Nu, nu mi-am propus ca in 2010 sa nu mai scriu nimic pe blog, dar se pare ca niciodata nu gasesc timp sa scriu cateva cuvinte sau, daca am timp, n-am chef, sau intervine ceva si aman o noua postare. Si timpul trece, trece atat de repede... Si V. creste, creste din ce in ce mai mult, nu neaparat fizic, cat isi dezvolta capacitati noi - s-a obisnuit cu noi si cu locurile lui, si-a creat puternic preferinte, iar noi ne-am mulat pe ele si-au ajuns si preferintele noastre. Se joaca cu orice lucru colorat, inclusiv cu haine colorate la care se uita fascinat. Face intotdeauna ce vrea, dar e un copil extraordinar. Nu credeam ca vreodata voi fi coplesita de zambetul strengar si-apoi de largile trimiteri la gingiile mici pe care mi le arunca de prea multa bucurie ca ma vede atunci cand il salut dimineata. Vrea sa descopere, sa vada, sa guste tot ce-l inconjoara. Nu-i mai place sa stea la mine in brate daca nu ne plimbam. si iar ne-a tintuit vremea in casa si dac-acum e frumos si alb, in curand va fi mocirlos si urat, iar Bucurestiul va arata iar ca un mare santier, cu mormane de zapada imbacsita la fiecare margine de strada.
Mi-e dor de momentele noastre in care ne balanganeam minute in sir, momente in care nu mai exista nimic altceva in afara de noi doi. Pe de alta parte accept cu mare entuziasm incercarile de-a deveni om mare si ma emotionez la fiecare "pas" mic din dezvoltare. Cand ii citesc incearca sa comunice scotand tot felul de sunete - unele de bucurie, altele de disperare, de mici dispute pe care le are cu jucariile, cu peretii, mai rade, se mai incrunta, si iar incepe o comunicare serioasa... Rar doarme ziua, dar cand doarme abia mai poti sa-l trezesti, iar daca incerci sa faci asta se incordeaza tot intr-o extensie perfecta, doar cat sa te faca sa crezi c-ai reusit fara prea mult efort, iar apoi se intoarce cu spatele la tine si doarme in continuare. Cateodata, in somn, mesteca, suge, se agita, respira sacadat, chiuie, se incrunta, plange, zambeste, rade in hohote cum nu-l aud niciodata cand e treaz, dar de cele mai multe ori doarme profund, netulburat, linistit. Si eu sunt linistita. Mi-am redefinit linistea. E linistea clipelor cand totul dispare si comunicam privindu-ne direct si puternic in ochii; cand pot sa-l privesc cum doarme, fara intrerupere; cand se joaca singur inconjurat de toate jucariile, muzicutele, caruselele, toate pornite. E minunat sa pot simti asta, e extraordinar sa ti se umple sufletul pana la refuz si sa debordezi de incantare si multumire si bucurie. Totusi, e oribil sa simti greutatea responsabilitatii cu toate oasele corpului, sa te simti mic si neputincios atunci cand nu poti sau stii ce sa faci.
Mi-e dor de momentele noastre in care ne balanganeam minute in sir, momente in care nu mai exista nimic altceva in afara de noi doi. Pe de alta parte accept cu mare entuziasm incercarile de-a deveni om mare si ma emotionez la fiecare "pas" mic din dezvoltare. Cand ii citesc incearca sa comunice scotand tot felul de sunete - unele de bucurie, altele de disperare, de mici dispute pe care le are cu jucariile, cu peretii, mai rade, se mai incrunta, si iar incepe o comunicare serioasa... Rar doarme ziua, dar cand doarme abia mai poti sa-l trezesti, iar daca incerci sa faci asta se incordeaza tot intr-o extensie perfecta, doar cat sa te faca sa crezi c-ai reusit fara prea mult efort, iar apoi se intoarce cu spatele la tine si doarme in continuare. Cateodata, in somn, mesteca, suge, se agita, respira sacadat, chiuie, se incrunta, plange, zambeste, rade in hohote cum nu-l aud niciodata cand e treaz, dar de cele mai multe ori doarme profund, netulburat, linistit. Si eu sunt linistita. Mi-am redefinit linistea. E linistea clipelor cand totul dispare si comunicam privindu-ne direct si puternic in ochii; cand pot sa-l privesc cum doarme, fara intrerupere; cand se joaca singur inconjurat de toate jucariile, muzicutele, caruselele, toate pornite. E minunat sa pot simti asta, e extraordinar sa ti se umple sufletul pana la refuz si sa debordezi de incantare si multumire si bucurie. Totusi, e oribil sa simti greutatea responsabilitatii cu toate oasele corpului, sa te simti mic si neputincios atunci cand nu poti sau stii ce sa faci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu