Sambata

A fost frumos, aproape ca te-ai fi gandit ca vine primavara. Mult soare, lipsa vant. Asa ca ne-am facut bagajul si-am iesit in cautarea unor raze si a unor cadouri. Cadouri am gasit, dar am trecut pe langa raze (damn, trebuia sa ne fi miscat mai repede). Ne-am dus tinta catre un salon spa pentru unul dintre cadouri. Cum nasosii au ramas sa se plimbe putin prin fata salonului am avut ocazia unei analize in detaliu. De la intrare, de cum am auzit clipocitul clopoteilor, m-a cuprins o stare ciudata. Peste tot lumanari aprinse, lumina sepulcrala, miros de lumanari aprinse si parfum cerat care te duceau cu gandul la un priveghi si un domn zen care vorbea in soapta parca din respect pentru decedat. Toate miscarile pareau gandite si-i lua extrem de mult timp sa le faca, incat pentru un moment scurt (pana s-a apucat sa scrie voucher-ul - 5 cuvinte pe ora, gandind in profunzime fiecare litera pe care urmeaza s-o scrie) am crezut c-are niste probleme de coordonare si echilibru. M-am chinuit cat am putut de mult, facand apel la toate faramele de maturitate din mine, sa nu afisez o atitudine ironica. Nu stiu in ce masura am reusit, dar stiu c-am multumit cu un maaare zambet pe fata. M-am indepartat largind zambetul si mai mult catre ambele colturi ale gurii. Aproape de usa de la intrare, zdranganind alti clopotei cu tonuri inalte, doi domni imbracati in salopete se certau (culmea, tot in soapta) in legatura cu pozitionarea unei kitch-oase si imense pasari impaiate de care atarnau niste clopotei prinsi cu niste snururi rosii. Eh, era nevoie de o prezenta impozanta...

Inainte de-a ajunge acasa, ne-am mai oprit sa impingem putin carutul pe aleile Cismigiului. Desi a trecut foarte mult timp de ultima data cand am trecut pe acolo, aproape nimic nu s-a schimbat (in afara unui loc de joaca reamenajat). Mi s-a parut ciudat ca, desi era intuneric, parcul era destul de aglomerat. Mi-a atras atentia un copil care-i cerea bunicii (presupun) "suzetica". Nu cred ca m-as fi gandit niciodata sa ii spun asa. Mi se pare ca diminutivele complica viata copilului, ca ii va fi mai greu sa inteleaga sensul cuvintelor atat timp cat stie ca masinuta se pune pe criculet ca sa fie facuta panuta. De ce-ai vrea sa minimizezi totul la dimensiunea copilului pentru ca mai apoi sa-ti complici viata? Printre sughiturile prostite ale adultilor in fata unui copil surprinzi cele mai nebanuite diminutive.

Vreau...

...wireless, o vacanta, cofeina, kfc, un panaceu, soare, o vorba buna, macar jumatate de neuron in plus, o canapea...
Mi-am petrecut dimineata (de la o minunata ora matinala) si aproape toata dupa-amiaza dezvoltandu-mi imaginatia. Am dansat, am cantat, m-am balansat pe ritmuri de "Un elefante se balanceaba..." (varianta in romana nu mai dadea rezultate) am citit, am facut minuni aducand la viata o floricica de plus (Nicoleta), am creat complexe dialoguri intre Winnie, Aiurel, Tigrila si Nasosel, am observat puterea absorbanta a salopetei cu ursuleti si-a tricoului meu intr-o secunda neacoperita de pampers... Apoi, bucurandu-ma de liniste, de balansul perfect c-o mica greutate pe piept, de ultima farama de lumina, ceva imi face ochii sa sclipeasca si nu de prea multa incantare. Copilul meu nu e saten, cum m-a lasat destinul sa ma bucur timp de 5 saptamani jumatate, respirand oarecum usurata c-a scapat de povara purtarii unei veritabile capite, de vreme ce restul variantelor erau eliminate, ci roscat.
...vopsea de par, sa conduc, sa merg la cumparaturi, sa dorm 12 ore fara intrerupere...

Inceput

E deja toamna. Iesirile sunt din ce in ce mai limitate de frigul de afara. Macar de-ar ninge...
Printre reprize de leganat - adevarate momente de relaxare -, Bonnisan, mici plansete, scartaieli, delfineli, alaptat si alte preocupari de persoana care sta mult prea mult timp in casa, mi-as dori sa-mi fac putina ordine in gandurile asezate inca anapoda. Aceeasi persoana, cea care sta prea mult timp in casa, n-ar avea prea multe de povestit, dar simte atat de multe...
Zilele trec mult prea repede, ca o linie continua, fara evenimente insa, fara unde... Le recunosc linistea asa cum recunosti o zi de duminica. Spuneam odata "e zgomot si beteala in sangele meu"... (dac-as putea gasi si agendele prin care imi notam micile scapari...)
La inceput toate erau pe fuga, stangace si nu faceau decat sa ma oboseasca pana la extrem. Micile tabieturi nou create, posibil sub presiunea acelei "linii", momente simple in aparenta, speciale in realitate, sunt menite sa-mi creeze acele stari de gratie, perfecte care te imping de la spate. Dozez cafeaua cu foarte mare grija, adaugand cate un varf de lingurita pana cred ca iese acel gust deosebit - tare, dar nu pana la amar, si foarte aromata... O sa le descriu in detaliu pe fiecare dintre ele cand va fi timpul. Deocamdata imi spun bun venit in "blogosfera" si sper la cat mai multe postari (pe care, de altfel, le voi transforma in mici momente speciale).