Cum mi-am baut ceaiul de dimineata, ca un pensionar, cu ochii pe fereastra, urmarindu-l pe M. cum isi dezgroaba masina de sub zapada, mi-am adus aminte de cazematele pe care le faceam in fata blocului cand eram mica, in care ne adaposteam cu totii ingramadindu-ne unii in altii, de gramezile de zapada sprijinite de garduri sau copaci pentru a ne face derdelusuri, de urmele de rugina lasate, la prima zapada, de sania mea intarita cu talpici de metal, de serile in care patinam cu sor-mea in fata blocului si ne dadeam aere de patinatoare talentate, care mai de care cu picioarele pe sus si-n incercari nereusite de piruete artistice, de cum am adormit amandoua sub o patura, rupte de oboseala si frig, undeva pe munte, intr-o escaladare inconstienta a parintilor nostri, de momentele in care mergeam cu mama si tata la patinoarul adevarat si ceaiul de acolo mi se parea cel mai bun din lume, cu siguranta mai bun decat asta, cu certitudine mai bun decat oricare, c-avea iz de copilarie. Si-am pus punct ca ma simteam ca-n "Toamna patriarhului" cand citeam o fraza de 2 pagini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu