Intotdeauna i-au placut torturile. Erau colorate, luminate, starneau comentarii si agitatie. Ii placeau ca prevesteau momentul in care lumea se aduna, canta, aplauda, radea. El isi ridica falcile umflate si se dedea in spectacol cu toate articulatiile. Mai peste tot se faceau poze si filmulete si, ulterior, retraia fericit momentele impietrind 10 minute intregi in fata inregistrarilor. Noi, cu ochii sticlind, mandri c-am gasit, macar limitat, butonul de pauza al lui C. Cu timpul, euforia fragmentelor animate s-a pierdut, si impreuna cu ea si cele "10 minute", dar dragostea pentru aniversari a ramas.
Pe la sfarsitul primaverii, V., nerabdator sa spuna ca are 4 ani, conditionat de varsta fratelui lui, a inceput sa-i povesteasca despre momentul in care va face 2 ani. A venit vara si-a inceput sa curga sirul petrecerilor cu torturi. De la gradinita a venit zumzaind cateva note de "La multi ani", finalizat de un "tale sufi, sufi tale", probabil repetat in ureche pe tot parcursul cantecului aniversar, ca nu cumva sa uite copilul si sa nu sufle in lumanare spontan. Si pasiunea crestea cu fiecare bucatica triunghiulara pe care-o primea in farfurie. Fiecare coif aducea acasa cateva cuvinte-n plus si-o linie melodica mai stabila. A evoluat de la "maimutzi ani" la "maaaa muuutzi ani". Acum il stie tot. Imi canta mie, ii canta lui M. cand il prinde zdrobit de somn, plesnind palmele si sarind catre el ca joker-ul din cutie. Ii canta lu' frati-su, iti canta tie, canta oricui...
Si-i asa o atmosfera de sarbatoare in casa, incat nu cred ca voi mai putea sa apreciez una reala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu