De ce sa-ti pupi copilul pe buze?

Retorica mi se desfasoara de multa vreme in carapace, de la primul "tzoc" vazut, dintre o mama si un toddler, dar obsesiv revine doar de cateva saptamani.

Ajunsa (nu stiu cum) prea devreme, asteptam in parcul din apropiere sa-si termine copilul programul. 

M-am abandonat letargic pe o banca urmarind lenes miscarile din jur. Din spatele toboganului rasunau hahaieli pubertare si sughituri frecvente. O doamna, perfect retusata isi infige indraznet varfurile cizmelor inalte in nisipul batran al spatiului. Se opreste langa primul leagan, intimidata probabil de harmalaia din grup, si elibereaza un racnet: "Larisa!". Apoi altul: "Larisa!".

Zambesc gandului de continuare: "Mai Larisa!".

Printre scandurile turnului o vad cum iese. Balaie, recent adolescenta, moderna, asezandu-si bretonul printr-o miscare ferma a capului, infigand hotarat tocurile tenesilor. Pare fericita Larisa, acum c-o vad mai bine. Ii sare in fata doamnei nerabdatoare s-o ia de gat intr-o efuziune de moment. Se privesc in ochi, isi tuguiaza buzele si prelungesc salutul prin 3 pupaturi zgomotoase pe buze.

?!!???!!! 

Urmatoarele cateva minute mi-au proiectat relatia. Mama-fiica. Fratele mai mic al Larisei prezent in grup e instiintat de plecarea lor. 

Plec si eu, pastrand figura inexpresiva si vuietul ecoului primului "De ce?".

Asa se sigileaza relatiile de dragoste neconditionata? 

Cu barierele ridicate si teritoriul la liber se consolideaza uniunea? 

E un alt tip, mai puternic, de afectiune sau doar e exprimata altfel? 

Asiguri astfel copilul ca primeste doze egale de iubire in comparatia stupida cu celalalt parinte? 

De ce?

7 pasi in doua ore

Lista motivelor amanarii somnului e lunga si, de cele mai multe ori, ii rezistam cu greutate. 

Se propun jocuri, se elibereaza, cu glas mieros si privire canina, rugaminti fierbinti, se acuza acut o durere brusc aparuta, o foame sfasaietoare prevesteste vise urate, se incep povestiri care anunta sfarsituri victorioase, se uita toate disputele si dragostea frateasca ne misca de pe-un deget pe altul...

Astea venite energic din toate partile, obligatoriu toate deodata, se suprapun pe zapaceala nocturna in straturi infinite.

Cu urme de racaiala pe spatele aplecat spre rezolvarea unei probleme, cu un ochi usor inrosit cand unul incearca sa-i puna obstacole celuilalt in escaladarea spre creierul tau si-ti arde vreun genunchi pe fundal de noapte buna, cu inspiratia fisurata incerc sa perorez, sa invoc responsabilitati in speranta ca voi apuca sa readuc macar in acceptabil ritualul de seara. Intr-un sfarsit, isi gasesc mimica potrivita si clipesc des spre mine, facand eforturi vizibile sa para concentrati si interesati.

Cum le place sa le fie atribuite lucruri si isi umfla pieptul si-si dilata narile in semn de mandrie pentru performanta, de ieri am predat o parte din lista must-urilor de seara in terenul lor, in ordinea cu maxima eficienta:

1. Pentru evitarea acelui "as face orice decat sa dorm" exprimat prin hameseala spontana, va rog sa va potoliti fantezia inainte de spalatul dintilor, cat inca e lumina aprinsa si adultii nu sunt la incarcat;

2. Verificati-va vezica si "ascultati" burta sa fiti pregatiti pentru destule ore de somn; dupa poveste mi-e greu sa stau in intuneric la usa baii; 

3. Bacteriile, suplimentele si celelalte miracole trebuie scoase din masele cu periuta, nu lasate la dospit peste noapte; 

4. Voi mancati zgomotos pasta, improscand totul in jur, iar noi verificam daca ati atins si dintii; 

5. Nu, n-o sa mai caut prin ghete dupa sticla. O aveti langa voi sau nu va e sete; 

6. Nu recomandam saritul in pat ca metoda de relaxare inainte de culcare. Consideram ca fotoliul si canapeaua lanseaza mai bine, ziua; 

7. Nu, la 11 jumate' nu mai putem sa citim. Straniu, dar vibreaza randurile sub lumina slaba a lanternei.

Il inlocuim astfel pe Mickey, care se hlizeste deja ironic din spatele usii, cu lista care speram sa reduca timpul intins exasperant peste limite. 

Intre pat si scaunel

Cu ochii umflati de somn imi dezaproba ora de trezire. Cu gandul la desene, mancare si joaca isi tarsaie paturile spre sufragerie, mormaind teatral din cand in cand pentru mentinerea perceptiei asupra gestului condamnabil de-a incepe ziua. Mie imi e pastrata obligatia de a interpreta corespunzator.
Asezati confortabil, infunda imobili canapeaua pret de cateva minute. Doar-doar or fi fost ceilalti mai harnici si au deja ceva pregatit in castroane. Vibratia vocilor dublate angreneaza rotitele noii zile. Aflate in miscare, elibereaza gandurile inca amortite. Odata cu ele, in torent, sunt agatate dezordonat celelalte din goana diminetilor, restul gesturilor care se vor a fi doar purtate, fara a implica vreun efort, dar ajung intotdeauna sa puna bazele dezorganizate unei plecari intarziate.

Deja cu niste reguli proprii incalcate, grabiti si infrigurati, pornim motorul si ne indreptam spre ce ne asteapta. Cautam sa ne regasim ritmul in succesiunea melodiilor care strapung difuzoarele.
Prima statie e la gradinita unde cararea e batatorita si procedurile insusite de catre C. Ne despartim cu imbratisari, zambete si asigurari de distractie pe cinste.

Revin in raza celorlalti ochi care ma privesc nerabdatori pe sub caciula grosuta.
"Mai avem 8 minute!" vine taios mustrarea lui V. "Mda, ai calculat si decalajul ceasului, vad!", arunc usor lezata de vinovatie.
Isi alege melodia si ne pierdem in discutii de suprafata sau ganduri pana la scoala.
In fata portii luam infatisare responsabila si pufaim aerul rece pana la cladire.
Mirosul puternic de ciorba aflata in preparare scrijeleste cicatricile uitate, dara groasa de parfum al cepei proaspat adaugate imi umfla narile si-mi zgandare amintirile cantinelor prost aerisite, care-ti scalda porii.
Nimic nu doboara pupicii dati in mirosul de fiertura.

Clanta e inalta, dar el o apasa ferm, cu deliciu, si intra salutand binedispus pana la zgomotos.
Clasa e aproape mica si semiaglomerata de mobilierul adaptat pentru un metru si un pic, dar luminoasa si colorat armonizata,
plina de priviri mici care lucesc cald din fiecare banca.
Doamna e acolo, domoala, dar cu haturi scurte, valori traditionale si acuitate pentru adierile de simtire.
De la locul lui imi flutura sui mana si-si muta privirea catre ziua lui.

Reintru in suvoi, incapabila sa-mi reduc iuteala pasilor. Gonesc spre ziua mea cu alta melodie si o noua pseudopromisiune pentru desfasuratorul de maine.

Pe contasens (pentru mine)

Si lumea trece, trece pe langa mine in mare graba, tintind alte si alte linii in imensul tabel al vietii. Must-urile lor sunt parcurse cu naturalete, obisnuit, cu rapiditatea click-urilor aleatoare cand astepti sa se incarce o pagina.
Pai, stai usor, ca mie-mi ia vreo doua zile sa scriu capul de tabel, doua ore sa-mi inserez check box-urile si alte doua saptamani sa incep bifarea. Mai sterg cateva pozitii, adaug altele, revin la cele initiale sau abandonez temporar si las totul sa mearga la voia intamplarii.
Ii las sa treaca, ferm convinsa ca ei merg in directia opusa, gresita. Le privesc obrajii imbujorati si gandurile din priviri. Par multumiti si cu lista la zi. E ordonata, detaliata si respecta standarde. Departe de haosul ciornei mele destructurate.
Nu-mi place etalonul propus si ma ascund aici, asa, alegand doar bobitele mai coapte din vie pana gasesc un soi mai dulce. Le admir rigoarea in editare, dar parc-as vrea alte texte. Ma surprind placut impresionata de pasiunea impartasita la comun pentru convingeri atat de straine mie; si asta doar pentru ca-mi place calmul reiesit din rutina. Rutina iti permite reactii neintarziate pentru ca reduce la minim neprevazutul.
Cu haosul pe post de rutina, pe dinafara sabloanelor si fara sanse imediate de-a adopta vreun traseu liniar, predefinit, ne inscriem in noul an drept cautatori de soiuri alese, c-o dulceata aparte, special create pentru neadaptatii standardelor actuale.

Prima legenda a familiei - Constantin

Candva, acum mult, mult, din pacate, mult prea mult timp, am primit o mascota. O sectiune mica de cablu vesel prin aparitie, din care explodeaza un par multicolor, luand forma unui omulet expresiv. Nu-mi mai aduc aminte momentul cuceririi, dar a devenit destul de rapid prima alegere a lui V. in materie de plusuri, ulterior reducandu-se semnificativ cercul acceptatilor la loc de cinste. Pastrand regula numelor romanesti pentru jucarii, epuizandu-se clasicii de doar cateva litere, supradimensionand si prin nume importanta omuletului portocaliu, am decis. Si Constantin i-a ramas. 

Constantin avea gusturi alese si toane. Inca are. Era must-ul de la fiecare somn. Acasa facea o pereche pe cinste cu Gheorghe, un baietel capatanos care atarna flasc atunci cand era tarsait dimineata pana in sufragerie. Daca copilul se trezea noaptea si venea la noi in pat, negresit ii aveam si p-astia doi langa noi. Nu c-as fi avut vreo preferinta, dar capul lui Gheorghe ocupa mult prea mult din spatiul disponibil. 

Discret si usor de indesat in orice tip de geanta, Constantin devenise umbra noastra, prietenul lui V. Un prieten bun, unic pentru el. Incomparabil si pentru noi care ne intrebam unul pe celalalt, cu ochi inspaimantati, unde e prietenul Constantin. 

Constantin s-a lasat purtat, adorat, fotografiat cladind prima legenda a familiei. 

El a fost cu el in primul an la gradinita, zilnic, fara nicio exceptie, langa el la fiecare somn, in ghiozdan la fiecare iesire mai departe de casa, in fiecare moment dificil sau nu. 

El a fost subiectul unei discutii penibile cand, aflandu-ne la o vizita medicala si incercand sa-i distrag atentia copilului de la faptul ca trebuia sa i se examineze zona din chiloti, sapam in convingerea ca d-na doctor va fi placut impresionata de Constantin si insistam ca V. sa i-l arate. Acel "Ia-ti pus si nume?" rostit c-o ironie evidenta nu mi-a curentat nicio sinapsa si-am continuat sa sanctific relatia copil-Constantin pana la iesirea din cabinet, sub incantarea lui M. care suspina infundat ascunzandu-si lacrimile iscate de deliciul situatiei. 

El a fost cel care ne-a facut sa rascolim strada in speranta ca-l vom gasi in mocirla pietei si ne vom ierta neatentia cu care l-am infipt intr-un buzunar mult prea mic. (Nu l-am gasit atunci, dar ne-am facut rezerve pentru scaparile de mai tarziu)

Acum e inca prezent, imbatranit, dar oarecum activ emotional. Nu mai paraseste patul si si-a legat ireversibil de gat un lemur breloc aparut de nu stiu unde.