De unde a invatat C. sa scuipe in semn de revolta, nu stiu, dar scuipa. Cand se simte grav nedreptatit elibereaza spontan toata saliva de care dispune, imprastiind fara forta o multitudine de bule mici, de cele mai multe ori partea cea mai consistenta ajungand la capatul barbiei dupa o prelingere lina. Gestul e urmat de-o stergere cu dosul palmei, venita ca un punct pe i, pentru dublarea sustinerii motivelor care au condus initial la alegerea modului asta de exprimare.
Il mai scuipa pe frati-su cateodata, cand i se parea ca-i in dezavantaj, iar el sigur nu mai are nicio sansa in a-i inchide gura celuilalt altfel decat printr-o stropeala plina de nemultumire, starnind astfel o avalansa de replici umede venite din toate partile.
Mai explicat, mai gesticulat, mai in gluma sau ironic timpul a trecut si furia flescaita a fost depasita.
Pana intr-o zi cand, la plecarea din gradinita, imi sopteste educatoarea uimita ca al meu ingeras a scuipat-o pe doamna de engleza. Am schimonosit un fel de "Ups, nasol! Si acum...?" si-am tacut. Am iesit dupa copilul meu care fredona ca floricica pe treptele de la intrare. Nu i-am spus nimic despre asta tot drumul. Nu c-as fi urmarit in secret vreo strategie, ci pentru ca habar n-aveam ce si cum sa spun.
Dupa cateva jonglerii cu sentimente contradictorii decid ca-i momentul sa ma las purtata de orice-o veni si-l intreb prividu-l senina in ochi:
- Si, te-ai distrat azi?
- Nu, vine scurt si ascutit raspunsul.
- Te-a suparat cineva! spun intarind certitudinea din glas cu o miscare aprobatorie din cap.
- Nu vreau sa spun c-o sa te superi pe mine!
Bosumflarea si bratele incrucisate, nelipsite in momentele de slabiciune, indica strident spre musca de pe caciula.
- Impreuna poate rezolvam ceva. Asa iti bati capu' singur.
Si parca asteptand declicul, eliberat, imi varsa tot.
Pe scurt, a fost intrebat ceva, el n-a stiut, i s-a spus "rusine!", iar el a scuipat-o.
Cateva secunde, prelungite anormal de blocajul meu, copilul imi cauta reactia. Acelasi "si acum?" era pe orice rid.
Pe de-o parte acuz manifestarea grobiana a plodului, pe de alta pe cea nepotrivita a doamnei si ma bucur ca el si-a aratat intr-un fel, brut, asa cum a stiut el, indignarea.
L-am inteles. M-a inteles si el cand i-am spus ce cred, dar n-a fost incantat de asumarea publica prin redeschiderea subiectului pentru clarificari in trei. A inteles si doamna cand i-am povestit ca noi nu sustinem curentul "rusinii" si ca invatam lucruri pentru noi, nu sa evitam situatii rusinoase. (Sigur, poate invatam ceva de-aici sa evitam stanjeneala momentului in care explic savant scuipatul directionat a lu' fii-miu).
Toata lumea si-a admis greseala, si-a cerut scuze si-am trecut mai departe cu totii impacati cu ceilalti, oarecum cu noi insine.
De atunci pastreaza scuipatul doar pentru el si doar acasa. Cum dam noi cate-o injuratura cand ne macina neputinta, cand nu iese, cand ratam, cand suntem furiosi. El da cu pasiune niste stropi pe podea.
