In afara standardelor

Intr-o saptamana am avut un copil normal; unul care se trezea dimineata, la 8, care manca la ore rezonabile, fara fite, fiecare fel de mancare, care cerea sa doarma si intr-adevar dormea la pranz, nu pe inserat. Nu stiu cum s-a intamplat. Nu faceam nimic deosebit. Apoi am plecat in concediu si-au reaparut lenea caracteristica diminetilor intarziate in pat, mesele decalate, tropaielile si marile dansuri pana inspre miezul noptii. Acum nu mai doarme ziua, dar se trezeste ca dupa o noapte de club, aproape de pranz, cu ochii inca carpiti, se intinde nesatul pe toata suprafata patului, mangaie aparatorile si mai poarta cateva conversatii neinteligibile pana e capabil sa-si refoloseasca muschii si sa-si ridice gratios fundul pentru marea ridicare in picioare. Cu pampers-ul greoi, aproape frecandu-i genunchii, face cateva ture de verificare prin casa, isi inspecteaza jucariile, le testeaza, se agita in fiecare camera, face cateva figuri de balet si abia apoi se lasa convins ca i-ar fi mai bine fara greutatea atarnanda de pe solduri.

V. nu e ca toti ceilalti copii.

Nu rade, artandu-si toti dintii, de fiecare data cand se uita cineva la el. Priveste usor incruntat, mult prea concentrat pt varsta lui, parca incercand sa inteleaga motivul pt care e urmarit.

Nu se napusteste asupra jucariilor altor copii, desi moare de curiozitate si le da cateva ocoale cuminte, cu mainile la spate, urmarind reactiile celor mari, pt ca stie ca dintr-acolo ar putea veni posibilul acord. 

Cauta compania copiilor mai mari, de la care ar avea ceva de invatat, dar pe care-i urmareste indeaproape, refuzand orice atingere din partea lor. Priveste incruntat, dezaprobator, cum cei mai mici baga in gura orice jucarie care pentru el are alt sens, alt mod de folosire. 

Spre disperarea noastra, apara violent orice e al lui si orice incercare de atingere inocenta venita din partea unui copil mai mic e respinsa printr-o impunsatura de mana in directia acelui copil sub o privire necrutatoare.

Lucrez intens la iesirea din salbaticie, incercand cat mai multe apropieri de copiii din jurul nostru. Caut momentul dezlipirii de mica normalitate si gasesc explicatii satisfacatoare pe moment, dar pentru remedierea carora nu am solutii prea pertinente. Si cu cat ma gandesc mai mult, cu atat rezolvarea pare mai dificila. Nu-mi plac apropierile in parcuri sau locuri de joaca. Nu sunt adepta conversatiilor purtate cu "mamici" in buza toboganelor sau pe marginea ascutita a unei pungi mari de seminte. Nu-mi place sa aduc argumente necunoscutilor cand vine vorba despre mancarea / somnul sau orice intra in programul unui copil. Nu cred in "asa e bine / nu" venit din partea nimanui, ci mai degraba in adaptarea situatiei si mularea comportamentului tau pe cel al copilului, decat intr-o rigidizare a personalitatii. La randul meu, nu prea dau sfaturi. Daca eu am facut asa, nu inseamna c-am facut bine neaparat. Nu am o parere anume despre anumite lucruri si nu sunt prea riguroasa sau stricta in multe privinte.

Nu mergem prea des in aceleasi locuri de joaca. Aproape de fiecare data copiii sunt altii, cu parintii sau fara prin preajma, cu sau fara bun simt. Sigur m-am aratat extraprotectiva atunci cand venea vorba de copiii celor care purtau pe banca conversatii mult mai interesante decat actiunile odraslelor in locul de joaca, carora li se acorda o incredere orbeasca aruncandu-li-se doar un "esti cuminte" tipat ca din poarta, dar neinteresandu-se de ce se intampla mai departe.

Cu toate astea, in particular, V. evolueaza pe zi ce trece. Dupa ce-am depasit cu glorie momentul "Mickey Mouse" care devenise un mod de viata pentru el, a redescoperit lumea jucariilor. Are mult mai multa rabdare. Se chinuie mai mult. Unde nu poate ma roaga sa-l "zutz" (sa-l ajut), tragandu-ma de mana repetand insistent "sus, sus, zutz". Mananca singur, netriturat, cu din ce in ce mai multa precizie la infipt furculita, dar mananca mult prea putin pentru a fi lasat sa manance doar singur. E mandru tot de aplauzele primite cand "evolueaza" la masa de calcat lasata jos si nepusa la locul ei special pentru cateva reprezentatii "invatate" de la verisoara lui - mana si piciorul ridicate in incercarea unor piruete nereusite, dar care-l fac sa arate ca un robotel balerin virusat.

Ne incanta in fiecare zi cu lucruri pe care le discutam hlizit seara. Si el ne aude si e mandru din cale afara de incantarea noastra.

Seara se termina tarziu, V. ascultand pe intuneric "ratustele", la el in pat, singur, sorbindu-si putin cate putin laptele, noi uitandu-ne la televizor aproape fara sonor, c-o ureche indreptata catre camera lui, dinspre care mai vine cate-o strigare, cate-o cerere de noapte buna sau explicatie penibila "Acum esti mare, mami. Te culci singur, la tine in pat, iar maine dimineata...". Dureaza destul de mult pana adorme, dar pentru noi este cea mai mare realizare a ultimei perioade. Bravo, V.!

Somnul in 1, 2, 3 sau 4

Cand soarele stirbeste in dreptul antenelor de pe blocul de vis-a-vis, fortandu-ne sa aruncam ochii pe geam, sa ramanem fixati cateva secunde urmarind mica incantare, V., insensibil, se culca. Sare cu gratie peste somnul de dupa-amiaza, pe care oricum nu prea mai are cand sa si-l faca daca se trezeste aproape de 10. Seara, isi freaca ochii des, se lungeste pe orice suprafata cautand-o pe cea moale si confortabila, ma apuca de pantaloni urmarindu-ma peste tot strans legat de mine, se hlizeste aratandu-si dintii ascutiti la fiecare cuvant care-i e adresat, sperand ca prin dragalasenia lui sa-l ia cineva in brate. O secunda daca-l ridici sau ii permiti sa-si sprijine greutatea pe tine incepe sa presare vise indicandu-le prin mici tresariri si strangeri de maini. E carat spre pat cu un zambet fad in colturile gurii si asezat intr-o pozitie cat mai confortabila, ca asa cum il pui, asa ramane cateva ore, pana incepe sa caute biberonul ca un bebelus, mult prea lenes si somnoros ca sa mai deschida si ochii.

Asta scriam candva saptamana trecuta, cand serile noastre se restransesera la unele in doi, ca acum mult timp, parca niciodata. Ne cautam locul printre jucarii, dupa care le strangem, dar pastrandu-ne aproape cate-un reper al vietii in 3 de care ne e greu sa ne despartim, desi nu recunoastem decat dupa ce V. a adormit si parc-am vrea sa ne "traga de maneca" c-un tiuit ca nu reactionam indeajuns de repede la intrebarile lui "apasatoare" cu degetul. Intre timp s-au mai reglat un pic orele de somn; vantul a fost mai bland, soarele mai prietenos, ghetele au inceput sa stearga din ce in ce mai mult asfaltul si mai avem parte, din cand in cand, de seri linistite in 3, cu dansuri, rasete, jocuri si bucatele de filme sau emisiuni urmarite cu coltul ochiului, doar cat sa nu pierdem sirul.

Din ce in ce mai des ma intreb cum va reactiona V. atunci cand nu va mai fi toata atentia indreptata spre el, cand timpul nostru va trebui impartit, cel putin la inceput cand activitatile nu pot fi comune, cand viata in 3 se va transforma in viata in 4. C. lasa impresia unei personalitati aparte, racaind in fiecare colt al burtii mele, intr-o zi extrem de activ si puternic, in alta abia sesizabil, mai putin receptiv la vocea lui M., dar sensibil la chiotele lui V. Si desi se dezvolta normal, ba e chiar cu cateva zile mai mare decat ar trebui sa fie, burta e la fel de mica cum a fost si la prima sarcina. S-a vazut mai devreme, dar dupa boom-ul initial, acum creste insesizabil. Macar de data asta sunt linistita si nu-mi mai fac griji in privinta asta, iar lumea s-a obisnuit.

Speram la un week-end cu cat mai multe grade, cu rabdare si creativitate pt a inventa activitati noi.

Sarbatori fericite!

Azi, din nou la normal

Cu nasul infundat de muci, cu sufletul umplut de dor, V. domina patul in fiecare dimineata in care-l iau langa mine. Isi incolaceste picioarele pe dupa gatul meu, in pozitii complicate, ma impinge, isi face fara rezerve loc, fortandu-ma sa ma chircesc pe o bucatica de pat in speranta de a-mi regasi confortul, fara sa-l deranjez, dupa care sa-mi gasesc ocupatii la ore carora chiar si eu le pun cateva semne de intrebare. Si, aproape intotdeauna, dupa ce ma ridic, fara ganduri de intoarcere, se muta in celalalt capat al patului inghesuindu-se picior peste picior langa o perna, intr-un colt, lasand liber tot restul patului.

Muci de 2 zile, fara nici o alta complicatie. Muci limpezi, care nu ies cu aspiratorul, dar care improsca totul in cale la cel mai mic chiot brusc.

Dor de mai multe zile, de cand M. ne-a abandonat in numele stiintei, pentru un targ in domeniu, tinut departe, departe de noi. In fiecare dimineata, dupa strigarile zambitoare cu care m-am obisnuit: "mama, mama" "da, mama", urmeaza intrebator "tata?" "Da, mama, vine si tata". In fiecare zi trage de cheile din usa de la intrare si bate de cateva ori repetand aproape fara oprire "tata, tata, tata...". In fiecare seara, la culcare, verifica toata casa, si-l cheama pe M. sa vina si el sa-l culce. Azi vine "tata". Cu promisiunea unor "super jucarii", sper cu forte proaspete pentru invartelile in aer pe care eu nu pot sa le fac cu V., cu regret ca n-a fost aici, la ecografia de 22 saptamani a fratelui lui V., dar cu mari sperante intr-o poza chiunta si umilele mele amintiri de femeie gravida cu neuronul ingropat in hormoni, azi vine "tata".

Si pentru ca n-a mai fost nimeni de backup, toate nevoile, dragostea si revoltele lui au fost directionate catre mine. Si-a mai descoperit o urma vaga de rabdare, o pasiune pentru Bucsa si pentru 2 episoade din Mickey, o sila exagerata pentru fierul care-i e pompat pe gat in fiecare zi impotriva minunatei anemii inexplicabile, o dragoste mare pentru capul de rata al olitei pe care-l pupa de fiecare data cand o intalneste, dar doamne fereste sa se aseze pe ea in scopuri utile, o obsesie din a repeta "pa-pa" si-a flutura cateva degete, de fiecare data cand iese dintr-o camera tragand usa dupa el.

D-ale lui V. (Veisme)

In leagan sau nu, cu multe cantece sau fundalul de la bebe tv, izbit de caldura din casa dupa o mini plimbare pe doar cateva grade, mancand biscuit dupa biscuit sau bucati de paine, molesit de masa copioasa, V. adoarme greu la pranz. Si cand, dupa 2 ore, incerc sa-l trezesc, ca el n-are de gand si-l uita d-zeu dormind, iar pe noi ne uita pana pe la 11 si ceva incercand sa-l adormim pe V. care-i mai odihnit ca niciodata iar noi abia ne mai tinem pe picioare, se fataie intorcandu-se cu fundul la mine, da din picioare, mormaie niste injuraturi proprii pana e lasat in pace. Ieri a parut sa reactioneze aratandu-mi cu degetul, inca fara putere, inspre usa. La usa sta bine infipt in perete aparatul de aer conditionat. Ma duc pe hol, caut telecomanda de la aer, continuuandu-mi marele monolog glumet despre cum o sa dau eu drumul la aer si cum reglez temperatura. Deja ma bucuram de succes cand l-am vazut in 4 labe tarandu-se pe genunchi, cu fundul inainte, spre marginea patului sa se dea jos. In cateva secunde aud usa trantindu-se in spatele meu. Continuu in acelasi stil glumet, comentand asupra usii inchise. Intru in camera usor, sa nu-l lovesc, ca sigur impinge in usa cum face de obicei cand te joci cu el, sa-l alerg si sa-l gadil. Apas clanta si imping din ce in ce mai mult usa inspre camera. Nu opunea nici cea mai mica rezistenta. In pat se vedeau 2 picioare incolacite, nemiscate. Pe masura ce inaintam in camera descopeream din ce in ce mai mult dintr-un V. adormit bustean, cu barbia cazuta, pierdut deja prin cearceaf, fara farama de ganduri de trezire. Si cand eu ma gandeam ca el s-a trezit chitit pe aerul conditionat, el imi arata de fapt usa sa plec, sa-l las in pace sa doarma ca lui i-e somn. M-am simtit si l-am mai lasat o ora.

Am cel mai cuminte copil

Sau poate, odata cu fasiile de soare, cu cele cateva grade, cu plus, darnice, au crescut rabdarea, ingaduinta si gradul meu de suportabilitate. De 2 zile V. e o minunatie de copil. Ca mai tipa uneori, cand nu-l bagi in seama, cand vrea ceva, cand faci orice altceva decat sa fii cu atentia indreptata spre el, asta poate fi pentru altii un soc, dar pentru mine e doar modul lui natural de manifestare pentru cererea respectiva. 

Azi a fost pe "silence". Nu s-a auzit nici macar cel mai mic tipat. Totul a fost presarat cu zambete si doar usoare incruntari cand nu-i iesea ceva, fara jucarii trosnite sau lovituri. Cum s-a trezit ca dupa club, dupa ora 11 dimineata, n-a mai dormit la pranz, iar la 9 fara un sfert, seara, V. deja dormea. Si pentru ca eram obisnuiti ca abia pe la 10 jumatate sa apara primele semne de oboseala superficiala, in timp ce-l adormeam, deja ma gandeam la cum ne vom petrece timpul ramas; cum M. va ramane absorbit in fata meciului de tenis, cum eu dupa micul post, ma voi tolani pe toata lungimea patului sa citesc din noua si minunata, nou inceputa, carte; cum vom respira momentele noastre. 

V. e fun bucatarie. El trebuie sa participe la orice gateala, fie ca se joaca cu cojile de morcov, fie ca-ti aduce ce-ti trebuie pentru mancarea respectiva. Trebuie sa aiba ceva de facut pe langa tine. Cand n-am ce sa-l pun sa faca si se plictiseste, isi cara cateva jucarii si isi face de lucru pe langa mine cerandu-mi insistent participarea. Azi a ales frunza cu frunza 2 legaturi zdravene de patrunjel pentru minunata placinta pe care, de altfel, tot el a sarat-o si piperat-o. Le smulgea regulat, una cate una, si le aseza in fata lui, pe masa scaunului lui, iar cand se strangea o gramajoara considerabila, le punea in castronul care-i era pus aproape. Cand termina fiecare fir se aplauda, zambea si-mi arunca privirile de verificare.

Am fost afara, la piata, ne-am plimbat printre tarabe ca 2 oameni mari, de mana, scrutandu-le suprafetele cu ochi ageri, parca de cunoscatori. Am ales cele mai gustoase rosii si-am primit remarci, toate cu un zambet fals pe buze, ca niciodata n-am stiut cum sa reactionez, indiferent ca-mi spune cineva ceva de bine sau de rau. Si caut de fiecare data sa-i explic lui V. anumite lucruri, fara sa ne auda cineva, fara sa stie nimeni ce-i explic eu lui, si caut sa-l invat asa cum consider eu ca-i bine si politicos, dar azi, cand o doamna l-a facut mic si indesat, as fi dorit sa fie acel copil needucat si rautacios care loveste cu varful ghetelor tibiile persoanelor si-o zbugheste in multime. As fi fugit dupa el, laudandu-l putin mai incolo. Aceeasi doamna m-a intrebat daca nu mi-e greu sa-mi cresc copilul singura, ca ma vede tanara si cam asa se intampla in ziua de azi cu mamele prea tinere. Acum, nu stiu unde-o fi vazut ea atata tinerete, poate in cele cateva cosuri impinse de noii hormoni care colcaie in mine, poate in mizeria blugilor pe care isi sterge V. picioarele mocirloase atunci cand il iau in brate, dar mi-as fi dorit sa am puterea sa-i lipesc obrazul de primul zid.

Si-am facut multe si multe lucruri cu rabdare din partea amandurora, a lui V. depasind-o pe a mea si depasindu-se pe sine. Si-a adormit asa frumos, cu binecunoscutul cantat fals pe care-l adora si care-l linisteste de fiecare data.