Cam asa se schimba V. pe masura ce trece timpul. Acum e nu, maine e un da perfect conturat. De ceva timp putinul timp pe care si-l mai petrece treaz la el in pat trebuie neaparat acompaniat de caruselul cu care ne-am chinuit vreme indelungata sa-i atragem atentia. Nu mai sta in swing, swing-ul in care si-ar fi petrecut toata ziua daca l-as fi lasat, decat foarte rar. Si, daca ieri ma plangeam de o zi ingrozitoare azi pot sa ma laud cu una extraordinara. Am vorbit, am inventat noi povesti, iar el a ascultat si mi-a raspuns numai cu zambete si chiuituri noi, fara dureri de gingii sau alte motive de justificare pentru plansul si iritarea inepuizabile. Ziua in care-a disparut tipatul cu care m-a innebunit timp de vreo saptamana, in care si-a ascutit glasul, si-a rotunjit comisurile buzelor si a eliberat niste vocalize ca raspuns la pitigaiala mea care mi-a scapat intr-un moment de alint. Inca ii declara dragoste eterna lui Mickey Mouse.
joi, 8 aprilie 2010
miercuri, 7 aprilie 2010
Echipa adversa
Daca peste ceva timp veti vedea prin magazine sau pe strada un copil urland din toti rarunchii si-o chestie sleita de puteri cu-n inceput de chelie care incearca sa-l potoleasca, eu voi fi. V. si-a dezvoltat un disperant mod de-a obtine ce vrea. Nu plange, nu doar miorlaie sau mormaie cum facea pana acum, ci tipa. Cateodata continuu sa vorbesc, sa zambesc, sa cant, asa cum faceam si pana atunci, ca si cum nu l-as fi auzit. Alteori ma opresc din tot ceea ce faceam - deseori infipt maini mici si carnoase in maneci - ma uit la el nemiscata si-n secunda doi a tacut si se uita si el la mine la fel de nemiscat. De cele mai multe ori il binedispun, il iau in brate, facem chestii si abia apoi continuu. Nimic nu functioneaza! Cum e reluata activitatea, cum tipa. Ba ii e sete, ba foame, ba nu-i mai e. Ba vrea pe burta, ba pe spate, ba in fund sau in brate, ba o jucarie, ba alta. Nu dureaza mult. Deseori se joaca singur, ne jucam impreuna, asculta, ma observa, roade, suge, toate intr-o pedalare si-o fataiala continua.
Dar astazi a durat toata ziua. Nemultumirile au inceput de dimineata, dupa masa de fructe. Si si-a tot dres vocea pana pe la 1 cand a cazut rapus de oboseala, dupa tipete exasperante, plansete, cu doar cate-un zambet printre lacrimi ca dovada a reusitelor mele scurte. Dupa cele 2 ore jumatate de somn linistit pentru el, extrem de calmante pentru mine si alte cateva zeci de minute minunate petrecute impreuna, cand credeam ca furtuna s-a dus si mi se parea ca parca-parca vad si curcubeul, povestea de dimineata s-a reluat. Nimic nu mergea. Ma loveam de un NU peste tot. Si-ntr-un urlet cu vedere la gingii am vazut 2 pete albe in dreptul incisivilor superiori, parca una mai pronuntata decat cealalta, inconjurate de roseata caracteristica inflamatiei. Si dintr-o data parc-am fost mai ingaduitoare. Atunci am inteles beneficiile aduse de suprapunerea eruptiei primilor dinti cu vaccinul de 6 luni, cand Eferalganul menit sa previna febra aferenta, a prevenit si indispozitia cauzata de zimtati. Si-acum inteleg povestile despre nopti nedormite ale persoanelor care-au mai trecut prin asta si pe care zana maseluta le-a lovit crunt. Ma gandesc fericita ca am un copil care doarme noaptea indiferent de ce-l doare, ca doarme mai tresarit, mai invartit, dar doarme. Astept depasirea expresiei "vedere la gingii".
Dar astazi a durat toata ziua. Nemultumirile au inceput de dimineata, dupa masa de fructe. Si si-a tot dres vocea pana pe la 1 cand a cazut rapus de oboseala, dupa tipete exasperante, plansete, cu doar cate-un zambet printre lacrimi ca dovada a reusitelor mele scurte. Dupa cele 2 ore jumatate de somn linistit pentru el, extrem de calmante pentru mine si alte cateva zeci de minute minunate petrecute impreuna, cand credeam ca furtuna s-a dus si mi se parea ca parca-parca vad si curcubeul, povestea de dimineata s-a reluat. Nimic nu mergea. Ma loveam de un NU peste tot. Si-ntr-un urlet cu vedere la gingii am vazut 2 pete albe in dreptul incisivilor superiori, parca una mai pronuntata decat cealalta, inconjurate de roseata caracteristica inflamatiei. Si dintr-o data parc-am fost mai ingaduitoare. Atunci am inteles beneficiile aduse de suprapunerea eruptiei primilor dinti cu vaccinul de 6 luni, cand Eferalganul menit sa previna febra aferenta, a prevenit si indispozitia cauzata de zimtati. Si-acum inteleg povestile despre nopti nedormite ale persoanelor care-au mai trecut prin asta si pe care zana maseluta le-a lovit crunt. Ma gandesc fericita ca am un copil care doarme noaptea indiferent de ce-l doare, ca doarme mai tresarit, mai invartit, dar doarme. Astept depasirea expresiei "vedere la gingii".
vineri, 2 aprilie 2010
Things
Avantul ponderal care i-a dat lui V. un avans considerabil fata de alti copii de varsta lui a inceput sa se diminueze. Dupa 2 saptamani si jumatate in care cifrele cantarului refuzau sa se schimbe, a ajuns la 8,6 kg. De data asta nu m-am mai impacientat, am mai largit haturile stricte si-am incetat sa ma gandesc c-a trecut ziua si V. abia dac-a mancat 300 ml de lapte. L-am lasat sa manance doar atunci cand vrea, cat vrea, fara sa mai stau dupa el, calculand mg de minerale pe care le-a bifat. M-am relaxat si-n privinta programului de somn pe care-l impuneam, iarasi uitand de individualitate. L-am lasat sa se autoeduce in privinta nevoilor bazale si mi-a si iesit. Doarme la pranz ca un baietel mare, cate 2-3 ore, fara smiorcaieli inutile si fosneli urlatoare de toate cele. Acum horcaiala din ultima saptamana e noua mea preocupare. E ca un mic sforait cu lichid in nas, insa totul e curat, fara nimic diferit fata de secretiile normale. E in tratament cu Eferalgan, bai pt nari, aspirari regulate de tot ce gasesc si cat mai putine plimbari pe vreme schimbatoare. Conform pediatrului sunt "doar" niste secretii care nu sunt eliminate, nimic ingrijorator. Ok, am inteles, doar, doar, dar "de ce?", nimic... Intr-adevar, parca s-au mai ameliorat, dar daca nu dispar complet, dupa sarbatori batem si la o usa de ORL-ist, sa completam parerea.
De 3 zile mananca si carne, iar cand mai gaseste vreo particula pe care poate s-o si simta imi arunca o privire intrebatoare, isi impinge barbia in fata, se incrunta, molfaie putin si-o scoate intinzand-o cu limba. Prefera masa de legume, dar oricum orice vine spre el intr-o lingurita e intai analizat, iar ideea e crunt "disputata" cu niste grimase de spaima. Abia la a 2-a imbucatura am unda verde.
De la 5 luni jumatate am inceput asezarea treptata fund. La inceput, n-am prea fost adepta sprijinitului intre perne. Mi se parea ca n-am foarte mare control si-ntr-o fractiune de secunda l-as fi vazut in cap. L-am sprijinit de mine, intre picioarele mele, putand sa-l controlez cu coapsele si avand posibilitatea folosirii ambelor maini pentru scamatoriile cu jucari. Si a inceput distractia... Acum sta pentru cateva zeci de secunde singur, l-am pus si sprijinit de perne, se trage in fata, se lasa pe spate, cade in laterale sau se intinde dupa jucarii, cade cu nasul in saltea si zambeste fericit, cu nasul rosu, c-a ajuns la ele. Daca ii pun sau ii cade pe picioare o jucarie, o prinde bine cu labele sau tibiile si-o ridica inspre el. Oricum mi se pare o vesnicie de cand tot exersam si va mai urma inca una pana se va descurca singur.Sigur, in continuare exista momente de miorlaiala, putine slava domnului, in care nu stim ce are, in care nimeni nu-i intra in voie si nimic nu-i pe placul lui. Eliminam totul pe rand pana, intr-un sfarsit, ajungem tot la oboseala ca-i cel mai comod, avem raspuns si adoarme la scurt timp dupa ce-am tras noi concluzia in cauza.
Cel putin pentru moment a scapat de constipatie. Nu stiu cum... Am incercat cu pere, portocala, am taiat banana din ratia zilnica, am dat pana si merele la o parte o perioada, dar nimic nu parea sa fie eficient. Nu imi place ideea laxativelor, oricat de "100% naturale" ar fi ele. Consider ca dau dependenta si nu as face decat sa intru intr-un cerc vicios din care foarte greu as fi putut sa scap. Acum ceva timp i-am facut un piure de prune uscate fara fum, fierte, iar apoi pasate. I-am dat 2 zile cate putin. Urmatoarea zi 3 pampers-i cu greutate au fost infundati in pungi sigilate. Si de-atunci, ca prin minune, au disparut crotinele cu care se chinuia sa murdareasca scutecul.Are 2 capete de dinti destul de mari pe care-si racaie fara incetare varful limbii si propria periuta siliconata de dinti.
Spre fericirea noastra, balele isi anunta prezenta prin mainile pe care si le indeasa deget cu deget in gura, de unde ies stralucind a saliva sau cand e tinut in pozitii mai ciudate, dar, de cele mai multe ori, isi suge inapoi saliva prelinsa printre buze.
Acum sper la o duminica cu vreme frumoasa pentru a putea ramane la plan. Sper sa mai gasesc la Ana cozonacul la care visez de ceva vreme, sa ma afund in crema delicioasa si din abundenta.
Sarbatori fericite!
De 3 zile mananca si carne, iar cand mai gaseste vreo particula pe care poate s-o si simta imi arunca o privire intrebatoare, isi impinge barbia in fata, se incrunta, molfaie putin si-o scoate intinzand-o cu limba. Prefera masa de legume, dar oricum orice vine spre el intr-o lingurita e intai analizat, iar ideea e crunt "disputata" cu niste grimase de spaima. Abia la a 2-a imbucatura am unda verde.
De la 5 luni jumatate am inceput asezarea treptata fund. La inceput, n-am prea fost adepta sprijinitului intre perne. Mi se parea ca n-am foarte mare control si-ntr-o fractiune de secunda l-as fi vazut in cap. L-am sprijinit de mine, intre picioarele mele, putand sa-l controlez cu coapsele si avand posibilitatea folosirii ambelor maini pentru scamatoriile cu jucari. Si a inceput distractia... Acum sta pentru cateva zeci de secunde singur, l-am pus si sprijinit de perne, se trage in fata, se lasa pe spate, cade in laterale sau se intinde dupa jucarii, cade cu nasul in saltea si zambeste fericit, cu nasul rosu, c-a ajuns la ele. Daca ii pun sau ii cade pe picioare o jucarie, o prinde bine cu labele sau tibiile si-o ridica inspre el. Oricum mi se pare o vesnicie de cand tot exersam si va mai urma inca una pana se va descurca singur.Sigur, in continuare exista momente de miorlaiala, putine slava domnului, in care nu stim ce are, in care nimeni nu-i intra in voie si nimic nu-i pe placul lui. Eliminam totul pe rand pana, intr-un sfarsit, ajungem tot la oboseala ca-i cel mai comod, avem raspuns si adoarme la scurt timp dupa ce-am tras noi concluzia in cauza.
Cel putin pentru moment a scapat de constipatie. Nu stiu cum... Am incercat cu pere, portocala, am taiat banana din ratia zilnica, am dat pana si merele la o parte o perioada, dar nimic nu parea sa fie eficient. Nu imi place ideea laxativelor, oricat de "100% naturale" ar fi ele. Consider ca dau dependenta si nu as face decat sa intru intr-un cerc vicios din care foarte greu as fi putut sa scap. Acum ceva timp i-am facut un piure de prune uscate fara fum, fierte, iar apoi pasate. I-am dat 2 zile cate putin. Urmatoarea zi 3 pampers-i cu greutate au fost infundati in pungi sigilate. Si de-atunci, ca prin minune, au disparut crotinele cu care se chinuia sa murdareasca scutecul.Are 2 capete de dinti destul de mari pe care-si racaie fara incetare varful limbii si propria periuta siliconata de dinti.
Spre fericirea noastra, balele isi anunta prezenta prin mainile pe care si le indeasa deget cu deget in gura, de unde ies stralucind a saliva sau cand e tinut in pozitii mai ciudate, dar, de cele mai multe ori, isi suge inapoi saliva prelinsa printre buze.
Acum sper la o duminica cu vreme frumoasa pentru a putea ramane la plan. Sper sa mai gasesc la Ana cozonacul la care visez de ceva vreme, sa ma afund in crema delicioasa si din abundenta.
Sarbatori fericite!
vineri, 26 martie 2010
Jumatate de an
Ma gandeam ca "suferinta" aferenta vaccinului de 6 luni va aduce un plus de maraiala odata cu omagiile pentru primii incisivi rasariti. Asa imi place cand ma gandesc la ce-i mai rau si ma pregatesc sarguincios pentru cele mai aprigi momente si totul se dovedeste a fi contrar asteptarilor mele... De data asta vaccinul a fost facut de catre medicul de familie, cum n-am reusit sa fac programare la pediatru decat luni, iar interesul pentru cele 2 carioci pe care i le balanganeam prin fata a fost atat de mare, incat intepatura n-a starnit decat cateva scancete. Atat. Fara lacrimi, plimbat prin cabinet, cantat si altele destinate linistirii. Acum punctul rosu lasat ca marturie sta acoperit c-un plasture colorat cu betadina.
Cu 6 luni si ceva in urma ne alinam unul altuia tristetea mutarii din camera ce urma a fi a lui V., ii faceam poze lui M. care, cu trafaletul in mana, transpira zugravindu-i peretii. Acum toata casa e colorata si animata. Peste tot dai peste o gramajoara de jucarii pe care le dai la o parte sa te asezi, ca doar trebuie diversificat peisajul copilului care-i plimbat dintr-o parte in alta in functie de nevoile noastre. Si-atunci caram jucarii in scaunul de masa, in sufragerie in locul lui de joaca, in colac, in patul nostru, in patul lui, in baie, in leagan, pe masa de infasat. Din cand in cand mai ajung toate la un loc intr-un spatiu al lor, unul improvizat pana una alta, o punga mare de cadouri unde le indesam pe toate, ca sa fie scoase din nou dupa doar cateva minunte spre fi zdranganite, roase, sucite pe toate partile din nou. Pastram cate-o surpriza in fundul pungii, de fiecare data alta, pe care-o scoatem rar pentru a retrezi interesul pentru lucrurile pe care la un moment dat le-a considerat neinteresante. Si-asa rotim dupa caz majoritatea jucariilor, evitand disparitia celor preferate.
Azi, pentru prima data, am reusit sa-i dau sa manance fara sa murdaresc nici macar baveta. Nu si-a mai indesat mainile in gura, n-a mai balanganit capul in stanga si-n dreapta dupa diferite lucruri. Se uita la mine cum dadeam ca nebuna din cap cantand c-o mare veselie in ochi si gesturi.
Cu 6 luni in urma credeam ca a creste un copil inseamna mari sacrificii si multa maturitate. Ulterior am vazut ca nu e chiar asa, ca trebuie sa fii usor dus cu pluta pentru a te putea distra, sa nu iei totul in serios pana te acopera epuizarea psihica. Bine, nici sa nu dai in inconstienta, dar sa stii sa-ti dozezi actiunile astfel incat sa traiesti inca o data cei mai frumosi ani.
In 6 luni V. a invatat sa obtina ceea ce vrea, in diferite moduri, fie prin plans, fie prin zambete de santaj. A invatat intr-un sfarsit sa se intoarca si de pe burta pe spate, dar doar intr-o singura directie deocamdata si-atunci se invarte de pe spate pe burta si iar pe spate si tot asa pana ajunge la marginea patului cand iar il iau si-l duc in partea cealalta s-o ia de la capat. Se rostogoleste si rade cat il tin falcile. Eu rad de rasul lui, el cand ma vede pe mine razand rade si mai tare... A invatat sa doarma singur, sa se lase masat, sa se joace singur, sa stea cuminte la curatarea diverselor cavitati ca oricum n-are sanse sa scape, iar agitatia n-ar face decat sa inrautateasca lucrurile, a invatat sa dea din picioare pana face o mare balta la baie, iar noi iesim mai de fiecare data uzi, a invatat sa manance cu lingurita, sa scuipe atunci cand s-a saturat, sa se ridice in scaunul de masa pentru a-si lua jucariile pe care le-a impins ceva mai departe... a invatat sa ne faca fericiti.
Cu 6 luni si ceva in urma ne alinam unul altuia tristetea mutarii din camera ce urma a fi a lui V., ii faceam poze lui M. care, cu trafaletul in mana, transpira zugravindu-i peretii. Acum toata casa e colorata si animata. Peste tot dai peste o gramajoara de jucarii pe care le dai la o parte sa te asezi, ca doar trebuie diversificat peisajul copilului care-i plimbat dintr-o parte in alta in functie de nevoile noastre. Si-atunci caram jucarii in scaunul de masa, in sufragerie in locul lui de joaca, in colac, in patul nostru, in patul lui, in baie, in leagan, pe masa de infasat. Din cand in cand mai ajung toate la un loc intr-un spatiu al lor, unul improvizat pana una alta, o punga mare de cadouri unde le indesam pe toate, ca sa fie scoase din nou dupa doar cateva minunte spre fi zdranganite, roase, sucite pe toate partile din nou. Pastram cate-o surpriza in fundul pungii, de fiecare data alta, pe care-o scoatem rar pentru a retrezi interesul pentru lucrurile pe care la un moment dat le-a considerat neinteresante. Si-asa rotim dupa caz majoritatea jucariilor, evitand disparitia celor preferate.
Azi, pentru prima data, am reusit sa-i dau sa manance fara sa murdaresc nici macar baveta. Nu si-a mai indesat mainile in gura, n-a mai balanganit capul in stanga si-n dreapta dupa diferite lucruri. Se uita la mine cum dadeam ca nebuna din cap cantand c-o mare veselie in ochi si gesturi.
Cu 6 luni in urma credeam ca a creste un copil inseamna mari sacrificii si multa maturitate. Ulterior am vazut ca nu e chiar asa, ca trebuie sa fii usor dus cu pluta pentru a te putea distra, sa nu iei totul in serios pana te acopera epuizarea psihica. Bine, nici sa nu dai in inconstienta, dar sa stii sa-ti dozezi actiunile astfel incat sa traiesti inca o data cei mai frumosi ani.
In 6 luni V. a invatat sa obtina ceea ce vrea, in diferite moduri, fie prin plans, fie prin zambete de santaj. A invatat intr-un sfarsit sa se intoarca si de pe burta pe spate, dar doar intr-o singura directie deocamdata si-atunci se invarte de pe spate pe burta si iar pe spate si tot asa pana ajunge la marginea patului cand iar il iau si-l duc in partea cealalta s-o ia de la capat. Se rostogoleste si rade cat il tin falcile. Eu rad de rasul lui, el cand ma vede pe mine razand rade si mai tare... A invatat sa doarma singur, sa se lase masat, sa se joace singur, sa stea cuminte la curatarea diverselor cavitati ca oricum n-are sanse sa scape, iar agitatia n-ar face decat sa inrautateasca lucrurile, a invatat sa dea din picioare pana face o mare balta la baie, iar noi iesim mai de fiecare data uzi, a invatat sa manance cu lingurita, sa scuipe atunci cand s-a saturat, sa se ridice in scaunul de masa pentru a-si lua jucariile pe care le-a impins ceva mai departe... a invatat sa ne faca fericiti.
miercuri, 24 martie 2010
Avem echipaaa, avem valoareee
O dimineata inceputa foarte devreme, dar bine, continuata extrem de miorlait. Dupa trei sferturi de ora de balans ritmat, vorbit si cantat in surdina, V. a reusit sa doarma pentru o jumatate de ora. La fiecare lingurita cu felurite piureuri, un pocanit discret imi flutura prin fata ochilor niste steaguri rosii. Degete supte, picioare roase, biberon molfait mai degraba decat supt, toate desigur peste maraitul specific iritarii extreme. Excluzand pana si ultima varianta in astfel de situatii, oboseala, ca doar abia ce se trezise, m-am spalat pe maini si mi-am indreptat un deget catre gura lui V. cu gandul unei inspectii. Intr-un acces de furie s-a repezit la mine si m-a muscat. De data asta n-am simtit doar o strangere de gingii, ci o mica intepatura in deget. Hm... Trag in jos buza de jos sa ma uit mai indeaproape. Cei 2 zimtati au scos capetele la vedere si se chinuie sa strapunga mai departe gingia roz - explicatie plauzibila pentru minunata zi. Sper ca cei doi dinti sa lucreze pana la capat in echipa, sa-si continue ascendenta simultan si cat mai repede cu putinta.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)