Hormonii sarcinii te imping catre gesturi extreme, te fac sa-ti pierzi din ratiune. Educatia (sociala) apasa pe noduri si sterge treptat rarele pusee de rationament.
Nu pot sa-mi justific comportamentul mamelor care se abandoneaza copiilor lor. Sunt acele mame care considera ca intensitatea travaliului si dificultatea nasterii sunt direct proportionale cu satisfactia, cele care isi bontesc varful limbii si pocesc toate cuvintele crezand ca asa se vor face intelese mai bine, care numara actiunile unei zile dupa greutatea pampers-ilor din cosul de gunoi, care se identifica atat de mult cu bucatica lor incat ajung sa-si insuseasca si ele micile realizarile ("azi am facut caca la olita"). Nu-mi indrept privirea catre ele atunci cand le aud discutiile pentru ca le vreau asa, fara forma, ca parca ma socheaza mai putin, parca se mai cern putin prin filtrul meu de diferentiere intre real si ireal. Le-am simtit tonul superior atunci cand povestesc despre modul lor de educare. Nimeni si nimic nu poate pune la indoiala tehnicile lor unice. Sfichiuiesc pana la umilinta tot ce depaseste granitele lor inguste.
Le-am observat prima oara in cautarile mele disperate de-a gasi macar pe net o burta mai mica decat a mea. Si de atunci ma lovesc din toate partile. Cand aduceam in discutie subiectul, persoanele care se pare ca nu intelegeau nici pe departe tipologia despre care vorbeam, imi motivau cu schimbarile care intervin in timpul si dupa nastere. Iar eu, in ignoranta mea, cautam cu disperare farama labila din mine care-ar putea sa ma aduca intr-o asemenea stare de neconceput. N-am gasit nimic, dar mi-am luat preventiv toate masurile de precautie: "Dac-ajung asa, va rog sa ma omorati".
Nu pot sa-mi justific comportamentul mamelor care se abandoneaza copiilor lor. Sunt acele mame care considera ca intensitatea travaliului si dificultatea nasterii sunt direct proportionale cu satisfactia, cele care isi bontesc varful limbii si pocesc toate cuvintele crezand ca asa se vor face intelese mai bine, care numara actiunile unei zile dupa greutatea pampers-ilor din cosul de gunoi, care se identifica atat de mult cu bucatica lor incat ajung sa-si insuseasca si ele micile realizarile ("azi am facut caca la olita"). Nu-mi indrept privirea catre ele atunci cand le aud discutiile pentru ca le vreau asa, fara forma, ca parca ma socheaza mai putin, parca se mai cern putin prin filtrul meu de diferentiere intre real si ireal. Le-am simtit tonul superior atunci cand povestesc despre modul lor de educare. Nimeni si nimic nu poate pune la indoiala tehnicile lor unice. Sfichiuiesc pana la umilinta tot ce depaseste granitele lor inguste.
Le-am observat prima oara in cautarile mele disperate de-a gasi macar pe net o burta mai mica decat a mea. Si de atunci ma lovesc din toate partile. Cand aduceam in discutie subiectul, persoanele care se pare ca nu intelegeau nici pe departe tipologia despre care vorbeam, imi motivau cu schimbarile care intervin in timpul si dupa nastere. Iar eu, in ignoranta mea, cautam cu disperare farama labila din mine care-ar putea sa ma aduca intr-o asemenea stare de neconceput. N-am gasit nimic, dar mi-am luat preventiv toate masurile de precautie: "Dac-ajung asa, va rog sa ma omorati".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu