Zero

V. a tipat in somn. Am sarit ca arsa si-n cateva secunde eram deja in camera lui. Cand am ajuns langa pat era doar putin agitat, de parca iar s-ar fi suprapus frecventele interfoanelor si-am auzit copiii altora din bloc, cum s-a mai intamplat. L-am luat in brate si m-am asezat in balansoar sa-mi astampar tremurul incontrolabil al picioarelor. N-a plans, doar a tipat. Un tipat pe care nu l-am mai auzit niciodata pana acum. Un tipat puternic, neprelungit, care mi-a trezit angoasele si-am vrut sa-l tin langa mine toata noaptea sa-l simt in siguranta. De fapt, nu stiu a cui siguranta, a mea sau a lui. N-am mai cedat slabiciunilor, asa cum fac deseori, si l-am repus in patul lui. Acum nu mai pot sa dorm.

S-au intamplat multe lucruri intr-o zi agitata care m-a scos din linistea rutinei. Totusi, m-a acoperit o nevoie acuta de-a face ceva in plus. Ceva pentru mine. Ma simt blocata intr-un sens giratoriu. E o forfota placuta in jurul meu, in afara sensului, la care eu nu pot participa. Parca m-a acoperit prea tare numarul linguritelor cu piureuri. M-am schimbat ca persoana, mi-am reorientat interesele, mi-am transfigurat valorile, m-am detasat de orice altceva, m-am "superficializat" si m-am indobitocit rau de tot. Si e trist...

Despre el

Cu pasi mici, asa cum a lasat scris pediatrul in agenda lui V., parcurg etapele diversificarii. Intai mar copt, transformat treptat in mar crud, adaugat ulterior banana. Ieri am preparat constiincios cam o cana de supa de legume din care i-am dat doar cativa ml de zeama strecurata. Azi am repetat figura, dar si c-o lingurita de piure. Nu stiu daca ii plac toate astea sau nu. Nu se stramba, nu face figuri, dar nici nu se agita de prea multa bucurie cand ma vede ca vin cu lingurita spre el, asa cum face cand ma vede cu biberonul. Doar deschide gura, scoate limba, dupa care mimeaza un supt-mestecat in timp ce incearca sa puna mana pe lingurita.

Cum pana la 4 luni n-a vrut sub nici o forma sa stea pe burta ca pozitie fun, mai mult de cateva secunde, n-a prea invatat smecheria cu intorsul. Da, se intoarce in parti, se mai intoarce de pe spate pe burta sau invers, dar doar dupa ce se enerveaza rau de tot si nu-i iese intotdeauna. Ori isi deschide bratele avion si-si infige nasul in saltea de care se freaca pana are o idee mai buna, ori ramane blocat in niste pozitii demne de acrobati renumiti.
Nu mai e acel copil cuminte cu care ma laudam odata. Nu-i place sub nici o forma sa stea singur si-atunci il car peste tot dupa mine. Mai sta in leagan, mai sta in pat la el, dar putin in comparatie cu restul locurilor preferate. Cand nu mai are chef de ceva incepe sa mormaie si se screme de mama focului sa iasa din pozitia aia inrosindu-se pana face mici bubite pe frunte. Nu-i prea place sa-l scoti din rutina. La ora somnului e cel mai mare miorlait, se sperie repede si plange puternic atunci cand se intampla asta. Bine, ca noi atunci cand nu stim ce are spunem intotdeauna ca-i obosit :) (si motive ar fi sa credem asta, cum nu doarme niciodata ziua incat sa putem spune ca s-a odihnit). Sunt momente in care, desi e foarte obosit, se joaca pana la epuizare, adomind in post inconjurat de jucarii pe care i le dezlipesc cu greu de el.
Ca toti copiii care incep sa cunoasca lumea si V. e foarte curios. Se opreste din orice face atunci cand observa ceva nou si intoarce capul catre obiectul respectiv, ramanand cu gura cascata. Zilele trecute m-a vazut schimband apa la flori, a aruncat rontaitorile pe jos si-a ramas nemiscat uitandu-se la buchetelele mici de flori mov. Vazandu-l atat de atras de ele, m-am gandit ca-i sensibil copilul si-o vrea sa le si miroasa, asa ca i le-am apropiat incet-incet de nas. Pe masura ce se aproapiau de el le mangaia usor, sa le simta suprafata un pic rece, iar cand au ajuns in dreptul nasului si le-a simtit mirosul a afisat o expresie de om scarbit pe fata si s-a uitat atat de ingrozit la mine c-a trebuit sa-l iau in brate instantaneu sa nu provoc vreo avalansa urlatoare.
Desi, vazandu-l atat de rigid, n-as fi indraznit niciodata sa cred ca va ajunge sa-si bage picioarele in gura, acum, tot mai des, ii gasesc cate un varf de picior molfait si ud leoarca. Ii mai pun diverse chestii in picioare pe care pot sa i le schimb mai usor, ca sa nu stau toata ziua sa-l dezbrac si sa-l imbrac.
Isi tine singur biberonul. In continuare e cu ochii dupa dungi. Ii plac etichetele jucariilor - isi baga degetul pe cele duble, trage de ele si se distreaza la culme. Noua pasiune este o "carte" fosnitoare si colorata pe care-o invarte pe toate partile si-o baloseste din abundenta.

"Trei culori cunosc pe lume"

A fost ziua lui M. (La multi ani! :-*). A primit cadouri cool-e de care inca se mai bucura. Prima faza de sarbatorire a fost in acea zi, in stil comunist, acasa, cu familia, cu tort facut de mine acoperit cu niste mici ornamente colorate din zahar. Cand au plecat musafirii au luat cu ei si "curentul" si-asa ne-am ghemuit toti 3 in pat si-am mormait pan-am adormit, la lumina unei lanterne infipte gratios intr-o rola de hartie igienica pentru a lumina in tavan. A doua zi dimineata n-aveam caldura, apa calda, inca mai erau niste intreruperi de curent, iar de net nu mai vorbesc. Nu-mi mai ramanea decat sa cant cunoscutul imn cu mana la basca si sa rabd pana la urmatoarea ratie; tot ma mananca pe mine undeva de cateva saptamani ca in momente de epuizare a "slagarelor din repertoriul" modern sa-i cant lui V., in spirit patriotic, o melodie cu "tovarasu'". Iarna-i iarna, caloriferele-s reci, dar macar se-nvarte rotita panoului electric...

Se poarta leapsa

Pentru a nu se simti singura si-a avea succes in propunerea indrazneata, balamic a lansat o leapsa sanatoasa - timp de o luna 0 zahar si fast-food, asezonate cu un praf de miscare. Eu am spus "piua" la partea fara dulce si grasaimi n-as spune ca fac vreun exces. Dimpotriva, as vrea sa le cresc, sa apas pe plus ca la automatele de cafea cand iti dozezi zaharul, sa-mi scartaie dulcele in dinti pana imi simt dintii strepeziti. In schimb, mi-ar trebui zdravan o perioada de miscare organizata, in afara de hei-rup-ul haotic cu greutatea miscatoare de 8 kg si ceva, care-mi rupe spatele si-mi franjureaza toti muschii. Am ajuns sa ma ridic tinandu-ma de genunchi si incercand sa nu fac miscari bruste sa nu-mi trosneasca ceva; spatele ma doare de mor chiar si dimineata cand ma trezesc, de parc-as fi adormit chircita pe-un fotoliu la televizor cum faceam cand eram mica si ma trezeam amortita prin toate partile.
Astfel spus, am dat startul unei luni "in miscare".

Salut, primavara!

Ora pranzului e perfecta pentru plecat la plimbare. Dupa masa, odihnit, nemarait. M-am pregatit cu un biberon de rezerva cu apa fierbinte pentru a prepara laptele in caz de urgenta, am adunat toate catrafusele, l-am luat pe Falfaila si-am plecat in parc - Moghioros ca era aproape. Pana acolo, V. a motait incins de soarele care-i lumina caciula. Am deschis caruciorul si-am inceput sa-l imping pe aleile inguste. Credeam ca cei mai multi copii dorm la ora aia si-atunci speram intr-o liniste de netulburat, visam la un parc aproape gol, cu cateva femei impingand caruciorul ca si mine si cu cativa pensionari din loc in loc discutand politica pe bancile de la soare sau jucand table si sah in locurile special amenajate. Ei bine, nu. Parcul era plin de persoane de toate varstele. Lumea nu munceste se pare. Multi elevi care probabil chiuleau de la scoala pentru ca la ora aia, indiferent de ciclul in care ar fi invatat, ar fi trebuit sa fie la scoala, mult mai multe carucioare decat mi-as fi putut inchipui, extrem de multi pensionari, persoane de varsta medie iesite la o cafea pe bancile de la soare si copii cat vezi cu ochii. Mi s-a parut atat de inghesuit si neaerisit. Aproape ca puteam numi copiii crescuti de bunici dupa mirosul de naftalina al hainelor. Bunicile imi pareau mult trecute de 70 ani, cu vocea modificata si acoperite de pete de senescenta, cu niste cocuri anacronice, o dara de tus sau creion trasa pe la ochi si un ruj in care se oglindeste soarele mai rau ca pe suprafata apei. Erau gramezi imense la mesele de table si sah unde erau campionate continuate de luna trecuta. Intotdeauna m-am intrebat de ce sunt doar barbatii cei care joaca sah sau table. Femeile ce fac? Dar astazi am vazut o batranica extraordinara. Cu miscari rapide si ferme zdranganea zarurile in mana zbarcita si-afisa o expresie sireata cand se invarteau, de parca cifrele la care s-ar fi oprit ar fi fost cele care i-ar fi asigurat marea victorie. Statea picior peste picior, putin lasata pe spate, abia atingand spatarul bancii, foarte atenta la tinuta, imbracata in negru conform codului varstei, c-o caciula infipta strengar in varful capului, lasandu-i urechile pe jumatate descoperite, dar acoperindu-i fruntea. Tragea c-o pasiune de-o viata dintr-o tigara infipta intr-un port-tigaret si sorbea ceva dintr-un termos inainte de fiecare aruncare. Se pare c-avea si succes pentru c-a schimbat partenerul de joc de fiecare data cand am trecut prin dreptul ei.
Am intalnit grupurile care discuta aprins politica, pe cele care discuta resemnat despre preturi, dar si cele de "mame de cartier", cele care fac gramezi imense de coji de seminte, scuipandu-le c-un grobianism extrem, care pun "fata" (in cel mai bun caz) inainte de fiecare propozitie, discuta despre vacantele pe care le vor face in Bulgaria / Turcia / Grecia si care daca n-au vocea un pic ingrosata sau daca nu vorbesc cu tonalitati mult peste limita discretiei, au acea necizelare in cuvinte pe care le pocesc si le scurteaza cat sa imi ridice tensiunea.
Si-asa am alunecat pe fiecare alee din parc, ruland caruciorul pe peticele de asfalt si - mai zambit, mai incruntat - observand tot ce se intampla in jur.
Cand am parcat la intoarcere nu-mi venea sa urc in casa si-atunci ne-am mai balanganit vreo jumatate de ora intr-un leagan de la locul de joaca din spatele blocului. Era liber si-mi placea si-i placea si lui.