M-am refugiat intr-o camera separata, cu laptop-ul in brate, lasand baietii sa-si faca de cap c-o luna si 4 stelute colorate atasate de-un cerc.
Se pare ca scriu foarte rar pe blog. Ma gandeam zilele trecute, cand ma puneam in tema cu ce-au mai scris altii, ca nu sunt singura, ca nici ceilalti n-au chef / timp suficient sa debiteze in scris. Azi toata lumea are posturi noi si devine frustrant (mi s-a mai intamplat asta).
Care e treaba cu cititul? Cum trec din blog in blog, dau peste tot de carti, carti si iar carti. Toata lumea trebuie sa aiba un post despre carti, citit, regrete legate de perioada maxima de placere pentru citit. Trebuie sa intru si eu in trend si sa urmez must-urile. Am problema majora a omului care cauta relaxarea in carti - am prea multe incepute. Pana si eu as fi tentata sa spun ca poate caut prea multa relaxare, dar se pare ca doar n-am gasit cartea potrivita. De mult i-am transmis mamei sa-mi gaseasca "Calea Victoriei" prin teancurile bibliotecii ei. Vroiam sa merg la sigur de data asta. Sa citesc ce stiu ca mi-a placut, sa retraiesc diversele stari prin care-am trecut citind fiecare carte. Era o vreme in care traiam la maxim fiecare cuvant, paginile erau mari universuri, o vreme cand am tresarit si-am aruncat cartea din mana cand, in timpul atacului Atlantei din "Pe aripile vantului", a intrat cineva in camera in care citeam. Unde e linistea acelor clipe? As vrea s-o regasesc parcurgand aceiasi pasi de atunci. Cu siguranta, nu voi putea ridica intensitatea sentimentelor la acelasi rang, dar macar amintirea simtirii lor ma va apropia de aceeasi stare.
Am prostul obicei de-a ma informa strict despre ceea ce ma intereseaza. Da, suna logic :). Vroiam sa spun ca, dintr-o carte dedicata mamelor cu copii intre 0-n ani, citesc pana la varsta de 3 luni a copilului, atat cat ma intereseaza. Vad ce fac pe urma. Poate o sa-mi gasesc raspunsurile in alta parte sau poate o sa continuu cartea... Astfel, nu sunt deloc informata si sunt mereu luata pe nepregatite. Am gasit astazi destul de interesant punctul de vedere al Anei Savin. A justificat orice, nu doar pentru ca asa considera ea, ci din punct de vedere al statisticilor, cercetarilor facute, experientei ei si-a altora. Nu sunt in masura sa spun ca este sau nu cea mai buna, adevarata sau completa carte. Poate ca-mi place pentru ca raspunde intrebarilor exact asa cum imi doream, poate ca are o logica apropiata de a mea sau poate una pe care mi-e usor s-o accept.
Se pare ca scriu foarte rar pe blog. Ma gandeam zilele trecute, cand ma puneam in tema cu ce-au mai scris altii, ca nu sunt singura, ca nici ceilalti n-au chef / timp suficient sa debiteze in scris. Azi toata lumea are posturi noi si devine frustrant (mi s-a mai intamplat asta).
Care e treaba cu cititul? Cum trec din blog in blog, dau peste tot de carti, carti si iar carti. Toata lumea trebuie sa aiba un post despre carti, citit, regrete legate de perioada maxima de placere pentru citit. Trebuie sa intru si eu in trend si sa urmez must-urile. Am problema majora a omului care cauta relaxarea in carti - am prea multe incepute. Pana si eu as fi tentata sa spun ca poate caut prea multa relaxare, dar se pare ca doar n-am gasit cartea potrivita. De mult i-am transmis mamei sa-mi gaseasca "Calea Victoriei" prin teancurile bibliotecii ei. Vroiam sa merg la sigur de data asta. Sa citesc ce stiu ca mi-a placut, sa retraiesc diversele stari prin care-am trecut citind fiecare carte. Era o vreme in care traiam la maxim fiecare cuvant, paginile erau mari universuri, o vreme cand am tresarit si-am aruncat cartea din mana cand, in timpul atacului Atlantei din "Pe aripile vantului", a intrat cineva in camera in care citeam. Unde e linistea acelor clipe? As vrea s-o regasesc parcurgand aceiasi pasi de atunci. Cu siguranta, nu voi putea ridica intensitatea sentimentelor la acelasi rang, dar macar amintirea simtirii lor ma va apropia de aceeasi stare.
Am prostul obicei de-a ma informa strict despre ceea ce ma intereseaza. Da, suna logic :). Vroiam sa spun ca, dintr-o carte dedicata mamelor cu copii intre 0-n ani, citesc pana la varsta de 3 luni a copilului, atat cat ma intereseaza. Vad ce fac pe urma. Poate o sa-mi gasesc raspunsurile in alta parte sau poate o sa continuu cartea... Astfel, nu sunt deloc informata si sunt mereu luata pe nepregatite. Am gasit astazi destul de interesant punctul de vedere al Anei Savin. A justificat orice, nu doar pentru ca asa considera ea, ci din punct de vedere al statisticilor, cercetarilor facute, experientei ei si-a altora. Nu sunt in masura sa spun ca este sau nu cea mai buna, adevarata sau completa carte. Poate ca-mi place pentru ca raspunde intrebarilor exact asa cum imi doream, poate ca are o logica apropiata de a mea sau poate una pe care mi-e usor s-o accept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu