Exista lucruri la care nu m-am gandit initial ca fiind indispensabile, dar de care nu ne-am mai putea dezlipi acum. Sunt acele lucruri pe care le vezi, dar care nu-si gasesc in mintea ta o utilitate de valoare, fie ca esti intimidat si descurajat de pret, fie ca te-ai abate de la "trend-ul" personal daca le-ai folosi, iar cand le ai, se dovedesc a-ti fi mai mult decat folositoare.
La inceput a fost balansoarul; cel in care mi-am petrecut parca o jumatate de viata cu V. in brate, in care mi-am trait visul "de mama", cel in care dormea "busteneste" indiferent de intensitatea loviturii crampelor si in care adoarme in continuare in serile dificile, acelasi balansoar pe care nu vroiam sa-l primesc pentru ca era un cadou mult prea mare, prea costisitor pentru perioada mult prea scurta in care urmam sa-l folosesc, la care acum stiu ca nu voi renunta nici cand se va muta V. de acasa.
Primele 3 saptamani au fost cele mai relaxante. V. mi-a dat timp sa ma adun, sa-mi dau seama ce s-a intamplat cu mine. N-a facut nimic altceva decat sa manance si sa doarma. Din a 4-a saptamana insa laptele meu a inceput sa scada (cum aveam sa-mi dau seama muult mai tarziu), iar V. a inceput sa nu se mai sature dintr-o singura repriza de supt. A inceput sa doarma cu intreruperi, de 2 ori mai putin decat dormea pana atunci, iar in timp ajunsese sa doarma foarte putin in timpul zilei. Era linistit cand era la mine in brate, in balansoar, eventual alaptat, iar mie imi trebuia o mare poarta de scapare si-un program serios pentru mesele lui. Si-atunci au aparut swing-ul si, ocazional, formula de lapte, care-mi ofereau dupa-amiaza doar pentru mine.
Chiar daca ma trezeam frecvent noaptea pentru mesele lui nu simteam oboseala. Parca eram programata sa ma trezesc. Urmaream toate tampeniile de emisiuni reluate din timpul zilei, simple, pentru cretini, care nu-ti solicita nici o farama de inteligenta. Rareori dormeam ziua sa recuperez orele pierdute in timpul noptilor. Ma bucuram de tot ce insemna secunda alaturi de V. si nu simteam un dram de oboseala. Dar, din cand in cand, miseleste, ma cuprindea o stare de epuizare incat nu mai auzeam nimic. Si-atunci ma trezea M. care-mi aducea copilul, iar el se culca aproape lipit de perete ca sa ne lase noua cat mai mult spatiu. Nu-l trezeam noaptea niciodata. Mi se parea "idiotic" sa-l trezesc atat timp cat alaptam, iar el se dovedea a fi inutil doar stand langa mine. Insa, in letargia mea il priveam cu atat de multa recunostinta cand mi-l aducea pe V. si nu mai trebuia sa ma deplasez...
Si-au mai fost multe lucruri marunte care ne-au oferit liniste sau fericirea mica a lui V., care ne-au ajutat sa depasim usor si frumos toate momentele. Am auzit de nenumarate ori, mai ales cand ne era mai bine, intepaturile gratuite cu "o sa se invete asa", dar nu credeam atunci ca se va intampla asta, nu cred nici acum in "obisnuinta" asta populara, asa ca nu mi-a pasat de nimic, indiferent din partea cui veneau indicatiile.
La inceput a fost balansoarul; cel in care mi-am petrecut parca o jumatate de viata cu V. in brate, in care mi-am trait visul "de mama", cel in care dormea "busteneste" indiferent de intensitatea loviturii crampelor si in care adoarme in continuare in serile dificile, acelasi balansoar pe care nu vroiam sa-l primesc pentru ca era un cadou mult prea mare, prea costisitor pentru perioada mult prea scurta in care urmam sa-l folosesc, la care acum stiu ca nu voi renunta nici cand se va muta V. de acasa.
Primele 3 saptamani au fost cele mai relaxante. V. mi-a dat timp sa ma adun, sa-mi dau seama ce s-a intamplat cu mine. N-a facut nimic altceva decat sa manance si sa doarma. Din a 4-a saptamana insa laptele meu a inceput sa scada (cum aveam sa-mi dau seama muult mai tarziu), iar V. a inceput sa nu se mai sature dintr-o singura repriza de supt. A inceput sa doarma cu intreruperi, de 2 ori mai putin decat dormea pana atunci, iar in timp ajunsese sa doarma foarte putin in timpul zilei. Era linistit cand era la mine in brate, in balansoar, eventual alaptat, iar mie imi trebuia o mare poarta de scapare si-un program serios pentru mesele lui. Si-atunci au aparut swing-ul si, ocazional, formula de lapte, care-mi ofereau dupa-amiaza doar pentru mine.
Chiar daca ma trezeam frecvent noaptea pentru mesele lui nu simteam oboseala. Parca eram programata sa ma trezesc. Urmaream toate tampeniile de emisiuni reluate din timpul zilei, simple, pentru cretini, care nu-ti solicita nici o farama de inteligenta. Rareori dormeam ziua sa recuperez orele pierdute in timpul noptilor. Ma bucuram de tot ce insemna secunda alaturi de V. si nu simteam un dram de oboseala. Dar, din cand in cand, miseleste, ma cuprindea o stare de epuizare incat nu mai auzeam nimic. Si-atunci ma trezea M. care-mi aducea copilul, iar el se culca aproape lipit de perete ca sa ne lase noua cat mai mult spatiu. Nu-l trezeam noaptea niciodata. Mi se parea "idiotic" sa-l trezesc atat timp cat alaptam, iar el se dovedea a fi inutil doar stand langa mine. Insa, in letargia mea il priveam cu atat de multa recunostinta cand mi-l aducea pe V. si nu mai trebuia sa ma deplasez...
Si-au mai fost multe lucruri marunte care ne-au oferit liniste sau fericirea mica a lui V., care ne-au ajutat sa depasim usor si frumos toate momentele. Am auzit de nenumarate ori, mai ales cand ne era mai bine, intepaturile gratuite cu "o sa se invete asa", dar nu credeam atunci ca se va intampla asta, nu cred nici acum in "obisnuinta" asta populara, asa ca nu mi-a pasat de nimic, indiferent din partea cui veneau indicatiile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu