Cu narile infundate de esapamentul orasului, cu gandurile astupate de claxoane, cu inima la petele intunecate din harta tarii, ne facem planuri de weekend.
Sincer, joi, cand a deschis M. subiectul, mi se umflau obrajii de incantare gandindu-ma la 2 zile de zacut. Vineri, cand am colorat planurile, entuziasmul a depasit cotele unei plecari de sfarsit de saptamana.
Pe lista mea cu must-uri impreuna cu copiii, calatoria cu trenul a avut candva loc fruntas. A tot migrat de pe o pozitie pe alta, ajungand intr-un timp ultima ca importanta.
Groaza de coloana de aur a DN1-ului a catapultat experienta, de data asta, in fruntea clasamentului.
Ne-am minunat de cele cateva click-uri de care ai nevoie sa-ti iei bilete. Ne-am privit cu ochii incetosati cand am vazut pretul afisat.
Odata aruncate zarurile, asteptam ca norocul sa sufle-n ele.
Cu ochii carpiti si mustatile cu urme de mancare infulecata cand inca blocul de vizavi era in bezna, grabeam pasul spre gara. Ajunsi pe peron, pentru o clipa, le cautam pe figuri ceea ce credeam a fi expresia primei dati acolo. N-am vazut nimic mai mult decat interesul pentru acel "pe unde urcam", pe care l-ai fi gasit oriunde intorceai capul.
Si-au gasit locul repede. Apropiati, unul in fata celuilalt, sa imparta impresiile. N-au fost dati pe spate, dar le-a placut. Peisajul din marginea sinelor i-a plictisit, dar n-au simtit apasarea timpului. N-au auzit nici suierul, dar i-au prins cadenta si-au alocat un like.
Si mie mi-a placut. Cred ca mai mult decat lor. Aceleasi trenuri parca, usor carpite pe ici colo, c-o semi-automatizare a usilor, aceleasi uniforme, dar curate, apretate si calcate impecabil, un zambet primit pentru nimic din partea controlorului.
La intoarcere trenul s-a lasat asteptat aproape o ora, dar mi-a dat timp sa citesc 2 capitole din cartea de seara, spre incantarea plozilor si spre disperarea domnului care ne urmarea prin gara in cautare de noi prieteni.
C. a adormit repede, la iesirea pe peron, putin inghetat, incovrigat la taica-su in brate. V. a rezistat pana la urcarea in tren, manat de dorinta nebuna de a vizita vagonul restaurant. Nu eram inca in miscare cand ne cauta urechile sa ne atraga atentia asupra semnului specific. S-a intors fara expresie, c-o punga de bake roll's, pe care le-a supt delicat vreo cateva minute, cu grija sa nu-i crantane doamnei din fata in creier. I-am apreciat grija.
- Nu prea era nimic de mancare, mi-a soptit in drum spre scaunul lui.
Cand am coborat, c-o geanta indesata si fiecare cu cate-un rucsac si-un bustean de 20 kg in brate, imbracati ca de munte, cu haine pentru 10 grade, ceasul peronului sarea in urmatoarea zi.
Ghidati de un banner imens care indica raiul taximetristilor triati dupa fapte bune si corectitudine, ne caram greutatile spre iesire. Mi s-au umezit ochii cand am vazut atatea masini galbene libere afara. Erau si multi oameni, in grupuri, care pareau sa astepte ceva, majoritatea cu telefoanele la ureche. M. abandoneaza geanta de umar care-i spintecase carnea, si ia la rand soferii credinciosi.
Asezati pe marginea trotoarului, baietii fixau departarea incercand sa-si pastreze ochii deschisi. C. iese din joc primul si se intinde pe bordura cu capul pe mana.
20 minute si sute de injuraturi mai tarziu eram tot acolo, incercand sa intelegem de ce stau totusi retardatii aia acolo si dau tuturor motive idioate sa nu plece.
Sunam unde puteam. Vedeam masini noi cum vin si pleaca. Altele care ramaneau sa umple statia. Noi eram tot acolo. Aveam un copil dormind pe asfalt, cu capul la mine in brate, un altul care incepuse sa planga de oboseala, pe M. care se zbatea la marginea bulevardului, niste regrete in telefon si un grup de taximetristi in carca, martori la scena de familie.
In timp ce comunicam politiei numerele pseudotaximetristilor care parazitau imprejurimile garii, M., victorios, intr-o fuga, pe rand, aduna bagajele si copiii de pe jos. A oprit un ratacit binevoitor care ne-a scos din intuneric. Nu stiu daca mi-a intalnit privirea, dar mi se citea recunostinta pana-n talpi.
Sanatate domnului care n-a avut comanda in asteptare sau portbagaj ocupat, pauza de cafea, migrena, hemoroizi sau pacla-n creier.
Si dac-o mai fi sa vrem sa vedem tara din tren, o sa ma asigur de sine pana acasa.
