...

Nu stiu cum reusesc unele persoane sa aiba grija de-un copil umblator si, pe deasupra, sa mai faca si mancaruri sofisticate care necesita mult timp, curat si alte lucruri casnice. Eu ma chinui cate-o zi intreaga si reusesc doar sa acopar precar necesitatile culinare ale lui V. si sa mai strang cate ceva prin casa si zboara timpul pe langa noi. Vremea si mucii ne-au cam tinut in casa saptamana asta, dar n-am plusat nicidecum la timpul acordat altor lucruri, ci totul a fost in avantajul jocului. Cand iesim afara toate sunt curatate si fierte in graba s-apuce copilul sa vada cat mai multe cauciucuri incingand asfaltul.

Nu stiu cum sunt alti copii, dar V. are o pasiune pentru roti. Daca o jucarie, indiferent de aspect, are si-o rotita pe care poate s-o invarta, atunci e clar favorita lui pentru o perioada indelungata. De cele mai multe ori, in carucior, inclina capul intr-o parte si si-l lipeste de gambe, ca parc-asa ar avea o perspectiva mai buna, parc-asa e mai aprope de inaltimea sasiului si e mai interesanta roata.

In casa isi arunca lucruri si pleaca dupa ele, dar le abandoneaza imediat ce se loveste de-o usa sau un sertar de care poate trage. Il las in camera lui, unde are toate jucariile facute gramada pe jos si-l gasesc in mijlocul holului bagat jumatate in frigiderul pe care nu-mi dau seama cum il desface. Daca-i inchid usa camerei incepe sa bata in ea, c-asa a vazut el ca se deschide daca e insistent.
A inceput de cateva zile sa strabata distante mai lungi in 4 labe. Cand oboseste tot tarsait parca-i mai bine. Si se trange-n maini, se-mpinge in piciorul stang, iar pe cel drept il mai indeamna din cand in cand cu cate-o ocheada curioasa, parca intrebandu-se putin incurcat "si cu beteagul asta ce fac?". A inteles ca-i mai rapid daca le foloseste pe ambele, si-n graba, cand "alearga" dupa mine dintr-o camera in alta, merge mai mult de-a busilea.

Chiar daca nu mai umple rezervorul batistei bebelusului cand ii curat nasul, sforaie in continuare ingrozitor, iar in anumite pozitii respira pe gura. Mai are 2 zile de tratament cu sfantul Eferalgan si ceva ORL-ist caruia i-am uitat numele, Ophta... ceva. Tipa de parca i-as taia cate-o mana pentru fiecare picatura care ii atinge vreo nara, indiferent ca-i ser sau preparate complexe.

Azi printre lucrurile de rutina, cateva tarsaieli si hlizeli i-am strecurat primul biscuit de baietei mari, cu gluten. Statea in fund, pe-un scutec care nu mai arata nici macar ca fiind facut dintr-un material textil dupa ce-a terminat, si-si rodea fericit biscuitul. Cand se rupea o bucata mai mare o urmarea cu privirea pana unde se oprea, se intindea dupa ea, o ridica, se intorcea in pozitia initiala si continua soricareala, nescapand biscuitul din ochii usor mariti, uimit de norocul care l-a lovit, avand ocazia rara de-a gusta asemenea delicatesa.
Seara, dupa o iesire la o pizza si-o plimbare usor intarziata, dupa dusul cu apa mai mult rece decat calda si prea bine cunoscuta rutina, a picat secerat, inchizand ochii doar la vederea biberonului. A baut laptele, si-a cautat pozitia, a zambit cand l-am pupat pe obraz si-a adormit strangandu-mi mana in semn de noapte buna. Iar eu mi-am pastrat si pentru mai tarziu, sursa zambetului de mama din seara asta.