Suzeta lui V.

Lui V. nu i-a placut niciodata suzeta, chiar daca intr-un timp incercam cu disperare sa-l fac s-o placa. O scuipa la un metru distanta la fiecare incercare de-a mea. Cand au inceput sa-i dea dintii, avand una integral din silicon, i-am dat-o s-o roada si-a fost adaugata printre jucarii. Se mai juca din cand in cand cu ea, o mai rodea de pe unde apuca, dar n-aveau vreo relatie speciala. Ieri, l-am lasat singur langa cutia cu jucarii si-am fugit in camera cealalta, bucurandu-ma de linistea casei. Auzeam departandu-se si apropiindu-se un scartait slab. Initial nu m-am aratat interesata de el, nu i-am dat foarte multa importanta, dar pe masura ce trecea timpul incepuse sa devina enervant. Si-am luat casa la puricat ascultand cu atentie in dreptul oricarui obiect care mi se parea c-ar avea potential scartaitor. Cerceta atent cu mine, urmarindu-ma indeaproape si trosnind mainile pe podea la fiecare "pas". Scartaitul ma urmarea, chiar daca schimbam camerele. Intarzia putin, dar cand ma opream eu, devenea mai puternic. Concluzia - ori scartai eu, ori el. Si-atunci il observ pe V. care-si cara suzeta in gura, asa cum isi cara un caine lesa, miscandu-si dintii pe suprafata ei, scotand scartaitul sacaitor.
Asa stie el sa foloseasca ssuzeta, oricum altcumva decat cum trebuie.