La capatul cararii, cand zambetele permanente, privirile mijite si gesturile studiate falfaiau aripile fluturilor din stomac, prins de succesiunea unor momente cu amprenta proprie, M. a deschis un nou fragment atribuindu-mi "Licuriciul". Si-a ramas asa in sufletele noastre, ca parte solida, cu rezistenta in fata timpului. A aparut in toate fisierele personale, in contactele electronizate, printre primele silabe ale copiilor.
Mi-a umezit ochii, pronuntat mandru de V. la o serbare de 8 martie, personalizandu-mi descrierea comuna cu numele familiar lui: "Mama mea are ochii caprui, parul negru si o cheama Licurici [...]".
Acum mi-a cam albit parul, dar, dupa mai mult de un deceniu de la prima "stralucire", in circumstante limitate, restranse, imi rezerv cu toate drepturile reactia spontana de raspuns cand aud "Licurici"(!)
2 comentarii:
pai poate o inregistrezi la osim :)
E cu directie spre cercuri apropiate. :)
Trimiteți un comentariu