Si au trait fericiti...

Indiferent de unde porneste cautarea, inevitabil, ajung sa citesc, sa vad (despre) ceva care intereseaza direct copiii sau cresterea lor.
In ultima vreme, tot dau peste declaratii bogate despre educatia in sens invers, cum din frageda pruncie copilul incepe sa-ti toarne lectii pretioase despre viata si unghiul potrivit pentru incadrarea ta corecta in umanitate.
Povestile si stilul sunt diferite, dar concluzia e aceeasi, mereu aceeasi: au invatat sa fie mai buni.
Serios!? De parca pana atunci tu spargeai cauciucurile vecinilor si impingeai nefericitii care se nimereau in fata ta pe scara rulanta. 

La un al doilea gand mi-am dat seama ca nu le-am transpus emotia. Cand l-am terminat pe-al treilea le-am incadrat afirmatia la "adevaruri". C-am vrut sau nu, pe rand sau impreuna, copiii mi-au modificat rezonanta trairilor.
Mi-au ravasit emotiile, aducandu-ma de multe ori la limita penibilului doar cu un simplu gest stramb pe care, pe moment, il percep ca fiind extrem de dragalas sau absolut idiotic.
Mi-au modificat reperele si mi-au deplasat centrul de greutate.
Mi-au rascolit cele mai intime pulsatii ale mintii incercand sa gasesc cararea indeajuns de lata incat sa incapem toti, alaturati.
M-au invatat sa dau o cadenta mai alerta bucuriei venite din lucruri simple.

Vreau in lumea ta, copile!

Tu, care ramai mut si fara expresie in fata ecranului vietii, cu ochii bulbucati, gata sa sara acolo, in mijlocul lor, cu gura deschisa, avida sa inghita fraze intregi, cu timpanele modulate doar pe vocile lor, ale personajelor conturate apasat, cu roz... Tu ai stiut intotdeauna!

Frumusete, putere, hotarare, claritate in decizii, prietenie, altruism, curaj, inteligenta, noroc, sacrificiu, bunatate, corectitudine. Dar mai ales iubire.

Unde gasesti tu atata valoare cumulata daca nu aici, in lumea ta?

Cum sa gusti altfel de mic victoria binelui daca nu sorbi odata cu personajul principal, ala care-i reprezentat in detalii infinit de mici in mijlocul altor multe dungi mazgalite pe pagina imaginatiei tale?

Cum sa ai vise inalte daca nu stii pana unde pot sa duca?

Acum stiu si eu. Dar, recunosc, n-am inteles din prima. N-am inteles, ca eram blocata in spatele unei bariere numite realitate. N-am inteles, c-aveam alte artificii inspirationale pentru monologurile sufletului meu. N-am inteles, ca nucleul meu construia emotiile din vibratii, mirosuri si litere si le dezvolta din gesturi.

Tu ai stiut dintotdeauna.

Eu a trebuit sa te cunosc pe tine sa-mi permit sa ridic acea bariera.

Te cred pe cuvant cand spui ca mai vrei o data.

Asta m-ai convins tu pe mine, copile, ca binele invinge (doar trebuie sa privesti din unghiul potrivit sa-i vezi reusita).