De dimineata

Dupa mica rutina de dimineata, V. ia casa la inspectat. Deschide toate usile, verifica toate camerele, mestereste putin la jucarii, mai tipa dupa ceva ce i se pare interesant, dar e inaccesibil inaltimii lui. Cosul de gunoi e printre favorite. Deschide bufetul, baga capul sa-i verifice continutul, arunca cateva "gunoaie" si inchide la loc. Din cand in cand mai ia cate-un ambalaj doar cat sa ni-l arate si sa-l arunce din nou atunci cand nu are nici o misiune, adica nimic nou de aruncat. Azi a venit triumfator la mine cu un bat de urechi infipt bine in pavilion, sucindu-l de zor si aratandu-si rasfatul micului scarpinat. Usor ingrozita de cat de bine era pozitionat si de faptul ca era un bat normal, nu cu opritor, sar sa i-l smulg din ureche, gandindu-ma la eficienta curatatului atunci cand observ capetele clar folosite corect. Totusi ma intrebam de unde are un bat si mai ales unul normal. Ma indrept catre gunoi sa-l arunc, il vad ravasit si imi amintesc cum M. isi infigea dimineata un bat in urechi, curatandu-se dupa clasicul dus, mai mult ca sigur acelasi bat pe care V. il furase din gunoi si de care se folosise in acelasi mod. Hm, bravo, copile! 

Niciodata sa nu spui niciodata

Credeam cu o mare certitudine ca le-am vazut, simtit, inspirat pe toate intr-ale pampers-eniei, indiferent c-au fost pe mine, iesite de la locul lor, c-au fost pe el, c-au fost insirate intr-o foiala nervoasa caracteristica pe salteaua de infasat sau indesate cu calcaiul in aceeasi foiala. Dimineata e unul dintre momentele potrivite pentru olita. E linistit, se uita la desene fara sa se clinteasaca, nu face prea mult scandal si peristaltismul lucreaza. Dupa ce se ridica de pe olita are cateva momente in care merge prin casa, cu pantalonii in vine, cu marginile body-ului cazandu-i peste coapse, cu fundul in vant, sa se dezmorteasca cum ne place noua sa spunem. Azi a fugit repede dupa M. in pragul usii de la baie, sa-l urmareasca cum ii spala pe Winnie, chiar daca olita era curata. Eu, ramasesem fixata in fata televizorului sa vad ce se intampla in episodul din desenele din dimineata asta. Un usor miros caracteristic m-a ridicat brusc si m-a facut sa alunec pana-n dreptul usii de la baie, unde V. il urmarea in continuare cu acelasi interes pe M., asezandu-se putin deranjat de lucrurile care-ar fi trebuit sa fie in olita cu cateva minute mai devreme sau in pampers-ul curat de la mine din mana si care acum erau pe covor, turtite sub fundul lui.

Acum, suntem mai putin siguri pe asteptarile noastre si mai deschisi catre "nou", catre "surprize".

Cele doua cuvinte

Mai ca trece anul si eu aproape uit parola blogului.

De mult n-am mai avut timp sa respir cateva cuvinte. M-am trezit in ritmul "taxi". De mult n-am mai avut o melodie pe care s-o ascult in casti la maxim; nu c-ar avea vreo legatura cu orice, nu c-as regasi in mine vreo urma de structura barbateasca, ci doar ca-i cu "aum-bab" frumos si pentru ca imi da o stare de bine. Pentru ca ma face sa-mi misc piciorul si umerii chiar si atunci cand stau pe loc. Pentru ca-i place si lui V., care dupa cateva ture de fericire si hlizeli isi inclina capul intr-o parte, se apropie foarte mult de fata mea, imi cauta privirea si-o fixeaza patrunzator, iar c-un zambet coplesitor imi spune "ubieshi". Raspunsul vine neintarziat intotdeauna "Da, mami, te iubesc, sigur". Un "pup" de la mine, altul de la el si continua cateva miscari de cap iesite din orice ritm, 2-3 miscari din bazin si aplauze largi, din maxima de largire a bratelor, in momentele de intensitate crescuta a melodiei, toate in mers tropait in cerc.

Taxi - Cele doua cuvinte

Mai ca ajunge V. sa-i poarte incaltarile lui M. si eu pierd lucruri importante. Blogul e mica mea retea neuronala. Aici dezvolt emotiile fiecarei etape din viata noastra pentru a o trai din nou mai tarziu, pentru a avea mereu acea conexiune libera.
V. a tot variat in centimetri in functie de instrumentul de masura, de doctor, de mana, de metoda. Pana la urma, "vlajganul" pe care-l vedeam mai mic sau mai mare in functie de culoarea pe care-o purta, de ce manca si de cum ii veneau falcile in ziua respectiva, dupa cum i se aseza parul, are 78 cm dupa ultima masuratoare, deci n-a mai crescut deloc de multa vreme. Pe de alta parte, baza se solidifica. A schimbat 3 perechi de incaltari numere diferite, ajungand intr-un sfarsit sa poarte 21-22 c-o vizibila marire de picior observata pe sosonii de casa care acum o luna ii erau mari, acum ii sunt ficsi (habar n-am cum se scrie / daca exista cuvantul asta :) ) si pe toate incaltarile care-l strang dupa ce, cu putin timp in urma, ii erau mari. Si cand M. mi-a spus ca purta aproape 44 la sfarsitul scolii generale mi l-am si imaginat pe V.: slab, nu foarte dezvoltat, cu nasul si buzele marite de hormonii pubertatii, c-o urma balaie sub nas (inca in discutii aprinse), carand niste galosi imensi in picioarele subtiri si lungi, mult prea largi pentru labele osoase ale unui pubertan, cu marginile pe care sunt gaurile pt sireturi unite intre ele, c-o usoara umflatura la baza liniei formate ingrosat.

Lumea ma intreaba unde e "gashca" din post-ul precedent, ca apare doar V. in poze. Nu este o "gashca", raspund de fiecare data, ci o gasca (ga-ga-ga). Asa il mai alint eu pe V., gasca, pentru ca atunci cand doarme cu barbia pierduta in asternuturi sau rasufla fara pic de control muscular asupra ei, si-o lasa sa cada pe umarul oricui il tine in brate in momentul ala, mi se pare ca seamana cu gascanul Waldo din pisicile aristocrate.
Lumea ma intreaba cu ochi pierduti ce spune. Nu stiu sa raspund niciodata. El spune multe, dar in afara de cateva "cuvinte" pe care le-am asociat cu diferite expresii, ca le-am intalnit mai des, nu inteleg nimic. Multe se termina in "shi", aproape toate, mai putin mama, tata, ca (cal), caca (vaca), cheda (deschide / inchide usa), ana (banana), ate (biscuit). In rest toate sunt cu multe shi, ghe, cle, imbarligate, parca scoase dintr-o alta limba, multe dificil de repetat de catre mine.

Sunt destule care au devenit sensibil dificile in ultima vreme. Cele mai simple operatiuni ca schimbatul pampers-ului, care necesita si ultimul bont de energie si creativitate pentru a-l face sa stea pe spate; asezatul pe olita, care e frecata sa iasa duhul inainte, olita stiuta ca mult prea rece (dintr-o dimineata cu geam deschis la baie) pentru fundul lui pretios, pentru a se mai aseza (a se lasa asezat) fara promisiuni de playlist-uri pe care daca le mai aud in afara momentelor pentru care le-am destinat, vomit; tipatul in cel mai sensibil moment de neatentie atunci cand pune important degetul pe mica buburuza din coltul cartii cand tu indraznesti sa te uiti in alta parte. Stie unde sunt fiecare. Stie ce sunt daca-l intrebi, dar vrea sa le auda infinit repetate.

Intelege tot ce-i spui, face tot ce vrea. De cele mai multe ori vrea ca noi, uneori vrea ca el si atat, nu exista cale de mijloc, nu exista negocieri. Mai are mult de lucrat la rabdare, la manifestarile necontrolate (-bile) de bucurie care cateodata se opresc in suprafete tari, la amuzamentul creat de jucarii care zboara in diferiti pereti (sau persoane) in momente de plictiseala. In rest, alergaturi, chiote, ture, veselie si multe pupaturi. 

Abia inceput si deja darnic

2011 mi-a adus mult asteptata titulatura de mama. Acel "mama" rostit clar, natural, articulat, la sigur, c-o mana zgaltaindu-mi pantalonii, cu alta flutarand sticluta de prenadez pe care i-o daduse M. sa mi-o aduca s-o pun la loc, cu privirea tintuind-o pe-a mea si asteptandu-mi raspunsul, care n-a intarziat deloc, desi surpriza imi taiase rasuflarea. Primesc "pup-uri" la cerere, adica atingeri lipicioase de buze umede si nas mucios, pe obraz, fie ca niste usoare suflari sau mici inspiratii. V. a dezvoltat relatii speciale atat cu cana cu pai de care se desparte cu greu, chiar daca nu bea tot timpul si doar roade paiul, cat si cu olita pe care o cere atunci cand vrea sa faca caca, dar de cele mai multe ori pana ne miscam noi e prea tarziu.

2011 ne-a adus un copil care doarme la pranz cate 2-3 ore legate, dupa doar cateva mangaieri pe nas si pleoape. 

Ne apropiem in fiecare zi mai mult. Ne aratam dragostea pe la toate colturile prin imbratisari lungi. Primim zambete limpezi de fericire pura doar atunci cand ne vede. Si e minunat sa stii ca cineva se bucura atat doar pentru ca tu esti acolo, fara sa faci nimic.  

Si cum iarna se anunta lunga si geroasa, avem tot timpul din lume sa ne apropiem si mai mult. Cum iesim din casa cum se intetesc mucii, revine tusea, care pe mine ma inneaca de fiecare data cand respir 3 secunde aproape de 0 grade. Sfarsitul anului ni l-am petrecut infasurati in servetele, suflandu-ne nasul pe rand, cu medicamente imprastiate prin toata casa, cu tuse epuizanta si, bonus, c-o conjunctivita extra-acuta, probabil transferata din nasul minunat siroitor, asta ca cireasa peste toate cele ale lui V.

 Acum e bine. Nici nu se mai recunoaste urma de copil cu ochii injectati; continua insa chinul picaturilor in ochi de n ori pe zi, dupa manevre grele de curatare.

La anul si la multi ani!

Muci si bife

Pana la un an m-am putut bate cu pumnul in piept sustinand sus si tare, pe toate vocile, imunitatea de nezdruncinat a lui V. Acum, dupa doar 2 luni din cel de-al doilea si doar cateva saptamani, date cu portia, in reprize de zile, sanatoase, incep sa pun la indoiala o readucere pe linia de plutire fara stimulente. Daca la prima raceala, desi abia mai putea sa respire, starea generala nu i-a fost modificata absolut deloc, acum am vazut ce inseamna sa ai un copil bolnav. Zacea in pat, uitandu-se la desenele cu Mickey, cu lacrimile adunate in colturile ochilor, rostogolindu-se regulat pe obrajii fierbinti. Primea viteaz orice antitermic, fara urma de protest. Si cum mi se parea ca nimic n-are efect, ca tot arde, trebuia sa ma conving cumva. La vederea termometrului, cu ultimele puteri, zvacnea in coltul opus al patului, incercand sa incalece peretele, doar-doar s-o deschide si il salveaza cineva. Si cu toate medicamentele permise, n-am reusit sa scad febra mai mult de o ora, dupa care revenea la peste 39,5. Necesitatea antibioticului n-a mai fost pusa la indoiala. L-am primit cu bratele deschise si l-am dat fara urma de regret. In jumatate de ora era voios, fericit, cu pofta de mancare si fara febra. Si-asa a tinut-o si-n continuare. Au continuat insa mucii si tusea, o tuse innecacioasa care ma facea de multe ori sa ma intreb daca vomita sau doar se chinuie sa tuseasca.

Dupa mai mult de-o saptamana de stat in casa, nevazut pe nimeni si nimic, cu mucii aproape pe terminate...

Am inceput post-ul asta acum 2 zile. Nu mai stiu ce vroiam sa spun. Acum e mai bine. Inca mai tuseste putin, inca e usor infundat. Continuam lista cu indicatii proaspat primite si asteptam zapada promisa sa incercam noua sanie :D. 

V. dezvolta noi abilitati pe zi ce trece. Toata ziua roboteste in picioarele mele. Alearga, face viraje, se intoarce pe loc, ocoleste obstacole puse la deruta in drum tot de el. Studiaza jucariile pe care le considera "dubioase" din toate planurile, inclinand usor capul si aplecandu-se la inaltimea potrivita, eventual rotindu-se in jurul lor, dar neclintind unghiul din care-o observa, ca un bun cunoscator intr-ale jucariilor. Face noi scheme de balerin pe care nu reusesc insa niciodata sa le surprind si care nu sunt repetate sub nicio forma atunci cand vede aparatul. Sfasaie orice hartie pe care-o intalneste, dupa care isi creaza adevarate "misiuni" din a strange fiecare bucatica si-a o duce la cosul de gunoi. Mananca ciorba cu pofta, dar numai daca fiecare lingurita are in varful mormanului un ghemotoc de paine. E suparacios, iar daca nu faci ca el, daca nu se tavaleste pe jos tipand, aruncandu-ti, la induplecare, din cand in cand, cate-o privire plina de lacrimi enorme, se intoarce cu spatele si pleaca plangand si nici ca te mai baga in seama daca nu faci eforturi consistente. Bea din cana cu pai. A invatat treaba cu olita, dar mai e mult de lucru la sincronizare. Astazi a intrat peste mine in baie trantind usa la perete, si-a luat olita, si-a tarat-o pana in dormitor, s-a asezat pe ea sa se uite la televizor (care fusese aprins si butonat bine cu cateva minute inainte).
Pune mana la gura cand tuseste. E dreptaci. Stie sa-si arate varsta, infigand aratatorul in aer, vocalizant ori un "A" apasat si scurt ori unul mai lalait ori nelipsitul "ich", o upgrade-are a "A"-ului neanderthal-ian.

Ne imita pozitiile si cele mai mici gesturi pe care le facem involuntar si de care ne dam seama atunci cand le regasim la el.

Ii place sa se uite la desene. Mickey ramane piatra de rezistenta, dar, mai nou, genericul de la Chugginton il blocheaza in pozitii in care nu te-ai astepta sa-l gasesti.  

Continua sa-si cante atunci cand e preocupat. E indragostit de M.. Se lumineaza, indiferent de stare, atunci cand il vede. Se rusineaza de el, atunci cand il lauda pentru lucrurile noi pe care le-a facut in ziua respectiva, indesandu-si capul printre picioarele mele si privind din cand in cand cu coada ochiului, cu zambetul timid in coltul gurii, pana il ia in brate.
Intelege aproape tot din ceea ce-i spunem.

Si-asa ne umplem fiecare zi. Seara, adoarme, de cele mai multe ori, la mine pe piept, cu saliva curgandu-i pe la comisuri, cu barbia pierduta, umfland obrazul intr-un zambet plin atunci cand i-l pupi.