Urmatorul

Nu, nu mi-am propus ca in 2010 sa nu mai scriu nimic pe blog, dar se pare ca niciodata nu gasesc timp sa scriu cateva cuvinte sau, daca am timp, n-am chef, sau intervine ceva si aman o noua postare. Si timpul trece, trece atat de repede... Si V. creste, creste din ce in ce mai mult, nu neaparat fizic, cat isi dezvolta capacitati noi - s-a obisnuit cu noi si cu locurile lui, si-a creat puternic preferinte, iar noi ne-am mulat pe ele si-au ajuns si preferintele noastre. Se joaca cu orice lucru colorat, inclusiv cu haine colorate la care se uita fascinat. Face intotdeauna ce vrea, dar e un copil extraordinar. Nu credeam ca vreodata voi fi coplesita de zambetul strengar si-apoi de largile trimiteri la gingiile mici pe care mi le arunca de prea multa bucurie ca ma vede atunci cand il salut dimineata. Vrea sa descopere, sa vada, sa guste tot ce-l inconjoara. Nu-i mai place sa stea la mine in brate daca nu ne plimbam. si iar ne-a tintuit vremea in casa si dac-acum e frumos si alb, in curand va fi mocirlos si urat, iar Bucurestiul va arata iar ca un mare santier, cu mormane de zapada imbacsita la fiecare margine de strada.
Mi-e dor de momentele noastre in care ne balanganeam minute in sir, momente in care nu mai exista nimic altceva in afara de noi doi. Pe de alta parte accept cu mare entuziasm incercarile de-a deveni om mare si ma emotionez la fiecare "pas" mic din dezvoltare. Cand ii citesc incearca sa comunice scotand tot felul de sunete - unele de bucurie, altele de disperare, de mici dispute pe care le are cu jucariile, cu peretii, mai rade, se mai incrunta, si iar incepe o comunicare serioasa... Rar doarme ziua, dar cand doarme abia mai poti sa-l trezesti, iar daca incerci sa faci asta se incordeaza tot intr-o extensie perfecta, doar cat sa te faca sa crezi c-ai reusit fara prea mult efort, iar apoi se intoarce cu spatele la tine si doarme in continuare. Cateodata, in somn, mesteca, suge, se agita, respira sacadat, chiuie, se incrunta, plange, zambeste, rade in hohote cum nu-l aud niciodata cand e treaz, dar de cele mai multe ori doarme profund, netulburat, linistit. Si eu sunt linistita. Mi-am redefinit linistea. E linistea clipelor cand totul dispare si comunicam privindu-ne direct si puternic in ochii; cand pot sa-l privesc cum doarme, fara intrerupere; cand se joaca singur inconjurat de toate jucariile, muzicutele, caruselele, toate pornite. E minunat sa pot simti asta, e extraordinar sa ti se umple sufletul pana la refuz si sa debordezi de incantare si multumire si bucurie. Totusi, e oribil sa simti greutatea responsabilitatii cu toate oasele corpului, sa te simti mic si neputincios atunci cand nu poti sau stii ce sa faci.

Fara ordine

Si-am strans si bradul. N-a fost de asa mare senzatie cum ma asteptam. Parca mai interesanta era mobila de alaturi sau lumina care se reflecta in geamul din spatele lui. Luminitele n-au fost deloc atractive, poate cate-un glob mai colorat sau cu V.-appeal din motive necunoscute. Ii plac kitch-urile si manelele, dungile si M. ( :) ). Spre bucuria noastra se joaca cu toate jucariile. Nu-i pretentios la modalitatea de amuzament pe care-o gasim.
A fost un Craciun frumos, toti 3 pentru 2 saptamani. V. a descoperit lucruri noi, noi ne-am minunat de ele. Daca mananci ceva in fata lui deschide gura si te imita miscand usor mandibula in semn de mestecare. Orice jucarie e buna de bagat in gura. Primul semn a fost pestele pisicii pe care-l sugea ori de cate ori avea ocazia. Acum baga in gura orice prinde. Apuca stangaci jucariile, le tine timp de cateva secunde cu fermitate, dupa care revine primitivismul si, cas si in pozitii total incomode, incearca sa si le indese in gura, le aspira, le linge, iar le misca cu mana, apasa pe butoane, zornaie clopoteii si alte lucruri care fac zgomot, trage de ele... pana le pierde. Astept putina coordonare in miscari...
A mai crescut. A ajuns la 6,8 kg. Nu mai dam deoparte atat de des hainele care-i raman mici, dar usor, usor trebuie redimensionate in proportii.
I-a crescut par nou in crestetul capului, unul blond-saten; inca n-a scapat de cel roscat dinspre ceafa.
In continuare nu doarme ziua mai mult de 2 ore in reprize decat printr-un noroc chior, dar noaptea dupa baie, dansuri, mancat de vreo cateva ori, cantat tot repertoriul cunoscut, cade ca bolovanul.
Toate analizele i-au iesit bune, dar inca n-a scapat de problemele pe care le avea, inca mai "house-uim"... Intr-un post viitor o sa detaliez si care sunt acele probleme, ca sa incep anul doar cu lucruri bune.
Am primit cadouri. Multe si frumoase cadouri. Multumesc pentru cadouri. Si V. a primit cadouri. S-a minunat de ele c-o intarziere de vreo 2-3 zile, cand a putut sa le observe mai in detaliu. Rade la ele, rade la noi, ne urmareste cu privirea si pandeste sa fie bagat in seama.
Inca nu-mi scot Christmas wish-list-ul; mai vreau sa mentin putin atmosfera de vacanta pe care-am simtit-o in ultimele 2 saptamani.
Acum astept concediul din mai.

Memento

Cum mi-am baut ceaiul de dimineata, ca un pensionar, cu ochii pe fereastra, urmarindu-l pe M. cum isi dezgroaba masina de sub zapada, mi-am adus aminte de cazematele pe care le faceam in fata blocului cand eram mica, in care ne adaposteam cu totii ingramadindu-ne unii in altii, de gramezile de zapada sprijinite de garduri sau copaci pentru a ne face derdelusuri, de urmele de rugina lasate, la prima zapada, de sania mea intarita cu talpici de metal, de serile in care patinam cu sor-mea in fata blocului si ne dadeam aere de patinatoare talentate, care mai de care cu picioarele pe sus si-n incercari nereusite de piruete artistice, de cum am adormit amandoua sub o patura, rupte de oboseala si frig, undeva pe munte, intr-o escaladare inconstienta a parintilor nostri, de momentele in care mergeam cu mama si tata la patinoarul adevarat si ceaiul de acolo mi se parea cel mai bun din lume, cu siguranta mai bun decat asta, cu certitudine mai bun decat oricare, c-avea iz de copilarie. Si-am pus punct ca ma simteam ca-n "Toamna patriarhului" cand citeam o fraza de 2 pagini.

Let it snow

Si prima zapada a atins minunatul de fin obraz al lui V. Cu toata garderoba dupa noi si cu V. indesat bine in marsupiu, am iesit afara. Proaspat mancat si dormit era momentul prielnic din zi pentru o plimbare. Lipaim pe scari, toate bune. Salutam vecinii, toate bune. Iesim din scara, minunat. Stam putin in fata scarii sa se obisnuiasca cu frigul, extraordinar. Facem cativa pasi spre Falfaila, ninge putin, zapada ii atinge fata, clipeste des, din ce in ce mai des, se mira de copaci si izbucneste... Trag marsupiul mai inspre mine, imi fac mana cozoroc deasupra fruntii mici si... liniste. Revine mirat la copaci, cu genele umede de la zapada si plans. I-l prezint pe Falfa, ii povestesc istoria lui si plecam mai departe. Ne aventuram pe "bulevard", sa cautam cartea de povesti de la Jurnalul. Lume multa, vanzatori ambunati, galagie, ranjeste la fiecare pe rand si e din ce in ce mai mirat de tot ce se intampla in jurul lui. Iar gura casca dupa copaci. Statea nemiscat, aproape nerespirand sa absoarba cat mai mult, doar doar sa nu scape ceva. Si rade in hohote cand trecem pe langa bodega de unde rasunau manele. Acum cum ii explici unui copil de aproape 3 luni ca "sexy cu euro in minijup" nu e frumos de fredonat? A mai descoperit putin din lume in cateva ocoale, pe cateva strazi pe care le-am considerat mai fun, am luat cartea, am facut o rezervare la farmacie de Galafor c-am plecat ca o floricica doar cu 16 lei in buzunar si ne-am indreptat catre casa. Avea nasul si obrajii rosii de la frig, dar era numai o gingie. Spre casa il luase amorteala, iar cand am intrat in scara, si-a dat de caldura, motaia ca un pui de rata.

27 minute zbuciumate

Ninge cu fulgi mari, frumos. Nu-mi doresc decat sa ninga asa si de Craciun, atunci cand o sa fie familia completa, sa ma zbat cu nametii cand iesim sa ne bocane vantul si zapada in fata. Semilumina din camera ma tine la curent cu vremea si ma face sa iau si mai tare laptop-ul in brate si sa ma bucur si mai mult de caldura lui. Eu in balansoarul meu, copilul intr-al lui si fiecare in alt ritm se bucura de dupa-amiaza. Liniste, doar muzica lui V., dar e un fundal minunat. Mai spicuiesc putin din viata altora citind bloguri si articole. Mai comentez pe mess, mai raspund la un mail... Si ma afund mai tare in balansoar, ma clatin mai lent, mai sorb putin din ceai, mai scriu ceva, mai citesc un rand... Si-ntr-o secunda buuuurrrrrrr.... Prima reactie "Ce naiba e asta???". A doua reactie "Ce naiba e asta???". Vibra podeaua si sufletul si-mi zumzaia creierul din cauza unui zgomot foarte puternic parca de picamer, parca de langa mine... Parca incerca cineva sa intre in camera si-mi "percuta" sustinerea. A treia reactie "Astia trezesc copilul". Desi eu abia daca-mi auzeam gandurile, V. dormea in continuare. Doar o mica tresarire l-a facut sa-si ridice mainile in semn de "stati putin" si sa-si labarteze degetele ca pentru a si le intinde, asa cum te intinzi cand vrei sa-ti pui oasele la punct, sa te asezi mai bine. Cu momentul stricat, incerc sa-mi regasesc din nou linistea, macar interioara si starea perfecta sa citesc in continuare... Hm... Mai incerc putin... Nop. Si-am plecat sa curat de zapada tavita de mancare pentru porumbei ca-mi bateau saracii de mult in geam, dar nu m-am deranjat.