joi, 29 iulie 2010

Suzeta lui V.

Lui V. nu i-a placut niciodata suzeta, chiar daca intr-un timp incercam cu disperare sa-l fac s-o placa. O scuipa la un metru distanta la fiecare incercare de-a mea. Cand au inceput sa-i dea dintii, avand una integral din silicon, i-am dat-o s-o roada si-a fost adaugata printre jucarii. Se mai juca din cand in cand cu ea, o mai rodea de pe unde apuca, dar n-aveau vreo relatie speciala. Ieri, l-am lasat singur langa cutia cu jucarii si-am fugit in camera cealalta, bucurandu-ma de linistea casei. Auzeam departandu-se si apropiindu-se un scartait slab. Initial nu m-am aratat interesata de el, nu i-am dat foarte multa importanta, dar pe masura ce trecea timpul incepuse sa devina enervant. Si-am luat casa la puricat ascultand cu atentie in dreptul oricarui obiect care mi se parea c-ar avea potential scartaitor. Cerceta atent cu mine, urmarindu-ma indeaproape si trosnind mainile pe podea la fiecare "pas". Scartaitul ma urmarea, chiar daca schimbam camerele. Intarzia putin, dar cand ma opream eu, devenea mai puternic. Concluzia - ori scartai eu, ori el. Si-atunci il observ pe V. care-si cara suzeta in gura, asa cum isi cara un caine lesa, miscandu-si dintii pe suprafata ei, scotand scartaitul sacaitor.
Asa stie el sa foloseasca ssuzeta, oricum altcumva decat cum trebuie.

miercuri, 28 iulie 2010

De asfalt

Hormonii sarcinii te imping catre gesturi extreme, te fac sa-ti pierzi din ratiune. Educatia (sociala) apasa pe noduri si sterge treptat rarele pusee de rationament.
Nu pot sa-mi justific comportamentul mamelor care se abandoneaza copiilor lor. Sunt acele mame care considera ca intensitatea travaliului si dificultatea nasterii sunt direct proportionale cu satisfactia, cele care isi bontesc varful limbii si pocesc toate cuvintele crezand ca asa se vor face intelese mai bine, care numara actiunile unei zile dupa greutatea pampers-ilor din cosul de gunoi, care se identifica atat de mult cu bucatica lor incat ajung sa-si insuseasca si ele micile realizarile ("azi am facut caca la olita"). Nu-mi indrept privirea catre ele atunci cand le aud discutiile pentru ca le vreau asa, fara forma, ca parca ma socheaza mai putin, parca se mai cern putin prin filtrul meu de diferentiere intre real si ireal. Le-am simtit tonul superior atunci cand povestesc despre modul lor de educare. Nimeni si nimic nu poate pune la indoiala tehnicile lor unice. Sfichiuiesc pana la umilinta tot ce depaseste granitele lor inguste.
Le-am observat prima oara in cautarile mele disperate de-a gasi macar pe net o burta mai mica decat a mea. Si de atunci ma lovesc din toate partile. Cand aduceam in discutie subiectul, persoanele care se pare ca nu intelegeau nici pe departe tipologia despre care vorbeam, imi motivau cu schimbarile care intervin in timpul si dupa nastere. Iar eu, in ignoranta mea, cautam cu disperare farama labila din mine care-ar putea sa ma aduca intr-o asemenea stare de neconceput. N-am gasit nimic, dar mi-am luat preventiv toate masurile de precautie: "Dac-ajung asa, va rog sa ma omorati".

marți, 27 iulie 2010

Draga cartitorule,

Nu pun in bataia click-ului tau ager nicio dorinta ascunsa. Nu caut apreciere sau recunoasterea vreunui talent nedescoperit nici macar de mine. Nu caut intelegere sau umeri de sustinere. Posturile sunt "netarget-ate", greutatea lor e cantarita doar de mine, doar eu fiind cea in masura sa judec daca au sau nu vreo insemnatate.
V. nu e un geniu, nici nu-mi doresc sa fie geniu; geniile au o viata complicata. E un copil normal, cu preocupari normale, iar simplitatea normalitatii bifeaza etape si face liniste.
Blog-ul e public, dar nu e pentru toti.

Ti pup,
Licuriciul

sâmbătă, 24 iulie 2010

Life savers

Exista lucruri la care nu m-am gandit initial ca fiind indispensabile, dar de care nu ne-am mai putea dezlipi acum. Sunt acele lucruri pe care le vezi, dar care nu-si gasesc in mintea ta o utilitate de valoare, fie ca esti intimidat si descurajat de pret, fie ca te-ai abate de la "trend-ul" personal daca le-ai folosi, iar cand le ai, se dovedesc a-ti fi mai mult decat folositoare.
La inceput a fost balansoarul; cel in care mi-am petrecut parca o jumatate de viata cu V. in brate, in care mi-am trait visul "de mama", cel in care dormea "busteneste" indiferent de intensitatea loviturii crampelor si in care adoarme in continuare in serile dificile, acelasi balansoar pe care nu vroiam sa-l primesc pentru ca era un cadou mult prea mare, prea costisitor pentru perioada mult prea scurta in care urmam sa-l folosesc, la care acum stiu ca nu voi renunta nici cand se va muta V. de acasa.
Primele 3 saptamani au fost cele mai relaxante. V. mi-a dat timp sa ma adun, sa-mi dau seama ce s-a intamplat cu mine. N-a facut nimic altceva decat sa manance si sa doarma. Din a 4-a saptamana insa laptele meu a inceput sa scada (cum aveam sa-mi dau seama muult mai tarziu), iar V. a inceput sa nu se mai sature dintr-o singura repriza de supt. A inceput sa doarma cu intreruperi, de 2 ori mai putin decat dormea pana atunci, iar in timp ajunsese sa doarma foarte putin in timpul zilei. Era linistit cand era la mine in brate, in balansoar, eventual alaptat, iar mie imi trebuia o mare poarta de scapare si-un program serios pentru mesele lui. Si-atunci au aparut swing-ul si, ocazional, formula de lapte, care-mi ofereau dupa-amiaza doar pentru mine.
Chiar daca ma trezeam frecvent noaptea pentru mesele lui nu simteam oboseala. Parca eram programata sa ma trezesc. Urmaream toate tampeniile de emisiuni reluate din timpul zilei, simple, pentru cretini, care nu-ti solicita nici o farama de inteligenta. Rareori dormeam ziua sa recuperez orele pierdute in timpul noptilor. Ma bucuram de tot ce insemna secunda alaturi de V. si nu simteam un dram de oboseala. Dar, din cand in cand, miseleste, ma cuprindea o stare de epuizare incat nu mai auzeam nimic. Si-atunci ma trezea M. care-mi aducea copilul, iar el se culca aproape lipit de perete ca sa ne lase noua cat mai mult spatiu. Nu-l trezeam noaptea niciodata. Mi se parea "idiotic" sa-l trezesc atat timp cat alaptam, iar el se dovedea a fi inutil doar stand langa mine. Insa, in letargia mea il priveam cu atat de multa recunostinta cand mi-l aducea pe V. si nu mai trebuia sa ma deplasez...
Si-au mai fost multe lucruri marunte care ne-au oferit liniste sau fericirea mica a lui V., care ne-au ajutat sa depasim usor si frumos toate momentele. Am auzit de nenumarate ori, mai ales cand ne era mai bine, intepaturile gratuite cu "o sa se invete asa", dar nu credeam atunci ca se va intampla asta, nu cred nici acum in "obisnuinta" asta populara, asa ca nu mi-a pasat de nimic, indiferent din partea cui veneau indicatiile.

vineri, 23 iulie 2010

Deloc pentru sensibili

S-a schimbat tactica de dimineata. Dupa ce-i face laptele, M. imi da copilul la hranit la noi in pat. V. ma simte aproape si doarme netulburat pana la ore calduroase. Nu mi s-a mai intamplat de mult sa ma trezesc inaintea lui, parca de-o viata. Ieri s-a rotit de pe-o parte pe alta, s-a invartit pe loc pana a ajuns perpendicular pe mine si cu fundul pe umarul meu, ma impingea cu picioarele in fata sa-si faca loc. In nesimtirea mea nu m-as fi simtit catusi de putin deranjata de talpile mici care-mi intrau in ochi sau gura, daca nu m-ar fi inundat un miros patrunzator si intepator emanat puternic de pampers-ul bine umflat la fundul lui V. 10 minute mai tarziu ochii lui cautau ceva familiar lor, iar cand i-au intalnit pe-ai mei zambetul perfect de "buna dimineata, mami" s-a preschimbat intr-unul care parca spunea "bine ca te vad, sa vezi ce ti-am pregatit".
Nu stiu cum se aeriseste casa altora dupa asemenea momente, dar la noi mirosul atarna greu si parca se intrerupe orice ventilatie, parca aerul refuza sa se miste. Dupa ceva timp de activitate colorata alaturi de el inca imi vibrau narile. Am reverificat totul - pampers sigilat, body schimbat, curatat sau aruncat orice avusese cel mai mic contact cu V. cel mirositor. Si-atunci mi-am simtit umarul pe care odihnise fundul lui cu ceva timp in urma si-am luat si eu calea dusului...