Si uite unde-am ajuns de la lancezelile din fiecare week-end, cand nu mai stiam pe unde sa ne latim, sa ne-ntindem ca plosnitele c-o farama de soare in ochi sau conservandu-ne energia si traind bazal cu miscari limitate. Cum ne ingrozeam cand vedeam forfota creata de parinti in jurul unui copil. Noi, cei care zaceam, refacandu-ne lent dupa fiecare saptamana, respirand de multe ori aerul unei singure camere 2 zile la rand... Si ne placea. Mi-e dor de momentele alea, dar nu le-as vrea in schimbul unei clipe fara V. Acum linistea noastra e linistea copilului nostru. Si-n fiecare minut alergam dupa linistea asta, cateodata tinandu-ne de genunchii care ne scartaie de efort, altadata nesimtind oboseala care s-a infasurat in jurul maduvei. Si tot timpul e ceva fun / not so fun de facut.
Azi l-am tarat pe V. toata ziua dupa mine: la agentie, la banca, la cec etc., iar seara i-am scarpinat chelia, aranjandu-i cele cateva fire de par intr-o parte si i l-am zdranganit bine pe Mickey deasupra obiectivului doamnei de la biroul de pasapoarte. Doamna draguta, cu experienta, l-a incadrat perfect, iar peste 2 saptamani V. va avea al doilea lui act. Dar pana am ajuns la doamna a trebuit ca M. sa-i arate de multe ori lui V. centrul orasului, iar eu sa ma inghesui cu zeci de copii muciosi cu rabdarea depasita intr-o camera cu geamuri mari, dar inchise, mult prea mica pentru cele peste 200 de persoane care se calcau pe picioare in randurile formate anapoda. Nu stiai unde e coada, cine e ultima persoana, la care dintre ghisee se sta la rand... Nu stiam dac-a tusit cel din fata mea sau copilul care ma tragea cu disperare de par de 5 minute. Nu stiam dac-o sa plec de acolo doar c-o raceala, cu 5 tulpini exagerat de virulente sau dac-o sa mai reusesc sa plec. Dar am plecat, si-am plecat toti 3, pe propriile picioare, dupa vreo 3-4 ore, mult dupa terminarea programului, dupa ce-au inceput sa rupa randurile si sa distribuie si pe la alte ghisee, cand vroiau sa plece si-au trebuit sa se organizeze. Sper ca la eliberari sa mearga mai repede.
Azi l-am tarat pe V. toata ziua dupa mine: la agentie, la banca, la cec etc., iar seara i-am scarpinat chelia, aranjandu-i cele cateva fire de par intr-o parte si i l-am zdranganit bine pe Mickey deasupra obiectivului doamnei de la biroul de pasapoarte. Doamna draguta, cu experienta, l-a incadrat perfect, iar peste 2 saptamani V. va avea al doilea lui act. Dar pana am ajuns la doamna a trebuit ca M. sa-i arate de multe ori lui V. centrul orasului, iar eu sa ma inghesui cu zeci de copii muciosi cu rabdarea depasita intr-o camera cu geamuri mari, dar inchise, mult prea mica pentru cele peste 200 de persoane care se calcau pe picioare in randurile formate anapoda. Nu stiai unde e coada, cine e ultima persoana, la care dintre ghisee se sta la rand... Nu stiam dac-a tusit cel din fata mea sau copilul care ma tragea cu disperare de par de 5 minute. Nu stiam dac-o sa plec de acolo doar c-o raceala, cu 5 tulpini exagerat de virulente sau dac-o sa mai reusesc sa plec. Dar am plecat, si-am plecat toti 3, pe propriile picioare, dupa vreo 3-4 ore, mult dupa terminarea programului, dupa ce-au inceput sa rupa randurile si sa distribuie si pe la alte ghisee, cand vroiau sa plece si-au trebuit sa se organizeze. Sper ca la eliberari sa mearga mai repede.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu