Mult asteptatul si mult incurajatul moment a venit. S-au facut pariuri cu privire la primul cuvant; aproape pot spune ca s-au pierdut bani grei. Degeaba ii ma-ma-iam eu lui V. de fiecare data cand aveam ocazia orice melodie, fie ea pentru copii sau nu, spre disperarea lui M. care ma acoperea si-si recupera dezavantajul ori de cate ori ma auzea, cu un ta-ta-it baritonal. Copilul, cu gandul la ale lui. De ceva timp are o noua jucarie preferata, o carte de plastic frumos colorata, pe suportul unei omizi, in principal cu 6 cantece pentru copii. Apasa pe butoane, o invarte, o deschide, rade la nasul rosu care clipoceste si iarasi o "trosneste" drept la melodia preferata. Azi dimineata mi-a tot dat cu ea in cap pan-a trebuit sa ii ofer toata atentia si sa las somnul mai pentru dupa-amiaza. Si-atunci m-am pus pe cantat o data cu omida... "Vreau un chec, vreau un chec, brutarule...". Jumatate stropit, jumatate cu buzele in gura a rostogolit inspre mine, printre picaturi de saliva, primul lui cuvant: chec. Eu am zambit. Si-am spus si eu, la randul meu, chec. El a ras si-a repetat mai putin stropit, dar mai mult suflat, chec. Si-a tinut-o asa destul de mult timp. Gasca mea vorbeste :).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu