"Relaxare" nu mai e un cuvant obisnuit pentru noi, nu mai intra in vocabularul nostru uzual. E doar o rasuflare adanca, numai pentru noi cand, dupa 11 noaptea, se goleste casa, se sting luminile, se racleaza cu cantul palmei jucariile si ne indesam greoi fundurile pe canapea. E unul din momentele in care parc-auzi undeva in surdina o muzica pe care-o sti, iti place, dar la care nu poti sa reactionezi in vreun fel, vrei doar sa gusti limitat acordurile.
Cum soarele e pe sfarsite am alergat intr-un suflet la mare sa-i mai prindem ultimele strambaturi din an si ne-am intors mai obositi ca niciodata, loviti, storsi pana la ultima picatura de vlaga, vointa, energie pozitiva sau ganduri. Am indurat vanturi puternice si-am ridicat melancolici din umeri la adieri placute sub soarele plin, am obosit sub greutatea hainelor si ne-am intins placut incalziti bratele pentru a gusta fara rezerve din toropeala dupa-amiezelor calduroase. Am plecat increzatori, cu entuziasm pueril, cu imaginea preformata a unui mini-concediu perfect, in care nimic nu-ti poate tulbura linistea, impecabilitatea momentului si-am gonit mancand asfaltul in regasirea semi-perfectiunii de acasa. Acasa totul e "rutinizat". Cunoastem zgomote, stari, perimetre, limite. Oriunde altundeva ne avantam cu mainile la ochi, iar cand vine vorba de inca un copil langa noi ne legam si picioarele intre ele. La rece, dupa 2 saptamani, vedem totul aproape roz, din perspectiva omului aproape odihnit.
C. s-a strecurat subtil in viata noastra. Si-a gasit locul in fiecare camera in parte, s-a familiarizat cu imprejurimile, primeste stoic orice vine din partea lui V. si depaseste decibelii maxim acceptati, a invatat sa se faca remarcat in momente de nevoi acute.
V. a deschis larg bratele la venirea unei noi gaste in familie, mult mai larg decat ne-am fi asteptat vreodata. Invata in fiecare zi noi abordari calduroase. Il mangaie, zornaie jucarii in fata lui sa-i atraga atentia atunci cand plange, ma cheama insistent cand s-a trezit si eu n-am auzit, zgaltaie scoica pana reusim sa plecam si el devine nelinistit, l-a adaugat in lista nasurilor zgomotos haioase din familie. In schimb nu-i pot cere cateva secunde de liniste cand il pun pe C. in pat, sa doarma. Sufla in degetul aratator in semn de "ssstttt", dar dupa ce-mi atrage atentia tipand cat il tin plamanii "Mama, mama! Ssssttt...". Rabdarea de 2 ani a lui V. e aproape inexistenta. Nu exista "imediat", oricat de des si de bine as fi incercat eu sa-i explic ce inseamna. Totul trebuie sa fie "acum".
Totul incepe si se termina cu "mama". Totul este "mama". Si parca de fiecare data e despre acelasi lucru pentru ca interesele lui se schimba de la o perioada la alta, dar pana se schimba sunt repetate obsesiv milioane de semne de intrebare fluturate nerabdator in urechile mele prin "mama" sub diverse intonatii, dar toate apasat si patrunzator. Raspunsurile vin intr-un suflet sau intarziat, spontan sau dupa o cercetare mai atenta, automat, plictisit, mormait sau ridicand alte intrebari; ca in reclama Cosmote cu fluturele, dar "ce-i asta?" e inlocuit delicat c-un "mama" dornic de cunoastere. In pauzele descoperirilor "mama" ia forma cererilor de recunoastere a triumfului de moment in care merita mult apreciatul "bravo, mama". Cateodata e doar sa-si auda vocea, sa ma simta acolo, sa ghicesc eu ce-ar vrea atunci cand nici macar el nu stie ce vrea.
Majoritatea intreaba cum e cu doi copii. Parca tot timpul ma ia prin surprindere si niciodata nu stiu ce sa raspund. E greu si atunci disper, e usor si ma apuca vitejia, e obositor si atunci vreau sa creasca, e frumos si atunci vreau ca totul sa ramana asa, sa miros in continuare a bebelus, sa-mi legan gandurile impreuna cu C. pe ritmul trosnelilor si bocaniturilor lui V. care cotrobaie langa noi prin jucarii, sa vad cum isi arunca V. picioarele in pasi scurti alergand in hohote de ras, sa-mi licare sufletul cand C. rade stirbeste la televizorul muzical, sa ma trezesc cu servetele umede pe fata, aranjate perfect de V., in gangureli si tipete venite din toate partile. Si dac-ar fi s-o iau de la capat n-as schimba nimic. Mi-e bine asa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu