Eu, C. si o migdala

Pe vremea cand migdala reprezenta incă o enigma, mi se parea ca sunt oarecum scoasa, indepartata de familie, primind atribute exotice si câteva note distinctive prin "Ea nu, ea are ochii migdalati". Si-așa-mi crestea inima bucurandu-mă de marele privilegiu. Toți ceilalți erau cumva, dar eu nu, eu aveam ochii migdalati. Nu cred sa fi stiut cum ar arata acea forma, daca era de bine sau de rau. Nu cred c-am trecut asta prin filtrul de adult pana acum. In cele câteva, rare, mult prea rarele alaptari in care pruncul e treaz, fixandu-l insistent cu privirea ca nu cumva sa-i zboare gândul către frati-su si sa întoarcă capul cautandu-l, m-am surprins gandindu-mă c-ar avea ochii migdalati. Acum, eu nu vad nici o migdala la mine in ochi, dar într-ai lui am văzut. Așa o fi văzut si mama la mine.