Prima zi si-o poarta mare, cu ambele parti larg deschise, ca la staul in apus. Multe garoafe invelite neglijent in ambalajul vremurilor. Multa lume. Copii ordonati in grupuri tabelare.
- Uite, aia-i doamna! mi s-a spus; si mi-am mutat privirea in directia spre care indica aratatorul.
N-am vazut nimic. Erau mai multe doamne acolo. Unele urate, altele nu. Nu mi-a placut niciuna. Mi-era frica. Stiam doar ca de acum e "gata", merg la scoala.
Ne-au strigat pe noi. Nu stiam care noi, dar multimea crispata din jurul meu s-a miscat si eu in rand cu ea. Am intrat printr-o usa metalica, aproape ruginita sau data cu grund.
As fi vrut sa mai raman afara sau macar sa am timp de "ramas bun".
In clasa ne-a repartizat in banci. Eu, a doua banca, la fereastra. Langa mine un baietel mic, carn, roscat si pistruiat. Tilica. E singura amintire pe care o am legata de el. Parca l-am vazut o singura data, atunci, in prima zi.
M-am asezat. Doamna in fata. In mijloc. Mi s-a parut ciolanoasa, carnoasa, poate grasa, si nefiresc rujata. Si asa mi-a ramas intiparita. Tot acolo, in mijloc, exigent arcuita, cu mainile la spate, presand exagerat un ciot de creta, cu rujul rosu mancat pana la jumatatea buzelor.
Imi amintesc vocea, inflexiunile, greselile din caiete incercuite cu cerneala rosie si corecturile de-o caligrafie impecabila. Mi-ar fi placut sa scriu si eu asa frumos.
Nu trece nicio unda calda prin ceata lasata. Pastrez sentimentul primei imagini, a portilor larg deschise ca o invitatie la priveghi.
