Memento

Cum mi-am baut ceaiul de dimineata, ca un pensionar, cu ochii pe fereastra, urmarindu-l pe M. cum isi dezgroaba masina de sub zapada, mi-am adus aminte de cazematele pe care le faceam in fata blocului cand eram mica, in care ne adaposteam cu totii ingramadindu-ne unii in altii, de gramezile de zapada sprijinite de garduri sau copaci pentru a ne face derdelusuri, de urmele de rugina lasate, la prima zapada, de sania mea intarita cu talpici de metal, de serile in care patinam cu sor-mea in fata blocului si ne dadeam aere de patinatoare talentate, care mai de care cu picioarele pe sus si-n incercari nereusite de piruete artistice, de cum am adormit amandoua sub o patura, rupte de oboseala si frig, undeva pe munte, intr-o escaladare inconstienta a parintilor nostri, de momentele in care mergeam cu mama si tata la patinoarul adevarat si ceaiul de acolo mi se parea cel mai bun din lume, cu siguranta mai bun decat asta, cu certitudine mai bun decat oricare, c-avea iz de copilarie. Si-am pus punct ca ma simteam ca-n "Toamna patriarhului" cand citeam o fraza de 2 pagini.

Let it snow

Si prima zapada a atins minunatul de fin obraz al lui V. Cu toata garderoba dupa noi si cu V. indesat bine in marsupiu, am iesit afara. Proaspat mancat si dormit era momentul prielnic din zi pentru o plimbare. Lipaim pe scari, toate bune. Salutam vecinii, toate bune. Iesim din scara, minunat. Stam putin in fata scarii sa se obisnuiasca cu frigul, extraordinar. Facem cativa pasi spre Falfaila, ninge putin, zapada ii atinge fata, clipeste des, din ce in ce mai des, se mira de copaci si izbucneste... Trag marsupiul mai inspre mine, imi fac mana cozoroc deasupra fruntii mici si... liniste. Revine mirat la copaci, cu genele umede de la zapada si plans. I-l prezint pe Falfa, ii povestesc istoria lui si plecam mai departe. Ne aventuram pe "bulevard", sa cautam cartea de povesti de la Jurnalul. Lume multa, vanzatori ambunati, galagie, ranjeste la fiecare pe rand si e din ce in ce mai mirat de tot ce se intampla in jurul lui. Iar gura casca dupa copaci. Statea nemiscat, aproape nerespirand sa absoarba cat mai mult, doar doar sa nu scape ceva. Si rade in hohote cand trecem pe langa bodega de unde rasunau manele. Acum cum ii explici unui copil de aproape 3 luni ca "sexy cu euro in minijup" nu e frumos de fredonat? A mai descoperit putin din lume in cateva ocoale, pe cateva strazi pe care le-am considerat mai fun, am luat cartea, am facut o rezervare la farmacie de Galafor c-am plecat ca o floricica doar cu 16 lei in buzunar si ne-am indreptat catre casa. Avea nasul si obrajii rosii de la frig, dar era numai o gingie. Spre casa il luase amorteala, iar cand am intrat in scara, si-a dat de caldura, motaia ca un pui de rata.

27 minute zbuciumate

Ninge cu fulgi mari, frumos. Nu-mi doresc decat sa ninga asa si de Craciun, atunci cand o sa fie familia completa, sa ma zbat cu nametii cand iesim sa ne bocane vantul si zapada in fata. Semilumina din camera ma tine la curent cu vremea si ma face sa iau si mai tare laptop-ul in brate si sa ma bucur si mai mult de caldura lui. Eu in balansoarul meu, copilul intr-al lui si fiecare in alt ritm se bucura de dupa-amiaza. Liniste, doar muzica lui V., dar e un fundal minunat. Mai spicuiesc putin din viata altora citind bloguri si articole. Mai comentez pe mess, mai raspund la un mail... Si ma afund mai tare in balansoar, ma clatin mai lent, mai sorb putin din ceai, mai scriu ceva, mai citesc un rand... Si-ntr-o secunda buuuurrrrrrr.... Prima reactie "Ce naiba e asta???". A doua reactie "Ce naiba e asta???". Vibra podeaua si sufletul si-mi zumzaia creierul din cauza unui zgomot foarte puternic parca de picamer, parca de langa mine... Parca incerca cineva sa intre in camera si-mi "percuta" sustinerea. A treia reactie "Astia trezesc copilul". Desi eu abia daca-mi auzeam gandurile, V. dormea in continuare. Doar o mica tresarire l-a facut sa-si ridice mainile in semn de "stati putin" si sa-si labarteze degetele ca pentru a si le intinde, asa cum te intinzi cand vrei sa-ti pui oasele la punct, sa te asezi mai bine. Cu momentul stricat, incerc sa-mi regasesc din nou linistea, macar interioara si starea perfecta sa citesc in continuare... Hm... Mai incerc putin... Nop. Si-am plecat sa curat de zapada tavita de mancare pentru porumbei ca-mi bateau saracii de mult in geam, dar nu m-am deranjat.

Unde e ciocolata?

Imi plac reclamele. Unele ma binedispun, altele ma scot din sarite, dar tot ma uit la ele comentand cu pofta: "Urasc reclama asta". Totusi nu inteleg unde-au disparut reclamele la ciocolata. Unde sunt reclamele care te faceau sa te afunzi intr-un fotoliu, cu genunchii la piept? Unde sunt cele care te faceau sa-ti treci varful degetelor peste blocul catifelat sau macar sa-ti inchipui senzatia de finete extrema la atingere? Unde sunt cele care trezeau sute de senzatii? Unde sunt cele care te faceau intr-adevar sa vrei sa simti dulceata doar un pic amaruie pe buze? Unde sunt cele care-i faceau imaginea? Nu mai sunt. Au ramas doar replicile seci dintr-o reclama veche la Milka. Si atat. Am inteles de ce si-au pierdut inspiratia si sentimentele cei de la Cosmote, dar ciocolata a pierdut tot.

Cantece de leagan mobile

Citesc cu sete toate postarile altor mame de parca de acolo urmeaza sa aflu cum va reactiona sau cum se va comporta V. peste o zi, saptamana sau luna. Am uitat de individualitate. Vroiam sa stiu daca copiii lor dorm ziua, altundeva decat in bratele lor, cautand sa gasesc ponturi pentru a avea macar o ora pe zi libera. Vreau sa-l obisnuiesc sa nu-l deranjeze zgomotele normale atunci cand doarme, dar, din disperare, dupa ce-l adormem zdravan in balansoar si-l puneam la el in pat, aveam tendinta sa ma misc in varful picioarelor, cat mai usor doar ca sa nu-l trezesc, pentru a ne bucura, fiecare cu bucuriile lui separat, de cele 10-15 minute pe care le aveam la dispozitie. Si uite asa mi-am dezvoltat o capacitate deosebita de-a auzi orice zgomot pe care inainte nu-l sesizam sau caruia nu-i dadeam importanta. Parchetul scartaie pe alocuri, toti botosii sau papucii mei lipaie pe el, patul scartaie, usa de la baie scartaie, pana si hota a inceput sa scartaie (initial credeam ca-i laptopul partii masculine a familiei adulte - sa-i spunem M.- c-a mai avut un laptop care scartaia si mi se parea incredibil ca o hota sa scartaie). Apoi i-am luat swing. Si de doua zile doarme sanatos la pranz. In speranta ca minunile dureaza, mi-am reluat sirul de zgomote normale fara sa ma mai preocupe asta foarte mult.
Mai aveam marea problema cu iesitul afara. Cum ajungea in carut si se simtea singur incepea sa planga. Apoi am descoperit marsupiul. Si-acum mergem ca doua gaste linistite si impacate, fara granita de timp, pentru ca marsupiul permite si alaptarea din mers.
"Si-au trait fericiti pana la adanci batraneti."