Totul a inceput cu niste prelingeri vascoase sub nari. V. isi tarsaia genunchii prin casa stergandu-se incomodat, cu marginea manecii, la nas si lingand resturile din apropierea buzelor. Si-au urmat 6 zile in care a devenit capatul terminal al furtunului de la aspirator, un capat care urla de-ti rupe sufletul, privind in gol, de parca i-ai spinteca narile, 6 zile in care medicamentele sunt in loc de desert, in care laptele se bea greu, cu pauze pentru inspirari adanci, si in care totul e irespirabil si lipicios. Incurajam, de fiecare data cand era posibil, dormitul intr-o parte pentru ca asa stiam ca se va desfunda o nara si isi va face loc putin aer. Si astazi, dupa 2 eprubete minunat de pline, aspirate calcandu-mi cu bocancii pe inima, intr-un puseu de activitate neuronala, i-am dat laptele in balansoar, la mine in brate, aproape in pozitie orizontala, aproape intr-o parte, pe cea mai mica pozitie de curgere a biberonului. Si-a mers. Pleoapele cadeau mai grele cu fiecare bula care se elibera odata cu curgerea laptelui. Cand a ajuns in pat nasul era pe jumatate desfundat, iar sforaitul pe jumatate mai zgomotos.
Cu toate astea, mai multa voiosie si veselie n-a fost niciodata la noi in casa. Chiuituri aproape continue, rasete fonfaite, jucarii zburand dintr-un colt in altul al casei, alergari cu premergatoarele pana-n primul perete intalnit, seri dansante... Si ne place asa, zguduit, aglomerat de bucurie, pe vibratii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu