Zapada si frig

Falfaila n-are cauciucuri de iarna, eu nu sunt deloc priceputa intr-ale sofatului pe zapada. Altfel spus, stam la mana lui M. sa ne scoata la plimbare cu cauciucurile lui perfect zimtate si potriveala lui la indrumat caii putere pe nameti. Dar cum mainile lui gesticuleaza fara prea multa vlaga si chef cand se taraie frant seara, de parca ar fi muncit pe santier de la 5 dimineata, numai porniri de croit noua drumuri catre tinte fun n-are... Cand, intr-un sfarsit, credeam ca s-a terminat cu zapada, ca urmeaza mocirla, iar mai apoi (visam eu) soare si mercur mai fericit in termometre, iar s-a mai asternut un stratulet de-mi venea sa plang aseara cand ma uitam pe geam. Afara e mult prea frig sa pornesc cu V. in carca, sa exploram universuri noi. Falfaila putrezeste in parcare, iar noi in casa. Ce m-am mai bucurat cand a nins prima oara si cu cata deprimare priveam aseara fulgii rostogolindu-se sub becul stradal, sperand sa fie doar zapada viscolita de pe blocuri.
Am irosit toate resursele de energie zguduindu-mi neuronii sa mai gasesc ceva de distrat copilul, dar se pare ca am baterii solare si-am nevoie de incarcare urgenta, iar el are nevoie de lucruri noi de vazut si iesirile noastre limitate nu sunt nici pe departe la inaltimea pretentiilor.

Ere apuse

Cand am auzit prima data pe cineva spunand ca-i e dor de momentele in care copilul i se zbatea de mama focului in pantec, m-am gandit ca n-am inca doza necesara de rationament sa inteleg. Acum, pe unde citesc, pe unde dau click-uri, femeile regreta perioada sarcinii. Sa ma mai las la copt un pic, poate ajung sa inteleg.
Nu mi-e dor de sarcina. Nu mi s-a parut deloc c-am stralucit, nici n-am fost mai frumoasa, nici nu m-am simtit cel mai bine din viata mea. Toata sarcina am asteptat sa-mi creasca burta, sa vad si eu o urma palpabila de evolutie, de parca, cu burta mai mare as fi stiut intre ecografii ca totul e normal, se dezvolta ca la carte. Si-am asteptat mult. Ma uitam continuu la diverse tantici care se faleau pe net cu burtile lor, le invidiam, ma consolam si ma speriam de imensitatile lor prin vreo poza sub care adaugau cu nostalgie: "Cu cateva ore inainte de nastere...". Toata lumea ma mintea laudandu-mi minunatia de burta "mare", care atunci cand m-am dus sa nasc, la aproape 40 saptamani, era de dimensiunea unei burti normale de luna a 6-a.
De la inceput, de cand V. era mai mic decat un capac de pix, am avut contractii regulat. Aveam contractii cand stateam, cand mergeam, cand dormeam, cand conduceam de-mi intepenea piciorul si nu mai puteam sa calc ambreiajul... Si c-o ignoranta rar intalnita le-am tarat asa dupa mine pana la 7 luni jumatate cand eram in pericol de nastere prematura si-a trebuit sa dau pe gat niste pastile pana la termen.
Am avut o explozie de pilozitate, dar nu in cap, ci pe burta. Aveam o blana de maimuta cum rar am vazut si nu doar pe linia alba, ci pe toata burta si abia acum, la aproape 4 luni dupa nastere, pot spune ca a disparut.
Lucrurile bune din acea perioada s-ar putea aduna gramezi. Cum nu mi-a crescut mare burta, am putut sa-mi inchei singura sireturile sau sa-mi pun sosetele (mai greu ce-i drept in ultima perioada, cand M. devenise siretarul sef, dar mai mult din rasfat). Am luat in greutate aproape 15 kg, dar care s-au dus ca prin minune in maxim 3 luni. Greturi n-am avut mare lucru; doar in luna a 7-a, cand am plecat de la birou val vartej dupa jumatate de ora petrecuta in toaleta. Nu m-am buhait, n-am facut pete pe fata sau pe alte parti ale corpului. M-am bucurat de fiecare bocaneala in abdomen data de V. care-si cauta un loc mai relaxat in stramtoarea uterului meu mic. Dar ce usurata m-am simtit cand mi s-a spus ca are 2,9 kg si cu cata mandrie am dat primele mesaje anuntand ca n-am fost doar balonata in ultimele luni. Si cu cata mandrie ma uit acum la minunatul meu copil...

"What's up, Doc?"

Pe la 6 saptamani, cand eu credeam c-am indeajuns lapte cat sa hranesc o armata de bebelusi infometati, dupa o zi de flamanzeala vizibila si indelungi framantari si rumegari inutile de sfarcuri, s-a ajuns la fundul butoiului. Si copilul plangea si eu nu intelegeam de ce nu vrea sa manance si mai mesteca putin la sfarcurile seci si iar plangea si se foia, se agita... Cu gandul la sfaturile pediatrului care ma avertizase de posibilitatea acestei variante, am preparat cativa ml de potiune magica, normala, nehipoalergenica. Nu si nu. Neobisnuit cu modul de prezentare, V. nu vroia sa manance si iar se foia si plangea si se agita. Intr-un sfarsit s-a prins ca nu-i suzeta si-a baut pe nerasuflate toti cei 30 ml de formula, dupa care a adormit suzetind la unul dintre sfarcurile dezamagitoare pana numai cateva minute mai devreme. A doua zi, ingrijorata de posibila recidiva a intamplarii de c-o seara mai inainte, m-am apucat sa citesc tot ce se gasea in materie de sfaturi privind stimularea, naturala sau nu, a lactatiei. Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat parca productia se incapatana sa apara asa cum o facea odinioara. Si dai cu ceai de chimen, anason, fenicul si alte ierburi, cate n kg pe zi, si niste pastile de lactatie si alte ceaiuri de la faimoase firme in materie. Carduri la toate farmaciile, milioane zburand, spre bucuria acestora, din buzunarele mele intr-ale lor... Totul parea sa-si fi revenit la normal. Copilul lua in greutate, era fericit, multumit. Seara parca aveam ceva mici probleme, dar nu intr-atat incat sa continuu cu panica. Dar fericirea n-a durat mult si-ntr-o alta minunata seara, dupa lungi episoade lacrimogene de ambele parti, am mai pregatit un biberon. S-a lasat convins mai greu de data asta c-ai de mancare si ca cei cativa ml ii vor curma foamea, dar pana la urma am reusit. Asteptam sa adoarma bustean, sa pot sa-l mut la el in pat. I-am ridicat o mana sa pot sa i-o bag pe a mea sub el sa-l iau in brate pentru transport, cand m-a lovit in ochi o ureche modificata, cu pavilionul de vreo 3 ori mai mare decat cealalta. L-am analizat, l-am intors pe toate partile. M-am agitat, c-a facut copilul alergie la formula. Dar nu-i prima oara cand ii dau, de ce n-a facut si atunci. Vreo 20 minute si 3 telefoane mai tarziu, nu parea sa dea inapoi. Agitata, plansa, ravasita, l-am zgaltait pe M. sa mergem la spital ca se umfla copilul si face edem glotic si se sufoca... Pana am ajuns la spital avea si mainile si picioarele umflate, iar pana ne-am internat facuse si-o eruptie de toata frumusetea pe tot corpul cu mici si multe puncte de un rosu inchis cum nu mai avusese niciodata. Obisnuita sa ma trezesc pe la 2-3 noaptea, cand am deschis ochii si-am vazut ca aproape nu misca langa mine, iar obrazul lui era de un alb cadaveric, contrastand total cu roseata care-i umplea tenul atunci cand am adormit intr-un sfarsit, l-am impins cu degetul sa se miste. Cu greu a plescait deranjat de vreo cateva ori, dar nu mi-a trebuit mai mult. L-am pupat pe obrazul cald, l-am luat in brate si m-am culcat la loc. Am petrecut 2 zile minunate in spital, am lasat o mica datorie pe cardul de credit la plecare, dar am plecat fericiti cu prescrieri si recomandari pentru viitor. S-a banuit o alergie la proteina laptelui de vaca si urma sa tai orice insemna produs lactat din alimentatia mea, ca in cazuri similare sa inlocuiesc formula precedenta cu Aptamil Pepti, cea mai cea printre formulele de lapte hipoalergenice etc. Cu laptele n-am dus-o mai bine, asa c-a trebuit sa mai suplimentez cam de 2 ori pe saptamana. Nu sunt disperata in ceea ce priveste alaptarea. Anticorpii, comoditatea si economia erau argumentele care ma impingeau sa trag cu dintii si sa fortez natura la maxim. N-am simtit in timpul alaptarii nimic special, ce n-as putea simti cand ii dau sa manance biberon. Acum formulele sunt si ele special adaptate etapei de dezvoltare, ba chiar totul e controlat si cantitatile de nutrienti nodali sunt optime.
Cum nu stiam ce inseamna diaree, care trebuie sa fie consistenta unui scaun normal la varsta lui V., care ar trebui sa fie frecventa, iar toate indrumarile de specialitate, fie ca veneau din carti, de pe internet sa de la pediatrii, nu pareau sa gaseasca ceva in neregula in cele spuse de mine, am lungit-o mult timp cu 10 kk pe zi, ba mai apoase, ba mai consistente, dar toate cu "greutate". Si astfel, dupa o luna de la episodul alergic deosebit de violent, au inceput sa apara din cand in cand, prin cate un pampers, niste striuri sangvinolente. Initial am spus ca mi s-a parut, dar istoria s-a repetat si-am inceput sa ma alarmez. La sfatul pediatrului care banuia o alergie la ceva din lapte, am facut toate analizele posibile. Intai cele care mi-au confirmat prezenta sangelui in fecale, apoi altele pentru incercarea de-a gasi cauza. Nu IgE-uri in afara referintelor (cele care erau explozive in timpul edemului cu eruptie), nu alergie la proteina laptelui de vaca, nu bacterii, paraziti si alte lucruri care n-ar trebui sa fie. Am intins la maxim corzile rabdarii, atat a mea, cat si a lui V., am alaptat exclusiv timp de 2 saptamani sa vad daca e de la formula sau e de la mine. Nu s-a intamplat nimic. Nici o imbunatatire a situatiei, V. era flamand tot timpul, desi tot timpul sugea. Si-atunci am luat usile medicilor de specialitate la batut. Dupa un chirurg care-a inlaturat posibilitatea cauzelor de "taiat", alti 3 pediatri, unul mai specialist ca altul, Smecta, Biotics, antihistaminice si muuuulllt timp de explorat in kk, s-a tras linie si s-a pus diagnostic (unul prezumptiv, cu posibilitatea cea mai mare de aparitie dupa istoric si varsta) "intoleranta la proteinele din laptele de vaca". Starea generala nu s-a modificat nici o secunda. N-a facut febra, n-a ras mai putin, n-a fost agitat decat din lipsa mancarii la un moment dat. Acum are program de formula speciala de 2 ori pe zi, pentru ca ii face bine si nu mai are diaree care sa-i irite colonul, si-a reglat tranzitul, are masa de infasat aglomerata de tot felul de sticlute cu picaturi miraculoase, de la fier pana la probiotice, pe care le inghite cu placere (mai putin vitamina C cu care improsca tot ce-i taie traiectoria), dar simptomele au disparut si sper sa nu mai reapara. Sper sa mai pot tari cel putin pana la 6 luni alaptarea, iar formula sa vina doar ca o completare pana la diversificare. "Si-am incalecat pe-o sa..."

Urmatorul

Nu, nu mi-am propus ca in 2010 sa nu mai scriu nimic pe blog, dar se pare ca niciodata nu gasesc timp sa scriu cateva cuvinte sau, daca am timp, n-am chef, sau intervine ceva si aman o noua postare. Si timpul trece, trece atat de repede... Si V. creste, creste din ce in ce mai mult, nu neaparat fizic, cat isi dezvolta capacitati noi - s-a obisnuit cu noi si cu locurile lui, si-a creat puternic preferinte, iar noi ne-am mulat pe ele si-au ajuns si preferintele noastre. Se joaca cu orice lucru colorat, inclusiv cu haine colorate la care se uita fascinat. Face intotdeauna ce vrea, dar e un copil extraordinar. Nu credeam ca vreodata voi fi coplesita de zambetul strengar si-apoi de largile trimiteri la gingiile mici pe care mi le arunca de prea multa bucurie ca ma vede atunci cand il salut dimineata. Vrea sa descopere, sa vada, sa guste tot ce-l inconjoara. Nu-i mai place sa stea la mine in brate daca nu ne plimbam. si iar ne-a tintuit vremea in casa si dac-acum e frumos si alb, in curand va fi mocirlos si urat, iar Bucurestiul va arata iar ca un mare santier, cu mormane de zapada imbacsita la fiecare margine de strada.
Mi-e dor de momentele noastre in care ne balanganeam minute in sir, momente in care nu mai exista nimic altceva in afara de noi doi. Pe de alta parte accept cu mare entuziasm incercarile de-a deveni om mare si ma emotionez la fiecare "pas" mic din dezvoltare. Cand ii citesc incearca sa comunice scotand tot felul de sunete - unele de bucurie, altele de disperare, de mici dispute pe care le are cu jucariile, cu peretii, mai rade, se mai incrunta, si iar incepe o comunicare serioasa... Rar doarme ziua, dar cand doarme abia mai poti sa-l trezesti, iar daca incerci sa faci asta se incordeaza tot intr-o extensie perfecta, doar cat sa te faca sa crezi c-ai reusit fara prea mult efort, iar apoi se intoarce cu spatele la tine si doarme in continuare. Cateodata, in somn, mesteca, suge, se agita, respira sacadat, chiuie, se incrunta, plange, zambeste, rade in hohote cum nu-l aud niciodata cand e treaz, dar de cele mai multe ori doarme profund, netulburat, linistit. Si eu sunt linistita. Mi-am redefinit linistea. E linistea clipelor cand totul dispare si comunicam privindu-ne direct si puternic in ochii; cand pot sa-l privesc cum doarme, fara intrerupere; cand se joaca singur inconjurat de toate jucariile, muzicutele, caruselele, toate pornite. E minunat sa pot simti asta, e extraordinar sa ti se umple sufletul pana la refuz si sa debordezi de incantare si multumire si bucurie. Totusi, e oribil sa simti greutatea responsabilitatii cu toate oasele corpului, sa te simti mic si neputincios atunci cand nu poti sau stii ce sa faci.

Fara ordine

Si-am strans si bradul. N-a fost de asa mare senzatie cum ma asteptam. Parca mai interesanta era mobila de alaturi sau lumina care se reflecta in geamul din spatele lui. Luminitele n-au fost deloc atractive, poate cate-un glob mai colorat sau cu V.-appeal din motive necunoscute. Ii plac kitch-urile si manelele, dungile si M. ( :) ). Spre bucuria noastra se joaca cu toate jucariile. Nu-i pretentios la modalitatea de amuzament pe care-o gasim.
A fost un Craciun frumos, toti 3 pentru 2 saptamani. V. a descoperit lucruri noi, noi ne-am minunat de ele. Daca mananci ceva in fata lui deschide gura si te imita miscand usor mandibula in semn de mestecare. Orice jucarie e buna de bagat in gura. Primul semn a fost pestele pisicii pe care-l sugea ori de cate ori avea ocazia. Acum baga in gura orice prinde. Apuca stangaci jucariile, le tine timp de cateva secunde cu fermitate, dupa care revine primitivismul si, cas si in pozitii total incomode, incearca sa si le indese in gura, le aspira, le linge, iar le misca cu mana, apasa pe butoane, zornaie clopoteii si alte lucruri care fac zgomot, trage de ele... pana le pierde. Astept putina coordonare in miscari...
A mai crescut. A ajuns la 6,8 kg. Nu mai dam deoparte atat de des hainele care-i raman mici, dar usor, usor trebuie redimensionate in proportii.
I-a crescut par nou in crestetul capului, unul blond-saten; inca n-a scapat de cel roscat dinspre ceafa.
In continuare nu doarme ziua mai mult de 2 ore in reprize decat printr-un noroc chior, dar noaptea dupa baie, dansuri, mancat de vreo cateva ori, cantat tot repertoriul cunoscut, cade ca bolovanul.
Toate analizele i-au iesit bune, dar inca n-a scapat de problemele pe care le avea, inca mai "house-uim"... Intr-un post viitor o sa detaliez si care sunt acele probleme, ca sa incep anul doar cu lucruri bune.
Am primit cadouri. Multe si frumoase cadouri. Multumesc pentru cadouri. Si V. a primit cadouri. S-a minunat de ele c-o intarziere de vreo 2-3 zile, cand a putut sa le observe mai in detaliu. Rade la ele, rade la noi, ne urmareste cu privirea si pandeste sa fie bagat in seama.
Inca nu-mi scot Christmas wish-list-ul; mai vreau sa mentin putin atmosfera de vacanta pe care-am simtit-o in ultimele 2 saptamani.
Acum astept concediul din mai.