietenoase. Nu cred ca mi-a pasat niciodata atat de mult cat de tare bate vantul sau directia din care bate, dar acum il simt zbatandu-se deasupra caciulii lui V., iar fiecare rafala aduce un nou val de nemultumire din partea lui. Il iau in brate sa-l calmez, lui ii e mai bine, iar incerc sa-l pun la loc, dar cum stie ca acolo parca il pleznea ceva peste ochi nu mai vrea sa stea, port discutii de convingere cu mine insami sa nu ma enervez, sa-mi iau jucariile si sa plec acasa si iar ma zbat si tarai carutul impotriva vantului. Dilema lunii: cum stau unii copii atat de cuminti si par nederanjati de nimic in carucioarele lor?Si acum...?
2 comentarii:
Liccuuuuurrrrriiiiiccccci? Stop.
Vorbeam baleneza putin mai devreme, scuze :P.
Pentru a-l apara de vant incearca sa folosesti copertina de ploaie. S-ar putea sa nu-i placa, ca nu mai vede clar inainte, dar incearca.
Agata-i la carucior o jucarie - sunt niste omuleti zornaitori care merg pusi paralel cu bara aceea din fata.
Teoretic diversificarea trebuia sa-ti complice ziua - ca trebuie sa cumperi legumele si fructele, sa le pregatesti, sa le mixezi si tot asa. Iti da ceva de facut la 2 zile. Dar se pare ca nu ti-a umplut-o. Incearca sa faci ceva pentru tine - "gandeste, gandeste, gandeste" ce ti-ar placea sa faci. Fa-ti unghiile, cauta o destinatie exotica, invata limba japoneza, fa streching - ceva care sa te relaxeze si sa iti ocupe mintea.
Stiu cum e sa-ti astepti sotul sa vina de la servici sa faceti activitati in familie, sa discuti si tu cu cineva care sa-ti si raspunda cu mai mult decat niste gangureli, asa ca inteleg. Dar trebuie sa schimbi asteptarea cu altceva. Se va incalzi si se va lungi ziua si te vei plimba si dupa amiaza. Si atunci o sa fie mai bine.
Ia-l pe Vlad, pune-l in Falfaila si vizitati mai multe parcuri. Ia si un scutec sau o patura sa-l poti alapta in aer liber (sa te acoperi). Eventual pregateste piureul de fructe si ia-l cu tine. Si atunci cand doarme el in parc, poti sta si citi la soare.
Hang in there!
:) Multumesc de sfaturi. Muulte sfaturi. Mi-a trecut. Cred ca eram doar obosita si n-aveam chef de prea multe nemultumiri din partea lui Vlad. Am incercat sa pun copertina de ploaie azi, chiar daca nu batea vantul, asa, de test, si incepuse sa traga de ea prin parti s-o dea la o parte ca nu-i prea convenea. Jucariile puse pe carut il enerveaza de multe ori, dar din cand in cand se mai joaca cu hipopotamul - prima jucarie aleasa de el - pe care-l am tot timpul cu mine. Se pare ca se rezolva daca nu mai bate vantul. Sta in carut.
Trimiteți un comentariu