Acum vreo... cateva luni (cam 2-3) mi s-a parut mult prea solicitant sa invart cheita caruselului cu piticii haiosi la fiecare 2 minute si-atunci am spus sa rup gura targului cu un altul, mult mai evoluat, care merge cu baterii, cu telecomanda, proiectii si alte lucruri minunat prezentate pe net. L-am luat, l-am montat, ne-am bucurat tare c-arata frumos si simteam c-o sa starneasca senzatii nemaivazute in randurile celor care inca nu "bateau" mai departe de 20 cm. L-am pornit. Nimic. Am schimbat melodiile. Tot nimic. Proiectiile... nimic. O porcarie de carusel, mult prea lent si extrem de discret. Dupa alte 2 saptamani de mustari pentru cei 300 lei irositi am facut switch intre piticii vechiului carusel si ursuletii zburatori ai celui nou. Da, am obtinut o imbunatatire, dar nimic notabil. Ne-am resemnat oarecum si-am continuat sa ne bucuram de succesul minunatiei mecanice. Pana alaltaieri cand fericirea ne-a fost destramata de arcul rupt al mecanismului. M. a constatat decesul cand a venit acasa si-a studiat cu atentie rotitele descompuse inainte de mine. Pai si noi ce facem acum? Stam fara pitici? A, nu se poate. M. urma sa plece urmatoarea zi si-atunci am amanat pentru vineri cumparatura de noi pitici jucausi. Dar, cum tristetea si linistea ne acopereau ieri dimineata, am infofolit copilul, mi l-am agatat de gat si-am pornit sa ne cumparam fericirea. Si uite asa, pentru prima data, i-au fost zgaltaite falcile lui V. de catre vibratiile tramvaiului. Dupa ce-am parcurs cele 5 minute de mers pe jos rotind umbrela in functie de bataia vantului, sa nu cumva s-ajunga vreo rafala sa-i sufle in ochi c-atunci n-ar mai fi fost deloc fun (cand il atinge vantul incepe sa respire foarte repede, sa faca balonase si sa planga), am cumparat constiincioasa bilete si m-am suit in tramvai. Cum inaintam catre usile din spate, lumea se ridica lasandu-mi locul liber si ma invita sa stau jos. Cum sa le explic tuturor ca nu pot sa stau jos cand am copilul in marsupiu ca i-as indoi intr-un mod ciudat picioarele si-ar fi incomod pentru amandoi? Si-atunci refuzam politicos, foarte uimita de amablitatea persoanelor straine de toate varstele. La un moment dat s-au luat chiar la cearta niste domni ca nu stiu cine exact statea jos, iar eu, cu copilul in brate, stateam in picioare langa ei. Una peste alta, am ajuns la magazinul inspectat anterior pe net, am ales cel mai potrivit carusel cu niste oite colorate si dragute si-am plecat incantata de noua achizitie sperand ca reactia va fi una de incantare si ca se va ridica macar la nivelul piticilor. Acasa nu mai stiu pe unde-am aruncat toate cele, am dezbracat copilul, l-am postat in pat, am asamblat oile si-am invartit rotita. Eu un pic nemultumita ca sunetul nu era asa amplificat ca la celalalt, ca ritmul era usor mai lent, V. un pic uimit de culorile noi din locul piticilor, dar dupa cateva secunde blocate intr-o stare de "gura casca" si-a ridicat colturile gurii, si-a micsorat ochii si s-a apucat de tropait si gesticulat alternand membrele sa elibereze incantarea descoperirii micii bucurii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu