O fi atat de rau?

...sa minti copilul, ca sa ia medicamente, spunandu-i ca au ciocolata
...sa momesti copilul, cu orice pe care scrie kinder, ca sa se culce la pranz sau sa stea cuminte la puff-uri
...sa promiti ca i-l pui pe Mickey dupa ce se trezeste, doar-doar o inchide ochii, si sa uiti c-ai promis, chiar daca si el uita

Rosu

Sunt momente in care nevoile copiilor sunt acute, imediate, exteriorizate galagios, in acelasi timp, iar atunci ma simt complet depasita. Abia daca razbeste "mama"-ul lui V. de sub mormanul de decibeli azvarliti fara remuscari de C.

Intr-o pauza de blender galagia din camera m-a chemat sa verific. V. desena trancanind pe limba lui. C. chiuia pe diferite tonuri, cand ascutit expunandu-si bucuria revederii lustrei dupa o ampla verificare a camerei lui V., cand grav, nemultumit de situatia plictisitoare in care era blocat. Ma intorc.

- Mama, mama!!!

- Vin, mama, imediat.

Intre timp C. isi ingrosase spre iremediabil vocea, cerandu-si mutarea locului cu unul mai amuzant.

- Mama, mama, rosu!!!

Pe drumul spre camera, vad capul lui V. iesind pentru confirmare pe hol.

- Da, mama, am auzit, multumesc, plange C.

- Mama, rosu.

Il iau pe C. in brate si respir liniste pentru o secunda.

- Mama, rosu, ma intrerupe V.

Si-atunci m-am intors si-am vazut intr-adevar rosu, deasupra mesei de desenat, rosu peste verdele frumos, verdele calm.

"Cand iubim"

"tu cobori scarile altfel

mai intai pui un picior

apoi celalalt picior

apoi din nou

primul picior

tu te asezi pe scaun in felul tau

mai intai il tragi de sub masa

apoi iti asezi un pic fusta

in ambele parti

si te asezi 

tu bei ceaiul ca nimeni altcineva

iei ceasca de ceai cu ambele maini

o apropii de gura

sufli usor, iei o sorbitura mica

apoi incă una, mai mare

tu respiri diferit

intai iti dilatezi imperceptibil narile

apoi iti umfli usor pieptul,

iti comprimi plamanii

si elimini aerul

tu taci altfel

mai intai clipesti,

dupa care iti tii buzele usor,

dar usor intredeschise

si clipesti din nou."

                                     (Ivcelnaiv) :)

Dupa ce, la o saptamana, intoarcerile incordate, dar rapide, ale lui C. socau audienta neuronului meu micut, care-a masurat un timp relaxat pana la prima intoarcere a lui V., au fost sterse complet din lista realizarilor de elita bebeluseasca, fara sa-mi dau seama ca, la un moment dat, rasucirile au incetat sau n-au mai fost de interes si-ar fi de pus la rebifat. Dar azi, cu narile dilatate, zona sprancenelor inrosita, pampers motorizat, ochii usor umeziti, bale insirate ici si colo sau lasand dare groase pe obrazul stang, nestiind incotro sa se duca de la atat ba-ntr-o parte, ba pe spate din nou, C. a re-reusit miscarea. "Ta-naaa", spun eu vadit impresionata si primesc un zambet mare, limpede, perfect relaxat, satisfacut. Si nu mai ai ce sa mai spui atunci . Te bucuri si tu si raspunzi, poate cu aceeasi claritate...

Telegrafic

( Si imi spun pentru ultima data sa nu mai folosesc cuvantul asta. Niciodata nu mi-au placut telegramele pe care le primeam de pe la rude. N-am inteles de ce trebuie sa am confirmarea faptului ca ei sunt oriunde altundeva decat acasa si nici de ce trebuie sa-mi trimita acele "salutari" eufemistice, insotite de cele mai oribile imagini de statiuni. Si toate sunau asa... a retras, sters, a gol, a istorie seaca, sunau a pustiu. Nu-mi aduc aminte daca as fi vrut sa merg si eu in Baile Olanesti sau doar erau strugurii mult prea acri, dar oricum stiu c-o luam ca pe-o lauda rautacioasa. Si asta e singurul meu gand cand vine vorba de telegrame.)

Adica, pe scurt: "Baieti, trezirea c-a venit mosul!!!"

 P.S. catre gasca mica: Tu poti sa mai dormi putin pana gasim un nou loc pentru leagan ;).

Butonul de share

De departe V. e un copil cuminte. De aproape nu e usa de biserica, dar cum imi simt puternic momentele slabe si nici cu rabdarea nu stau prea bine in unele momente, accept si cred in varianta indepartata. Pe ici, pe colo sunt unele lucruri pe care stiu ca le-am gresit, lucruri pe care le-am putut indrepta dupa ce trecerea unei scurte perioade de timp i-a / mi-a crescut increzator cooperarea. Dar e al dracului de greu sa fii parinte atunci cand stii ca pe undeva, habar n-ai pe unde, ai ratat, ai scapat ceva mare si grav cu vederea, si nu gasesti sub nici o forma vreo modalitate prin care-ai putea macar sa vezi o sansa de usurare a apasarii. Si parca respir c-un nod in gat cand vad teroarea lui la incercarile stangace de socializare ale unor copii din jurul lor. Cu greu accepta o apropiere, in cine stie ce conditii de aliniere a planetelor, ca vreo alta legatura n-am vazut niciodata. Si asa-mi fierbe sangele cand sunt impunsa cu cea mai ascutita si zgomotoasa sulita sa plec din casele in care exista un copil...

Acasa. Acasa e bine. Acasa e teritoriul lui. V. paseste spre frontiere noi alalaturi de C. E extrem de responsabil cand e in preajma lui. E atent in sariturile lui anapoda sa nu-l loveasca, se suie pe marginea patutului sa nu mai planga pana ajung eu la el, nu rateaza nici o ocazie sa-l tina de mana sau sa-i dea vreun "pup". Si-asa-mi stralucesc ochii cand ii vad. Si-asa-mi tresare inima cand vad bucuria lui C., manifestata in orice muschi pe care si-l poate controla, la vederea lui V. sau a vreunei jucarii noi pe care i-o dau. O ia stramb, asa cum apuca, fara pic de precizie, fara control prea bun asupra degetelor, fataindu-se in miscarea ritmata a picioarelor aruncate tetanic din sold. Si asa clocotesc cand cateodata, inca rar, nimbul de salbaticie il face pe V. sa-i smulga mica incantare lui C., incremenindu-l printr-un "NU" tipat cu toate corzile.

Si-as vrea sa am cuvinte sa explic si-n alte moduri decat in cele in care am explicat deja ce inseamna butonul ala de share.