V. n-a avut colici. De fapt, nici nu stiu ce sunt colicii exact. Spun ca n-a avut colici pentru ca n-a indeplinit conditiile enuntate in dreptul colicilor pe paginile de net sau in cartile de specialitate. A avut gaze, il mai durea burta, l-am tratat cu de toate din nevoie urgenta sau preventiv, mai plangea, era agitat, imi facusem un set de gesturi pentru momente dificile care dadea rezultate, dar niciodata n-a plans urlat mai mult de 5 minute (cu aproximatie ca in astfel de clipe numai de cronometrat nu-ti mai arde).
Week-end-ul asta am hai-hui-it peste tot. Am fost in vizite, am primit vizite, am fost afara, la cumparaturi. Toate au mers bine, pana aseara cand, noi chinuiti de-o foame teribila incercam sa scapam cumva de copil s-o potolim, copil care fara chef de vizite si rabdare pentru fete si mimici noi ale persoanelor "straine", speriat o masura mai mult decat limita lui suportabila, a apasat butonul si-a declansat avalansa. Avalansa a inghitit si-a daramat tot. Nu s-a potolit nici cand a ajuns iar la noi, nici cand ne-am izolat intr-o alta camera, nici cand i-am cantat, nici cand i-am vorbit, nici cand am sss-it, nici cand am dansat. Si plangea fara oprire, cu urlete, tipete, strigate, inrosiri si incordari la maxim. Plangea ca de durere si nu stiam ce sa-i fac. Cam tarziu sa fiu pusa intr-o astfel de situatie, in care sa n-am solutii, sa nu mai am resurse si nici calmul necesar pentru a face ceva. Atunci am disperat. Eram dezarmata, dezamagita de mine ca nu pot sa linistesc copilul, ca plange si nu-i face bine, ca nu stiam ce-l doare, ca nu intelegeam de ce s-a speriat asa. Eram nervoasa si agitata. M-am certat cu M. care era si mai nervos si agitat decat mine. M-a enervat, eu l-am enervat pe el si tot asa... Am fost luati prin surprindere, iar de data asta n-am mai fost nici macar eu persoana calma care gaseste solutii care sa rezolve sau macar sa amelioreze situatia. Intr-un sfarsit a adormit suspinand in somn, moment in care ne-am luat jucariile si-am plecat la noi acasa unde s-a trezit hlizindu-se tot de parca doar ar fi visat urat.
Pentru ca nu mai vroia sa faca minimum de efort sa-si traga urma de cereale de seara prin gaura largita a tetinei am hotarat c-ar fi momentul sa manance la lingurita. Astfel, sambata seara am preparat constiinciosi castronul si lingurita si-am testat pozitii de hranit copilul. Inceputul a fost mai greu, dar cu ochii dupa piticii lui favoriti, cocotat in mijlocul patului, ba sprijinit, ba pe spate, ba intr-o rana, a reusit sa invete ca trebuie sa deschida gura cand se apropie o chestie cu coada care cara o gramajoara alba si ca trebuie sa-si striveasca limba de cerul gurii in semn de mestecare ca mai apoi, dupa cateva secvente de indecizie sa reuseasca sa inghita. Si-atunci mai bea putin lapte sa nu aiba impresia ca-i ramane in gat si iar vine incarcatura moale si alba si iar deschide gura si iar ochii la piticii lui, la mine, la mainile dansante de deasupra lampii ale lui M. ... Rezultatul: doar o baveta usor picurata cu orez inmuiat, copil fericit, murdar pana si-n nas, dar satul, parinti respirand usurati si, dupa eternul ritual, 11 ore de somn linistit fara intrerupere.
Week-end-ul asta am hai-hui-it peste tot. Am fost in vizite, am primit vizite, am fost afara, la cumparaturi. Toate au mers bine, pana aseara cand, noi chinuiti de-o foame teribila incercam sa scapam cumva de copil s-o potolim, copil care fara chef de vizite si rabdare pentru fete si mimici noi ale persoanelor "straine", speriat o masura mai mult decat limita lui suportabila, a apasat butonul si-a declansat avalansa. Avalansa a inghitit si-a daramat tot. Nu s-a potolit nici cand a ajuns iar la noi, nici cand ne-am izolat intr-o alta camera, nici cand i-am cantat, nici cand i-am vorbit, nici cand am sss-it, nici cand am dansat. Si plangea fara oprire, cu urlete, tipete, strigate, inrosiri si incordari la maxim. Plangea ca de durere si nu stiam ce sa-i fac. Cam tarziu sa fiu pusa intr-o astfel de situatie, in care sa n-am solutii, sa nu mai am resurse si nici calmul necesar pentru a face ceva. Atunci am disperat. Eram dezarmata, dezamagita de mine ca nu pot sa linistesc copilul, ca plange si nu-i face bine, ca nu stiam ce-l doare, ca nu intelegeam de ce s-a speriat asa. Eram nervoasa si agitata. M-am certat cu M. care era si mai nervos si agitat decat mine. M-a enervat, eu l-am enervat pe el si tot asa... Am fost luati prin surprindere, iar de data asta n-am mai fost nici macar eu persoana calma care gaseste solutii care sa rezolve sau macar sa amelioreze situatia. Intr-un sfarsit a adormit suspinand in somn, moment in care ne-am luat jucariile si-am plecat la noi acasa unde s-a trezit hlizindu-se tot de parca doar ar fi visat urat.
Pentru ca nu mai vroia sa faca minimum de efort sa-si traga urma de cereale de seara prin gaura largita a tetinei am hotarat c-ar fi momentul sa manance la lingurita. Astfel, sambata seara am preparat constiinciosi castronul si lingurita si-am testat pozitii de hranit copilul. Inceputul a fost mai greu, dar cu ochii dupa piticii lui favoriti, cocotat in mijlocul patului, ba sprijinit, ba pe spate, ba intr-o rana, a reusit sa invete ca trebuie sa deschida gura cand se apropie o chestie cu coada care cara o gramajoara alba si ca trebuie sa-si striveasca limba de cerul gurii in semn de mestecare ca mai apoi, dupa cateva secvente de indecizie sa reuseasca sa inghita. Si-atunci mai bea putin lapte sa nu aiba impresia ca-i ramane in gat si iar vine incarcatura moale si alba si iar deschide gura si iar ochii la piticii lui, la mine, la mainile dansante de deasupra lampii ale lui M. ... Rezultatul: doar o baveta usor picurata cu orez inmuiat, copil fericit, murdar pana si-n nas, dar satul, parinti respirand usurati si, dupa eternul ritual, 11 ore de somn linistit fara intrerupere.
2 comentarii:
Se mai intampla din cand in cand copilul sa si planga. Acum ai un precedent :P.
Cat despre lingurita, acum incepeti sa va imprieteniti cu ea, si sunt convinsa ca nu va dura mult pana va veti adapta si la noile obiceiuri.
Copilul creste, si voi o data cu el invatati lucruri noi :).
Devin nostalgica la posturile astea :).
Va pup.
Sa cresteti mari!
Sa crestem...! Multumim
Trimiteți un comentariu